Fiul lui Mihai Şora reacţionează în faţa „atacurilor infame“ stârnite de campania eMAG: Nu a comis niciodată vreo acţiune politică reprobabilă

Muzicianul Tom Şora, fiul filosofului Mihai Şora, a reacţionat după ce tatăl său a fost aspru criticat pentru apariţia în campania eMAG ce marchează 30 de ani de la Revoluţie. El consideră că tatăl său este supus unor „atacuri infame“, demontează acuzaţiile ce i-au fost aduse şi afirmă că tatăl său „nu a comis vreo acţiune politică reprobabilă“.

Într-o postare pe Facebook, Tom Şora demontează acuzaţiile ce i-au fost aduse tatălui său după ce a apărut în campania retailer-ului online în care ţine un discurs despre libertate. 

Campania realizată de agenţia de publicitate Papaya Advertising a stârnit numeroase controverse, existând multe voci care au criticat aspru decizia de a asocia imaginea filosofului cu ideea de libertate, aducând în discuţie faptul că Şora a fost membru al Partidului Comunist Francez şi apoi funcţionar în Ministerul de Externe al României, condus la momentul respectiv de Ana Pauker.

Redăm postarea integrală a lui Tom Şora:

!ATENŢIE !

Tatăl meu, Mihai Şora, a fost şi este supus unor atacuri infame cu scopul de a-l discredita.

1) I se impută faptul că până în 1948 a fost membru al Partidului Comunist Francez.

2) Se afirmă că ar fi colaborat între 1948-51 cu Ana Pauker.

Punctul 1 este fals în sensul interpretării tendenţioase a unor fapte reale. Punctul 2 este de-a dreptul o minciună. Am să explic:

1) Apartenenţa lui Şora la PCF până la 1948 se explică prin faptul că până în 1945 a luptat în Rezistenţa Franceză contra ocupaţiei Hitleriste a Franţei. Este ştiut că un segment important din structura rezistenţei era compusă din comunişti, care erau bine organizaţi. Dar comuniştii din Rezistenţa Franceză – sau în orice caz un număr mare dintre ei – nu pot fi comparaţi cu teroriştii dogmatici educaţi la Moscova şi trimişi după război ca agenţi stalinişti în ţările Europei de Est, pentru a instaura acolo dictatura comunistă. Foarte mulţi comunişti din Rezistenţa Franceză erau deci pur şi simplu mânaţi de idealul libertăţii. Aşa şi tatăl meu.

2) În 1948, tatăl meu a făcut o călătorie în România, cu scopul de a-şi vizita părinţii, pe care nu-i văzuse de 10 ani. Vizita trebuia să dureze trei săptămâni. Ajuns în România a fost de la început urmărit permanent de Securitate. La data întoarcerii sale în Franţa, agenţi ai securităţii l-au debarcat la graniţa cu Ungaria cu forţa din tren şi l-au readus sub escortă la Bucureşti. Aici i s-a pus în vedere să lucreze în cadrul Ministerului de Externe, condus de Ana Pauker. Ăsta era un ordin. Cu această ocazie a fost informat că nu mai are voie să părăsească România.

Am spus că trebuia să lucreze „în cadrul“ ministerului şi nicidecum „în cabinetul Anei Pauker“ – o mică diferenţă! Actuala acuzaţie, că ar fi colaborat şi lucrat „în cabinetul Anei Pauker“, e pur şi simplu falsă. Tatăl meu nu a primit nicio funcţie de decizie – aşa cum sugerează detractorii lui –, deci nu a lucrat „în cabinet“, ci a fost obligat să lucreze. Funcţia era legată de competenţa sa în ceea ce priveşte limba franceză şi situaţia politico-culturală din Franţa. Munca sa consta din traduceri de acte sau alte texte din franceză în română şi invers. În plus trebuia să redacteze zilnic pentru uzul şefilor un rezumat din toată presa franceză în limba română. Atât!

După episodul de la Ministerul de Externe, a locuit un timp sub regimul de domiciliu forţat într-un subsol de pe Bulevardul Dacia din Bucureşti. Apoi, în timpul copilăriei mele, până în 1963, familia noastră de cinci membri a locuit într-un apartament împărţit artificial pentru trei familii. Baia şi bucătăria erau folosite în comun. Trebuie oare subliniat că nu aşa locuiau cei ce susţineau regimul comunist?

Mihai Şora nu a comis niciodată vreo acţiune politică reprobabilă. Acest lucru este valabil mai ales pentru cea mai cumplită perioadă a comunismului. Faptul că nu a făcut închisoare sub comunişti nu înseamnă deloc că ar fi fost un profitor al regimului. Asta pot s-o afirm eu, care îl cunosc totuşi destul de bine...