Fals jurnal de ieri şi de azi: Nişte lichele (cu întemeieri vechi şi noi) I

Poetul din trecut Mircea Dinescu, actualul latifundiar, agricultor, viticultor, vinificator, distribuitor şi cârciumar de vinuri care-i poartă şi numele, eşuat azi în ipostaza de autor de texte deochiate pentru manele şi etichetele buteliilor proprii după modelul:

„biet amor de barză chioară/ pentr-un stîlp de telegraf,/ pasul tău mă înfioară/ că mă fac sub dînsul praf./ cu zulufi dar constipată,/ grizonat dar cufurit,/ mi s-a pus pe tine-o pată/ să ţi-o trag la infinit./ cum te mai strigam «conteso»/ cînd intram la tine-n gang/ şi-ţi făceau bucile zbang,/ na-ţi-ofrîntă că mi-ai dres-o!/ eminesculînd odoare/ veronică, veronică,/ eu credeam că rău te doare/ tu credeai că-mi este frică" (veronică, veronică). Mircea Dinescu, Femeile din secolul trecut. Poezii noi (2004-2010)

...aşadar pomenitul Poet din trecut mă denunţă otrăvit de spaima şi ura de a fi fost, în închipuirea lui, fireşte, ales membru al Academiei, tocmai eu care în IEPOCĂ am obţinut şi publicat în Flacăra lui Adrian Păunescu un interviu cu frumoasa şi la 81 de ani, demna ţărancă Maria Untaru, mama colaboratorului Europei Libere, Virgil Ierunca.

Nu discut mizeria cu care Poetul din trecut denaturează interviul pentru că el se află la îndemâna oricui în revistă, iar eu îl şi public în Jurnalul unui personaj controversat.

Nu am nici competenţa profesională să pun întrebări cu privire la dobândirea de către Poetul din trecut, negustorul de vinuri de azi, a unei frumoase averi şi a titlului de latifundiar, tocmai el care era atât de sărac la Revoluţie şi, cum se spunea, cu o imensă datorie la Fondul Literar, pe care mai nimeni nu ştie dacă şi-a achitat-o vreodată sau nu.

Sunt azi, cum se vede la toate televiziunile, destule organisme profesioniste care răscolesc adevărul îmbogăţiţilor postrevoluţie, de la moşia Nana la moşia doamnei Elena Udrea pe care Poetul de azi o linguşea până mai de curând. Aşa că o să se afle până la urmă tot adevărul.

Sunt însă credibil să întreb când a fost lichea Poetul din trecut?  În IEPOCĂ, atunci când, ignorând interviul aflat în paginile presei centrale, chiar atunci, venea la mine la Teatrul Mic, voios şi, pe bună dreptate, fălos, cu cărţile sale de poezie şi cu dedicaţiile pe care le veţi citi în continuare, trei, patru şi cu cartea cu traduceri cuprinzând şi ea o dedicaţie? Sau azi când îşi aduce aminte de interviu, îl denaturează şi mi-l reproşează?

Să fi fost un exces de lichelism odată cu prima dedicaţie, să fi fost cu a doua, să fi fost cu a treia sau să fi fost cu a patra, interesat Poetul din trecut  să-i  joc  o traducere la Mic?  Sau să fie ele, toate la un loc, excesul lui clasic de lichelism din IEPOCĂ!?

Sau e acelaşi exces de lichelism din emisiunea televiziunii naţionale unde Poetul de azi predă lecţii de bucătăreală şi unde i-a gătit mai ieri, alatăieri un meniu Blondei naţionale, latifundiară şi ea, pe care a şi copleşit-o cu slugărnicia şi linguşeala lui penibile sub reflectoarele televiziunii naţionale care se zice că-l plăteşte gras pentru disponibilitatea lui funciară spre lichelism şi...pupin...?

Dar iată Opera Poetului din trecut, manelistul de azi, cu scrisul propriei lui mânuţe odată poetice:

“Prozatorului de mare talent

Dinu Săraru

Celui ce a ştiut să-şiconstruiască o personalitate inconfundabilă cu inteligenţă şi chiar înţelepciune  într-o perioadă când vai, înţelepciunea din branşa noastră s-a dus pe apa sâmbetei şi a fi artist a devenit un lucru atât de riscant.

Cu admiraţie şi prietenie (sper de cursă lungă)

Mircea Dinescu”

Dedicaţie pe volumul: Teroarea bunului simţ, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1980

“Marelui prozator Dinu Săraru

căutător de aur

în minele profunde ale curajului în semn de preţuire şi cu sentimentul că vom călători în acelaşi vagon spre viitorul literaturii române

Cu dragoste frăţească

Mircea Dinescu”

Dedicaţie pe volumul: Democraţia naturii, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1981

“Marelui prozator Dinu Săraru

Celui ce a avut curajul şi inteligenţa de a transforma realitatea în literatură şi literatura în realitate, omului-spectacol ce a răsturnat cu Teatrul Mic chiar Buturuga mare

în semn de preţuire şi prietenie această boabă de piper cu efect întârziat

Mircea Dinescu”

Dedicaţie pe volumul: Exil pe o boabă de piper, editura Cartea Românească, Bucureşti, 1983

“Lui Dinu Săraru

Ce poartă la buzunarul de la ceas un teatru şi-ntre coperţile cărţilor sale documentele de mare proprietar peste prozatoreşti pământuri, această tălmăcire a tribului dinescian scoasă sub oblăduirea tratatului de la Varşovia (ruso-româno-maghiar) dintr-un scriitor ce se încăpăţânează să rămână contemporan cu noi

Cu drag şi frăţeşte

Mircea Dinescu”

Dedicaţie pe volumul: Mihail Bulgakov,  Teatru, traducător Maria Dinescu, traducerea versurilor Mircea Dinescu, postfaţă de Albert Kovacs, editura Univers, Bucureşti, 1986;

va urma…