Când se credea şi credeam că am rezistat întâlnirii istorice curajoşi şi demni şi astfel am depăşit şocul viitorului, drama aceasta care ne cuprinde azi pe noi toţi îşi are izvorul - care a şi început să devină o adevărată maree a devălmăşiei - în abandonarea şi în pulverizarea reperelor, în detronarea ierarhiilor unanim acceptate, după ce au fost greu încercate şi verificate în timp, şi s-a materializat, metaforic vorbind, printr-o abilă îndemnare, repede apoi zgomotos generalizată, la jupuirea oarbă, de bronz, a statuilor.

Şi, din nefericire, şi noi - la fel ca în toată fosta geografie socialistă – deci, şi nu numai noi - am abandonat bronzul, ca un prim semnal al unui proces foarte viclean pus la cale şi întreţinut ca un foc, la început viu şi dătător de speranţă în înflăcărarea lui aparent purificatoare, ca apoi acest foc să se dovedească pustiitor moral, capabil să ne ,,elibereze’’ de rigorile şi de exigenţele valorilor identităţii naţionale şi de spirit, până la urmă de verticalitatea firească, presupusă de această identitate, în locul lor ridicându-se pe postamentul marilor statui profanate duşmănos şi iresponsabil, comandamentele aşa-zis noi ale monstruosului tăvălug uniformizator al globalizării cu orice preţ – acest orice preţ fiind abandonarea istoriei în favoarea renaşterii agresive a nefericitei tradiţii tranzacţioniste, doctrina ,,capului plecat pe care sabia nu-l taie’’, ,,a fraternizării cu dracul până treci puntea’’ şi, în sfârşit, în favoarea întoarcerii la matca poporului vegetal la care se ambiţionase să ne reducă, la fel de viclean, ideologia comunist-sovietizatoare.

Cine îşi mai aminteşte azi renaşterea naţională de la mijlocul veacului al XIX-lea, când Balcanii întregi, cărora le aparţineam nu numai geografic, renăşteau identitar aproape în acelaşi an, odată cu zidirea  simbolică şi romantic revoluţionară a Teatrelor Naţionale văzute ca altare ale cultivării limbii, literaturii, artei şi spiritualităţii întregi, naţionale şi identitare.

Demitizarea idealurilor naţionale, jupuirea de bronz a statuilor, vacarmul confundării democraţiei cu devălmăşia, abandonarea ruşinii, transformarea forumului Parlamentar în piaţă a chivuţelor păruindu-se pe mătura cu care se băgă gunoiul sub preş, lăţirea la nivel naţional a mahalalei de care mai vorbeam şi înghesuiala trivială la praznicul jupuirii ţării de vie, au plecat toate şi neapărat de la abandonarea, repet vicleană, a istoriei.

Scoaterea din manualele şcolare, de la toate clasele, a istoriei sau numai reducerea orelor consacrate ei şi punerea istoriei în genunchi pe coji de nucă la uşa clasei de şcoală, nu puteau avea alt efect.

Bucuria tâmpă cu care ani la rând au fost desacralizaţi eroii unui neam în numele civilizaţiei tăvălugului globalizării cu orice preţ şi mereu lozinca acestui ,,cu orice preţ’’, numai cu care se admitea intrarea în rândul lumii civilizate, nu puteau iarăşi să nu conducă la pericolul transformării poporului în populaţie oarbă, dominată până la urmă de patima la fel de oarbă a emigrării.

Iată de ce - şi argumentele - se face imperioasă azi nevoia de istorie, nevoia de repere, nevoia de ierarhii şi nu de concursuri şi topuri populare de bâlci, ieftine şi ieftin de manipulat, topuri de bâlci al deşertăciunilor, ca bâlciul de Sfântul Ilie la Polovragi când defilează înlăcrimând ,,prostimea’’, toţi şandalii şi şofârnogii şi neputincioşii de orice fel, dar cu aplombul şi obrăznicia ciocoiului cultural – pentru că a apărut şi acest ipochimen – toţi călare pe coada drapelului globalizării pomenitului ,,cu orice preţ’’, eliberaţi de orice credinţă şi de orice apartenenţă şi de lumina oricărui cer naţional.

Să ne mai mirăm că ne-am trezit ridicând la rang naţional loteria din ,,D’ale carnavalului’’ când Ipistatul ,,intrând repede din fund’’- fundul mahalalei politice şi sociale şi morale - reuşeste ipocrit să ne înlăcrimeze cu acea replică devenită celebră din finalul farsei caragialeşti, replică monument al mahalalei politice şi sociale şi morale:

Ipistatul (intrând repede din fund):

-S-a tras lotul… Acum l-am tras!...

Pampon:

-Ei?

Nae:

-Ştiu cine l-a câştigat.

Ipistatul (cu multă naivitate):

-Iar eu, domnule, închipuieşteţi noroc!

Nae (aparte):

-A murit francul !

 

P.S.: Cred că ar fi mai mult decât binevenită – şi nu numai în acest caz, dar în el în mod deosebit – publicarea numelor miniştrilor – şi, fireşte, al partidelor susţinătoare – care au executat istoria românilor scoţând ,,materia’’ din programa analitică, din şcoală, care au pus istoria naţională în genunchi pe coji de nucă la uşa şcolii româneşti. Ar trebui să ştim asta noi toţi, alegătorii care pentru prima dată ne-am solidarizat atât de semnificativ la ultimele alegeri în retezarea, în respingerea accesului la Senat şi în Camera Deputaţilor a candidaţilor ce şi-au pierdut, fiind la Putere, şi creditul şi cinstea, dovedindu-se atât de străini de interesul naţional în favoarea unei îmbuibări personale fără precedent.

Dar, din păcate, într-o ţară încă a loteriei ca aceea din ,,D’ale carnavalului’’ când nimeni pare să nu răspundă de niciuna din nenorocirile legiferate fraudulos şi abătute asupra ,,ţărişoarei’’ noastre, s-a şi uitat totul şi atât de repede, astfel încât chiar refuzaţii, - drept rezultat al legiferării unui nou tip de solidaritate, de data asta a ipistaţilor - chiar refuzaţii sunt ajutaţi să se strecoare pe uşa din dos, pe scara din dos, în Forumul diriguitor, astfel că, aproape nimeni dintre responsabili să nu rămână pe dinafară.

Culmea culmilor ar fi să-l vedem şi pe Ipistat anunţându-ne că tot el a câştigat lotul !!!