Ferma doctorului Nicolae Minovici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La începutul secolului XX, undeva între 1906 şi 1910, doctorul Nicolae Minovici a amenajat o fermă model la marginea de nord a oraşului, alături de vestita sa vilă cu clopoţei. Ferma

La începutul secolului XX, undeva între 1906 şi 1910, doctorul Nicolae Minovici a amenajat o fermă model la marginea de nord a oraşului, alături de vestita sa vilă cu clopoţei.

Ferma era dotată cu tot ceea ce ar visa şi astăzi un bun gospodar: reţea de irigare dirijată după necesităţi, pomi fructiferi de tot felul, spaţii pentru cultivarea legumelor, pentru creşterea păsărilor de rasă şi câteva zeci de stupi cu albine.

Ferma avea un scop social bine determinat: toate produsele plecau către "Biroul pentru asistenţa în muncă a cerşetorilor din Bucuresci" înfiinţat de Nicolae Minovici pe lângă Societatea de Salvare încă din anul 1906.

Aşadar, produsele fermei intrau în hrana de zi cu zi a celor sărmani, adunaţi de pe străzile Bucureştiului. Ferma era întreţinută de echipe succesive de foşti cerşetori sau delincvenţi valizi pe care Nicolae Minovici îi aduna de pe străzi. Era un spaţiu de resocializare, înainte de întoarcerea fiecăruia către localităţile de unde plecaseră cu ani în urmă.

Ferma era străbătută de alei pietruite şi luminată noaptea de o reţea modernă de stâlpi şi cablu electric îngropat. Întreaga activitate era supravegheată de un grădinar a cărei familie locuia într-o căsuţă din spaţiul fermei, astăzi dispărută.

Vechea fermă există şi azi, alături de pomii fructiferi îmbătrâniţi. Nu mai există spaţiul de legumicultură şi creşterea păsărilor de rasă. În actul său de donaţie către Primăria Municipiului Bucureşti, Nicolae Minovici a stipulat în legătură cu ferma sa următoarele: "Ferma va rămâne în permanenţă destinată pentru cultura pomilor, plantelor şi creşterea păsărilor ca până în prezent (1937 - n.r.), fără a li se putea schimba destinaţia sau reduce suprafaţa".

De aceea, restituirea unui astfel de habitat original pentru Bucureşti nu ar trebui ignorată de Muzeul Municipiului Bucureşti, administrator al patrimoniului Nicolae Minovici, începând cu anul 1998.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite