Al Quaida, Daech, şi Boko Haram nu sunt departe să le facă o serioasă concurenţă abatoarelor de acum un secol, deşi a trecut abia un deceniu şi jumătate din secolul XXI. Ceea ce mi se pare cu adevărat îngrijorător este că fanatismul nu e apanajul islamului (mă rog, al islamiştilor!), ci că germeni ai lui prind să înflorească şi în alte religii, în mozaism sau în creştinism.

Suport politic      

Realegerea lui Netanyahu ca premier al Israelului s-a datorat în bună măsură, ultra-or­to­docşilor dintr-un
cartier al Ierusalimului, numiţi haredim (cu frica lui Dumnezeu), care reprezentau cu 20 de ani în urmă 1% din populaţia de 80.000 de locuitori din Beit Shemesh, ajunsă astăzi la 10%. Contrar principiilor fondatoare ale Israelului, stat care a avut prim-ministru o doamnă de fier, pe Golda Meir, ultra-ortodocşii le discriminează pe femei, care nu pot urca în autobuz pe aceeaşi uşă cu bărbaţii, sunt obligate să se îmbrace „decent“ şi nu au acces la cabinete medicale.

Recent, un cabinet ginecologic a fost devalizat de un grup de ultra ortodocşi. E adevărat că justiţia a dat câştig de cauză militantelor pentru drepturi civile, condamnând primăria Ierusalimului la o amendă usturătoare. Dar, deşi stat laic, Israelul nu garantează egalitatea în drepturi a femeilor cu bărbaţii decât după bătălii judiciare interminabile.

Realegerea Likud-ului, fie şi cu 24%, e semnul că fanaticii continuă a avea un suport politic foarte mare. Nu mă amestec în politica nimănui, şi cu atât mai puţin în aceea românească. Fiecare popor pe mâna (votul) lui piere.

Neglijenţă criminală            

Marţi, 17 martie, am văzut pe France 3 filmul lui Christian Faure din 2013 „În numele fiilor“. Filmul are o bază reală, un fapt divers: moartea a patru scouts (n.r. - cercetaşi) într-o tabără din Bretania. Autorul reportajului din 1999 din „Le Nouvel Observateur“ a scris ulterior scenariul filmului lui Faure. Comunitatea lovită de soartă este una integristă care consideră că singura lege valabilă nu este aceea a oamenilor, ci aceea a lui Dumnezeu. Ea a făcut zid în apărarea abatelui care răspundea de tabără, încercând să-l apere de justiţie. Două mame care îşi pierduseră copiii se declară parte civilă în proces, reprobate de întreaga comunitate de catolici integrişti care nu vrea să afle adevărul.

Suntem la sfârşitul secolului XX. Fanatismul îi orbeşte pe integrişti, convinşi că fiii lor morţi reprezintă un sacrificiu necesar în ochii lui Dumnezeu, care şi-a sacrificat propriul fiu spre binele oamenilor. Din păcate pentru orbiţii de toate religiile, cei patru copii nu muriseră din vrerea lui Dumnezeu, ci din neglijenţa criminală a unui abate. Condamnat finalmente de justiţia laică la închisoare.    

Mă duce gândul la manualele de religie din şcoala românească. Din gimnaziu şi din colegiu. Concepute în virtutea unui fanatism creştin ortodox la fel de periculos ca toate celelalte fanatisme. Am vorbit recent cu ministrul învăţământului. Era la fel de îngrijorat ca şi mine. Ceva trebuie făcut, până nu e prea târziu.

România e sau nu un stat laic, Prea Fericite Daniel?