Ba da, o persoana la 30 de ani, alaturi de altii la 40-50-60 de ani, poate asigura intr-un CA (consiliu de administratie - n.a.) sau printre C-execs, un echilibru de viziuni. Asemenea exemple exista in lumea corporatista."

Primesc astfel de mustrari, apostrofari si chiar injuraturi si amenintari cu reclamatii la CNCD cu sutele intr-o luna. Cele mai multe, imensa majoritate sunt cele in care se face legatura intre profesionalism si ceea ce se poate deduce din urmatorul mesaj:

Ce poti intelege tu dintr-o simpla foaie de hartie (CV - n.a.)? Crezi ca viata unui om si toata stiinta lui poate sa fie citita astfel, asa? Pe om trebuie sa-l vezi, sa-i citesti in ochi si in suflet, sa-l lasi sa arate ce stie sa faca. Cum poti tu sa decizi ca un om nu e bun pentru un post daca nu-l vezi? Cine esti tu sa te joci cu destinele oamenilor... (etc.)"

Daca la primul mesaj ar fi fost atasat si un CV pentru unul dintre posturile pentru care recrutam noi, i-as fi raspuns, cu mare regret, ca nu ma pot intalni cu el (sau ea). Sigur, daca clientul (adica angajatorul) mi-ar fi cerut doar candidati cu suflete mari, si atat, ar fi fost printre primii pe lista cu candidati de intalnit. Insa daca e nevoie de cineva care sa stie cum merg lucrurile intr-o firma si in business, in general, mi-ar fi tare greu sa-l conving pe client sa-si dea afacerea pe mana cuiva care crede ca o firma - chiar si de recrutare, fie ea! - poate sa lucreze in acest fel si sa-si mai acopere si costurile. Nu, cu 1% nicio firma de recrutare nu poate rezista, nu are avea nici macar 1% sanse sa prinda sfarsitul trimestrului.

De ce, oare, trebuie sa explic din nou, si din nou, ca atunci cand citesc un CV eu nu "decid" daca e bun sau nu pentru jobul respectiv, ci decid daca e rentabil pentru mine sa ma intalnesc cu el sau nu? Si ca imi asum ca printre cei cu care nu ma intalnesc pot sa fie 1%, 10%, 20% sau oricati altii care sa fie potriviti cu postul respectiv.

Eu nu ma angajez fata de client (adica fata de cel care ma plateste) sa ii gasesc pe cel mai bun angajat din Romania si din univers, ci sa ii preznt cativa candidati de la un anumit nivel in sus, nivel pe care ne straduim impreuna sa-l definim cat se poate de clar. Daca printre cei gasiti se afla si cel mai bun din tara si din lume, e si mai bine. Insa nu e obiectivul unic pentru noi, iar o promisiune cu atat mai putin.

Nu e treaba mea sa „dau sanse egale fiecaruia", asa cum sunt somat adesea. Si nici nu se poate asa ceva, sa fim seriosi! E treaba guvernului, si doar el are resursele sa o faca. Noi incepem intotdeauna intalnirile cu candidatii cu care avem sanse cele mai mari sa avanasam si sa finalizam, nu-i luam „in ordine, nediscriminatoriu", ca la oficiul fortelor de munca. Nu se poate, si imi pare rau sincer de asta, in adancul sufletului. Cand am gasit ceea ce cautam trebuie sa ma opresc si sa ma ocup de alta recrutare, nu imi pot permite sa continui la nesfarsit doar de dragul principiului, oricat de frumos si de profund ar fi acesta. Daca gasesc ceea ce caut dupa doar cateva intalniri, toti ceilalti sunt “discriminati”, inevitabil, cu atat mai mult cu cat printre ei s-ar putea afla candidati inca si mai buni. Dar clientul nu e ONG ca sa finanteze asa ceva, si nici noi nu suntem...