România nu dispune, precum Elveţia, de suficientă cultură politică pentru a se folosi de referendum ca de un mijloc normal de a legifera. Din cauza acestui lucru, procedura de iniţiere a unui referendum prin iniţiativă cetăţenească este extrem de complicată, aproape imposibilă, iar cea de validare se pare că şi mai problematică.

Acum ceva ani justiţia din România, în vreo trei instanţe, a considerat că simplul îndemn la vot pentru participarea la un Referendum reprezintă o faptă ilegală cu caracter infracţional. Cu toate acestea, se pare că îndemnul de a nu participa la un vot, adică de a boicota un act cu caracter legal, o obligaţie cetăţenească, nu este percepută de nimeni ca fiind un act ilegal.

Am ajuns la acel moment în care opinia majorităţii este învinsă de strategia minorităţii. Într-o societate normală am fi considerat cu toţii că eşecul validării unui referendum ne aparţine tuturor. Cu toate acestea, o bună parte din presa din România a prezentat acest lucru ca pe o mare victorie, ca o înţelegere profundă din partea românilor a unei probleme complexe.

În fapt, nu este deloc aşa. Cei care trăiesc cu impresia că neatingerea pragului minim reprezintă o victorie a democraţiei încearcă să impună societăţii o altă realitate decât cea în care trăim. Spun politicienii că există un stat paralel, dar de multe ori şi oamenii de presă lasă impresia că şi ei trăiesc într-o lume paralelă.

Faptul că oamenii nu s-au prezentat la vot nu înseamnă nici o strategie organizată a societăţii de a se expune pe o problemă şi nu înseamnă că de fapt acei cetăţeni ar fi votat exact invers faţă de majoritatea participanţilor. Ba am convingerea că procentele scoase de ultimul referendum se reflectă foarte bine şi în societate, iar cei care spun că majoritatea nu este suficient de pregătită sau educată pentru a se expune pe anumite subiecte folosesc de fapt argumente discriminatorii, nedemocratice, privind superioritatea sau dreptul unora în detrimentul altora.

Există probleme cu care societatea românească se confruntă şi este nevoie ca acestea să fie dezbătute şi uneori votate. Faptul că o parte din formatorii de opinie aleg să îndemne la vot arată tocmai lipsa argumentelor în a-şi susţine propriul punct de vedere, sau chiar încrederea că el nu este unul de succes şi atunci de ce să nu eviţi confruntarea.

Să afirmi că nevalidarea referendumului reprezintă o victorie este ca şi cum ai spune că ai câştigat deşi nu te-ai prezentat la o bătălie. Nu este doar un act de laşitate, dar şi o abatere de la principiile democraţiei în care cetăţenii au dreptul să se pronunţe pe un subiect sau altul. Nu ne convine poziţia majorităţii? Acceptăm doar acele lucruri care ne sunt nouă agreabile?

Nu dorim să ne expunem sau suntem total dezinteresaţi? Foarte bine, atunci putem lăsa pe alţii să o facă în locul nostru. Existenţa unui prag minim la referendum duce la posibilitatea demobilizării cetăţenilor şi folosirea de către anumite grupuri de interese a acestui lucru ca şi armă de luptă cică pentru apărarea... democraţiei.

Nu mai există o luptă a argumentelor ci o bătălie a strategiilor. Se întreprind acţiuni dintre cele mai complexe pentru a se demobiliza cetăţenii, de a face ca votul altora să fie invalidat.

20% dintre cetăţenii României s-au prezentat la vot. Cifra este una impresionantă. Cine ne oferă nouă dreptul de a le anula lor alegerea, de a le anula lor votul?

Dacă nu ar fi existat un prag minim atunci cu siguranţă mult mai mulţi s-ar fi prezentat la urne şi atunci votul ar fi fost mult mai bine susţinut, argumentat. În fapt, acest prag minim chiar îndeamnă la nevalidare prin faptul că se ştie din start că sunt şanse mari ca votul tău să nu conteze.

Nu, votul fiecăruia din membrii cetăţii trebuie să conteze şi să producă consecinţe şi pentru acest lucru pragul minim trebuie eliminat.