Impresia generală, urmărind discursul celor mai mulţi politicieni, dar şi jurnalişti, este aceea că între cetăţean şi stat există un teritoriu aproape vid - sau care e din ce în ce mai diluat, mai rarefiat. Însă lucrurile nu ar trebui să stea deloc aşa.

O normalizare a dezbaterii publice ar presupune referiri mult mai dese şi mai consistente la familie şi la alte comunităţi proxime: breasla, asociaţia, şcoala ca prezenţă şi organizaţie familiară, nu ca parte a unui sistem centralizat. Nu avem aici spaţiul să ne ocupăm de toate aceste instituţii, de aceea vom discuta doar despre familie. Şi mai ales de ce este ea importantă pentru politica de centru-dreapta a naţional-liberalilor.Iar caracterul esenţial al familiei, al valorilor ei pentru un politician (dar şi votant) român, liberal afiliat popularilor europeni, poate fi simplu susţinut de câteva argumente.

În familie învăţăm responsabilitatea, o valoare fundamental liberală. Însăşi întemeierea unei familii, iar mai apoi truda plină de dragoste şi răbdare pentru păstrarea armoniei între membrii ei, sunt angajamente de mare responsabilitate. Am putea face un joc de cuvinte spunând că da, cei burlaci sunt mai liberi, însă cei căsătoriţi sunt mai liberali, fiindcă au asumat o responsabilitate. În familie ne străduim să avem grijă de cei care nu sunt în putere, de copii şi bătrâni, şi ne asumăm această misiune ca pe o responsabilitate personală, nu ca pe una pe care s-o putem delega statului.

Apoi, în familie învăţăm o altă valoare liberală: libertatea de exprimare. Pentru că în familie vorbim şi comunicăm cel mai deschis şi cel mai sincer. Totodată, pentru că în familie aflăm de la o anumită vârstă că vorbele pot răni, că pot crea discordie, învăţăm şi că această libertate presupune o mare responsabilitate şi că, deşi ea nu trebuie îngrădită, tocmai responsabilitatea şi grija faţă de celălalt domolesc cuvintele prea aspre, afirmaţiile prea grele.

Tot în famile, învăţăm despre libertatea de conştiinţă. Un bun părinte ştie că valorile în care crede, fie ele valori cetăţeneşti, politice sau religioase, trebuie transmise copiilor cu delicateţe şi mai ales prin puterea exemplului. Orice fanatism şi orice forţare a libertăţii de conştiinţă în familie poate avea rezultate dezastruoase, creând conflicte greu reparabile între părinţi şi copii, rupturi între generaţii.

În familie învăţăm multe şi despre libertatea economică. De altfel, termenul "economie" însemna iniţial ştiinţa managementului unei gospodării. Într-o familie, nu există monopoluri. Într-o familie, contribuţia la bunăstarea comună e voluntară, nu impusă de un organism exterior. În familie, învăţăm câte ceva şi despre competiţie, atunci când de pildă fraţii se află în situaţia de a fi recompensaţi pe măsura contribuţiei lor la bunul mers al gospodăriei.

Iată doar câteva dintre argumentele pe care bunul simţ (sau simţul comun, cum e numit de liberalii clasici) le poate aduce în favoarea asumării ne-echivoce a valorilor familiei. Sunt argumente care nu spun altceva decât că familia este prima comunitate în care individul învaţă de mic ce este libertatea. Şi că armonia în acest spaţiu al familiei se obţine prin acordul fin dintre libertate şi responsabilitate.

Sunt convins că o astfel de abordare a discursului despre familie în spaţiul nostru public ar atenua multe dintre asperităţile şi neînţelegerile actuale. Mulţi actori publici se feresc parcă de referinţele la familie, pentru că li se pare că pare că vor fi taxaţi drept ultra-conservatori sau chiar fanatici religioşi. Or, iată, există argumente cât se poate de solide pentru a vorbi despre familie în termeni cât se poate de liberali, ca despre o şcoală a libertăţii pentru cei mai mulţi dintre noi.