Fals jurnal de ieri şi de azi: Cum am ieşit în lume

Am ajuns la Slătioara, chiar azi o săptămână, mânat de aceleaşi sentimente care l-au inspirat pe Caragiale să se autoexileze la Berlin, în Germania, deşi nici eu, fireşte, nu sunt Caragiale, nici Slătioara nu e Berlinul şi nici Oltenia de sub munte nu e Germania, deşi,repet, odată, de mult, şi Oltenia şi Slătioara s-au aflat sub ocupaţie germană;

pe malul Cernei mele încă se mai răsfăţau la soare , vara, când noi copiii ieşeam din gâldanele ei pline de clean, uriaşele ruine ale cazarmelor crăieşti.

Nu pot să nu fac, aşadar, trimitere şi la desgustul şi la lehamitea celui mai mare prozator şi dramaturg român, inegalabil patriot prin tot ce a scris, şi vitriolant satiric şi denunţător fără drept de apel al ciocoismului şi politicianismului veros ale claselor superpuse atât de,, în floare,, acum , ba mai neruşinat agresiv ca oricând, încât nu îndrăznesc să mă gândesc măcar la reacţia celui ce a scris , la Berlin, ,, 1907 din primăvară până în toamnă,, pagini frisonant de actuale prin luciditatea analizei  devastatorului jaf politicianist şi a endemicei corupţii.

Nu sunt deloc lipsit de modestie când scriu că venind la Slătioara şi la vârsta care mă situiază, într-un anume fel ,, dincolo şi de bine şi de rău,, nu mă aflu eliberat, odată cu distanţarea dorită de vacaramul  superficialităţii unei capitale care prea greu îşi regăseşte parfumul Micului Paris, sufocată de împădurirea barbară de către Codrul Vlăsiei şi de teama, deloc subţire, să nu mă ajungă din urmă lăţirea licenţioasă şi imundă a mhahalalei sordide care se scurge pesilenţială dinspre Porţile Orientului bucureştean.

Dacă la noi, cineva, s-ar gândi îngrijorat la câtă nevoe vitală are administraţia de solidaritatea lucidă a sociologiei, ne-am putea bucura cel puţin de o hartă a porocesului deriziunii care macină substanţa fiinţei naţionale, a spiritualităţii şi identităţii naţionale, de unde şi procentul de sub patruzeci la sută din populaţia cu drept de vot a acestei ţări prezentă duminica trecută la urne.Dar nimeni, se vede deocamdată, dintre aleşii şi pretendenţii la actul diriguirii, nu se gândeşte câţi sunt cei care i-au ales din toate cele optâsprezece miloane de cetăţeni cu drept de vot.

Nimeni nu se gândeşte serios, se pare, ca să îndulcesc observaţia, pe cine reprezintă ei, aleşii , şi în numele cui vor vorbi şi decide şi se vor angaja,Mai nimeni , să zic tot se pare, nu simte frisonul acestei întrebări pline de răspundere în faţa istoriei!

Dar nici comentatorii exigenţi , cu experienţă şi gravă răspundere, par să nu fi făcut, până acum, asemenea calcule.

Şi sarabanda politicianistă a reînceput cu o lăcomie a punerilor la cale mai lacomă chiar decât înainte de scrutin. Toată clasa politică s-a năpustit pe aranjarea viitoarelor alegeri. Nimeni nu se gândeşte la alegătorii care vor mai veni la urne ! La toamnă, nu mai târziu! Toată a clasa politică vrea la Putere şi Puterea.

Şi cu ori ce preţ!

Şi ca să netezească drumul alianţelor de tot felul şi al cârdăşiilor de tot felul, ca o cireaşă amară rău pe  coliva falsei solidarităţi democratice, primul vot în Plen, un vot solidar, al TUTULOR, ca să ni se arate că găinarul unei găinării ţinând de cartea recordurilor, nu prezintă nici un pericol public! Şi asigurarea, de către ipochimen, că nu va parasi,dacă e liber,Ţara. E,cu alte cuvinte, un patriot! Are şi dreptate să nu fugă: unde mai găseşte el o ţară care să-i asigure libertatea unei astfel de pantagruelice găinării?

...................................................................................................................

La Slătioara, miercuri şi joi dimnineaţa s-au roşit ouăle pentru Ziua Înălţării când se vor ciocni şi se va spune Cristos a înviat!

Aşa m-am întors în lumea pentru care am venit la Slătioara, acasă.

Ziua Înălţării este şi Ziua Eroilor.

Prima Zi a eroilor sărbătorită de mine s-a petrecut în 1942 de Înălţare.

La monumentul eroilor căzuti in războaie, al Neatârnarii şi al celui dintâi război mondial, şi al celui de al doilea război mondial, pâna atunci,satul întreg:femei si copii si neveste tinere, văduve;bărbatii toti, pe front, la război. Monumentul eroilor, în capătul drumului care ducea, şi duce şi azi, la Biserica mare zidită de bătrânul Săraru ,veteran al Neatârnării. În fata preotului, a învătătorilor bătrâni şi a învătătoarelor, careul şcolar. Preotul, în veştminte sărbătoresti, cu evanghelia şi crucea in mână. În dreapta lui, cu faţa la satul întreg, cu un catalog in mână, Ţolea Achim, din clasa a VI-a si eu Săraru C.Constantin din clasa a III-a.

Linişte ca la inceputul lumii.

Ţolea Achim incepe sa citească, strigând cât poate el de tare,Catalogul Eroilor neamului slătioreni, din Olari,din Mănăseşti,din Potreşi,din Goruneşti,din Mogeşti,din Sacoţ, din Fometeşti! Şi iarăşi liniştea lumii, incât se aud fluturii galbeni cum bat din aripi, zburând deasupra noastră , în soarele orbitor de la unsprezece dimineaţa. Am auzit şi cum s-a lăsat un fluture galben pe ouăle roşii din coşurile puse la sfinţit pe masa dinaintea preotului şi la picioarele lui.

Şi, brusc,liniştea cerească e sfâşiată de strigătul inecat de plâns al lui Ţolea Achim:

-Învăţător Locotenent Săraru C Constantin!

-Mort pentru patrie! mă reped eu, cum fusesem învăţat să spun ce era de datoria mea să spun, dupa fiecare nume.

Asa am ieşit pentru prima data in lume.

...........................................................................................

Atunci am văzut, tot pentru prima dată, la Slatioara şi cositoarele: femei tinere,de 22,23,24 de ani... primele văduve de război, primele cositoare, in locul bărbatilor cazuti eroi, pe linia întâi.