Fals jurnal de ieri şi de azi: Răsplata jertfei patriotice

Nu mă pot opri să nu însemn şi eu aici o mărturie asupra timpului pe care am apucat să-l trăiesc în această ţară făcută praf, dar praf, pulbere: vapoare fluviale, maritime şi transatlantice, locomotive electrice, fabrici şi uzine producătoare de utilaj petrolier, uriaşe malaxoare în care se produceau tone de tablă de toate chipurile trimise cu vasele la New York, rafinării,

întreprinderi de ţesături, maşini agricole, fabrici de ţevi, autobuze, maşini de teren etc etc au dispărut din inventarul economic romanesc.

Dar n-are rost să mai înşir eu azi ce ştie toată lumea. Averea unei ţări care în mai puţin de patruzeci de ani intrase în circuitul economic mondial, opera unui popor întreg, s-a pulverizat.   De la un prag înainte la cârma acestei ţări, de douăzeci şi cinci de ani, până la urmă aceeaşi clasă politică, aceleaşi partide, aceiaşi senatori, aceiaşi deputaţi, aceiaşi miniştri, chiar dacă unii cu alte nume,  aceiaşi...

Bilanţul lor, dincolo de victoria deplină, întradevăr, a unei democraţii şi a unei libertăţi depline de gândire şi de acţiune, din nefericire şi acest jaf general, această vânzare şi dijmuire, şi acest rapt generalizat.

Mă mir că nu s-a vândut şi canalul Dunăre-Marea Neagră, mă mir că nu se opresc trenurile pe câmp, deşi s-au mai văzut şi asemenea trenuiri oprite în mijlocul viscolelor, mă mir că nu mai producem nici chibrituri, nici ace de gămălie, în schimb dărâmăm şi vindem, nici măcar nu mai arăm pustiurile. În fabricile şi uzinele care mai funcţionează, numai ultimii reprezentanţi ai clasei muncitoare la şaibă, la bordul proprietăţii cine vrei şi cine nu vrei, mulţi investitori , intreprinzi vorbind toate limbile, afară de română, care au cumpărat tot ce se mai putea cumpăra  şi în cadrul unor licitaţii, multe trucate, şi la ei, la aceşti capitalişti, mormanul de fiare vechi al lui Petre Roman produce.

Nu se putea, zic, ca după acest “succes” aleşii electorali de douăzeci şi cinci de ani la putere, nu se putea, subliniez cu mare admiraţie, să nu-şi voteze o pensie pe măsură, pensie specială, pensie care să ateste răsplata jertfei patriotice în slujba progresului naţional.

Cum să nu se odihnească, la capătul lucrului lor, aceşti aleşi cu o pensie specială sub cap: toţi cei care s-au jertfit.

Nici o ruşine nu i-a împiedicat să semneze, cu ştiinţa lor de carte într-o ţară ajunsă semi-analfabetă, nu se putea ca ei, la putere, să nu-şi asigure prin vot liber, democratic şi patriotic ,o pensie recompensatoare a jertfei lor patriotice.!

Se putea o mai mare sfidare şi un mai deşănţat optimism că la viitoarele alegeri vor fi votaţi toţi cei de pe listele cu pensii speciale, cu acelaşi orb devotament.

Ei şi-au asigurat soarta. Bravo lor! Noi ne merităm soarta pe care am votat-o.