Fals jurnal de ieri şi de azi: Neamul prost sau Toţi oamenii s-au tras din maimuţă, însă unii nu s-au tras de tot (proverb contemporan cu noi)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aşadar , zicea cineva îngrijorat sincer, s-a înmulţit neamul prost. Şi, să vezi noutatea, neamul ăsta prost, din zilele nostre, nu se trage din prostimea săracă, aşa cum fusesem noi învăţaţi să credem, ci chiar dintre îmbogăţiţii de peste noapte, care nu sunt proşti de tot, au o scilipire, mai ales de învârtitori după vremuri, dacă nu chiar hoţi de-a binelea, descurcăreţi,

obrăzniciţi pe măsura înavuţirii de peste noapte, porniţi la drum de la angajaţi sezonieri ai vechilor cooperative ţărăneşti, tejghetari unii, alţii, ca eroul poveştii de faţă,ţinuţii să vegheze transportul de pufuleţi dintr-un cătun la Craiova, la târg, sau puşi să împacheteze marfa din depozitele cooperaţiei de consum şi să o care cu spinarea în carele, căruţele şi camioanele cumpărătorilor: butelii, aragaze, plite pentru maşini de gătit şi maşini întregi, frigidere, damigene de sticlă, baxuri de apă mierală şi aşa mai departe; unul dintre aceştia a  ajuns, tot peste noapte şi lipitor de afişe în campaniile electorale, şi apoi ditamai primarul de municipiu cu vestită tradiţie culturală, el, cărătorul de plite de gătit în căruţele vânzătorilor la ţară ai pomenitei cooperaţii , fără aplecare spre carte, alta decât cartea de joc, după şcolirea la barbut şi la table şi la popa prostul, pe bani, sigur, mare aruncător  cu şpirifanţ al zarurilor în cutie şi la mutarea polurilor cu o viteză năucitoare până la aşezarea lor în poarta în casă câştigătoare a liniei şi partidei. Altă carte, ferească Dumnezeu să mai fi apucat în mână şi sub ochi, vreodată în viaţa lui până la aşezarea grohăitoare în jilţul primarului  şi după aceia şi mai aprig dispreţuitor al cărţii cu file şi coperte şi, firesc, al slujitorilor ei.

Dar, mai zicea acel cineva mâhnit şi îngrijorat, eu vream să-ţi  înfăţişez chipul unuia care a pornit şi el, iute de mână, ca mai toţi, de la pungile cu pufuleţi ca să ajungă la un atelieraş oarecare şi apoi angrosist local, mai întâi, şi mereu mai departe pănă la o comandă mai acătării, şcolit tot din mers de  la negustori cu bucata, şi norocos la învârteală la producţie vândută cu camionul şi cu tirul, îngroşându-şi pielea trupului toată şi obrazul în frecarea cu viaţa cea favorabilă descurcăreţilor, el holbându-şi cu dispreţ ochii la prostimea din jur din care se tot chinuia ambiţios să se traga afară şi să o uite şi mai ales să o facă uitată, sforţându-se ca să i se piardă urma, ca bietul om din maimuţă, înţepenind-se însă  la un moment dat , un adevărat blestem, aproape de jumătatea drumului, tocmai când a constatat că i-ar cădea şi prinde bine să  salte social şi politic  de la treapta lipirii afişelor sau a sponsorizării lor la un Tron local de vătaf de obşte  şi, astfel, la apucăturile de capitalist de Codrul Vlăsiei să-şi adauge patriotic, tras  PESTE BURTICICĂ ŞI APOI BURTĂ DE-A BINELEA şi peste buric, un tricolor.

Şi uite aşa, îmi povesteşte acel cineva, l-am întâlnit la o petrecere localnică, cinsită şi menită să onoreze un tânăr de mare ispravă. Vătaful de plai a ţinut prostimea cu lingurile goale deasupra talerelor, mai bine de o oră şi jumătate, dacă nu două, ca să vină el cu neamul lui prost şi să facă primul drum la lăutari, să le dea arvuna cântecelor pe care avea să le comande el, după care cu o privire de curcan îndopat a fulgerat mesele şi mesenii care atâta înghiţiseră în sec şi  ca să le arate cine a ajuns el şi unde, din tragerea din maimuţă, o comandat o masă anume pentru el gata gata să ocupe şi ringul  de dans şi cu mâna la falcă a aşteptat mâncarea ca şi când ar fi urmat să semneze decretul numărul unu al începerii, prin aprobarea lui, a mesei cuvenite sărbătoritului, plătită, fireşte, de către acesta şi oferită celor dragi.

Aceste neamuri proaste s-au înmulţit, adaug şi eu apăsat în încheiere,şi iată că asistăm sideraţi cum din fostul vătal de uliţă, îmbogîţit peste noapte, a răsărit  miliardarul care trimte avionul de la Monte Carlo la Bucureşti la Cocoşatul să-i aducă o tavă cu mici fierbinţi pentru prânzul pe tersa vilei spânzurată deasupra Rivierei.

Oamenii ăştia n-au simţit nevoia şi n-au avut nevoie să răsfoiască o carte în viaţa lor, să se ducă la o premieră de film autohton, să asculte un concert, să citească măcar o rugăciune  de ferire de necazul îngâmfării odată ajunşi cu glezna trecută de glezna maimuţei din care se trag  şi unde s-a şi oprit tragerea lor de tot.

Ei bine aceştia ajung, au şi ajuns şi miniştri şi deputaţi şi senatori, ce cu gândul nu gândeşti şi toată ţara şchioapătă diriguită de ei în râgâitul după o tavă cu mici degustată cu delicii rare la Monte Carlo.

Şi mie îmi spune o profesoară, fiică de ţăran de la Slătioara, că un copil dintr-un sat al comunei noastre, ajuns la doctor la Hurezi, mai acum câteva luni, s-a apropiat, la treisprezece ani ai lui  de dirigintă şi a întrebat-o sfios şi minunat: -Casa asta în care e policlinica e bloc?!  Aşa arată un bloc?!

În secolul al douăzeci şi unulea, în luna februarie a anului 2015.

P.S. Se spune şi e adevărat ca neamuri proaste rău, dintre acestea toate câte s-au înmulţit în concordanţă cu analfabetizarea naţiunii au devenit,  să zicem în Africa, sau în nu ştiu ce ocean indian, proprietare ale unor teritori de cîteva zeci de ori mai mari decît România.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite