Familia tradiţională, între „restrângerea drepturilor unor cetăţeni“ şi o „reacţie normală şi legală“

Familia tradiţională, între „restrângerea drepturilor unor cetăţeni“ şi o „reacţie normală şi legală“

Constituţia ar putea fi modificată FOTO Adevărul

Iniţiativa Coaliţiei pentru Familie în vederea modificării Constituţiei pentru a redefini căsătoria ca act al uniunii între un bărbat şi o femeie este considerată ca fiind o acţiune antidemocratică de către comunitatea gay, iar asta pentru că, potrivit acestora, se încalcă drepturile minorităţilor sexuale. Pe de altă parte, Coaliţia pentru Familie susţine că demersul este în acord cu legislaţia naţională şi europeană.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Decizia nu face decât să confirme că parlamentarii români nu şi-au înţeles rolul de reprezentare a tuturor cetăţenilor, inclusiv a minorităţilor sexuale. România se află la coada Europei în materie de protecţie a acestor minorităţi, iar iniţiativa legislativă cetăţenească de modificare a Constituţiei nu face decât să producă şi mai multă discriminare. Deputaţii au votat pentru restrângerea drepturilor unor cetăţeni. Este ruşinos ca o majoritate covârşitoare a deputaţilor a decis să calce în picioare democraţia constituţională din România. Noi vom lupta în continuare pentru drepturile noastre“, susţine Vlad Visky, preşedintele MozaiQ, ONG care militează pentru drepturile LGBT.
 
În replică, Ioan Solea, preşedintele Coaliţiei pentru Familie, spune că demersul este unul legal şi legitim. „Nu este decât o reacţie normală în faţa unei iniţiative cetăţeneşti care a respectat legea şi care a fost declarată de Curtea Constituţională ca respectând toate criteriile necesare pentru a intra în parlament. Motivarea noastră nu este discriminatorie. Consfinţirea actului de căsătorie între un bărbat şi o femeie nu reprezintă o restrângere a drepturilor omului“, arată Solea. 
 
Unul dintre principalele argumente ale membrilor Coaliţiei pentru Familie pentru care au pornit acest demers este că, în opinia lor, un copil nu poate să crească normal într-o familie cu părinţi de acelaşi sex. Pe de altă parte, Mihai Copăceanu, psiholog, are o viziune diferită: „Sunt studii care au fost făcute pe cuplurile gay şi care arată că există un puternic ataşament între părinţi şi copii. Nu există niciun fel de disfuncţie. Probleme pot apărea şi în familia tradiţională, formată din bărbat şi femeie, unde unul dintre părinţi consumă alcool sau într-o familie unde intervine o separare între parteneri“. 
 
Ce se întâmplă în celelalte state
 
Dezbaterile pentru schimbarea Constituţiei în România au loc în contextul în care 19 ţări, dintre care 14 din Europa, permit căsătoria între persoane de acelaşi sex. Prima ţară din Europa care a permis persoanelor gay să se căsătorească şi să adopte copii a fost Olanda. Ulterior, au urmat Belgia, Spania, Norvegia, Suedia, Portugalia, Islanda, Franţa, Anglia şi Luxemburg. Prima ţară din lume care a legalizat uniunile civile ale cuplurilor de acelaşi sex a fost Danemarca, în 1989. Şi în America de Nord, atât în Canada, cât şi în Statele Unite şi în Mexic a fost autorizată căsătoria  persoanelor din comunitatea LGBT.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările