Final de săptămână cu 35 de grade Celsius

Final de săptămână cu 35 de grade Celsius

Risc de inundaţii crescut, potrivit meteorologilor FOTO Adevărul

Chiar dacă meteorologii anunţă că vremea va fi în continuare ploioasă, iar riscul de inundaţii rămâne ridicat pe majoritatea râurilor din ţară, aceştia susţin că spre finalul săptămânii se vor înregistra 35 de grade Celsius.

Ştiri pe aceeaşi temă

Meteorologii anunţă ploi torenţiale până diseară, aşa că riscul de inundaţii va fi mare pe majoritatea râurilor, cu excepţia celor din extremitatea de nord şi estul Moldovei. Codul portocaliu este valabil până la ora 14:00, dar pericolul se va menţine ridicat cel puţin până la miezul nopţii.
 
n aceste condiţii, astăzi vremea se menţine răcoroasă, dar de mâine temperaturile încep să crească. Concret, masa de aer foarte cald va cuprinde sudul şi sud-estul Europei, inclusiv zoua ţării noastre, iar maximele vor depăşi cu mult valorile normale în această perioadă şi se va instala canicula, relatează digi24.ro.
 
Prin urmare, până vineri, temperaturile vor creşte rapid, chiar şi cu 10 grade Celsius faţă de cele de astăzi.
 
Aşadar, după mijlocul săptămânii, vremea va deveni călduroasă în toată ţara, chiar caniculară după-amiaza în zonele de câmpie, unde se vor depăşi 35 de grade la umbră.
 
În ceea ce priveşte precipitaţiile, mâine va continua să plouă mai ales în nord-vest, centru şi sud-est, apoi aversele vor apărea doar pe spaţii mici, după-amiaza.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: