crispat la fel ca noi toţi de lăţirea imundă a mahalalei şi a trivialităţii ei, m-a invitat deunăzi la un schimb de opinii privind tocmai acest marasm şi agresivitatea lui.

Acest prieten care ţine cu tot dinadinsul la rigorile unei profunde meditaţii la care l-a trimis radiografia făcută mai sus societăţii româneşti de azi, se întreba în prologul dialogului nostru dacă nu cumva până şi Speranţa, ca ultim reazăm al cetăţeanului nostru, nu se află îngrijorător sub semnul întrebării.

          Fireşte, nu mai este nevoie, cred, să insist asupra dimensiunii marasmului social şi politic pomenit. Adevărul este că nu cred să se afle vreun om cu capul pe umeri care să nu-şi pună azi atâtea întrebări şi să nu fie sensibil la lipsa răspunsului la acest întrebări, nu cred să existe cineva lucid, fie abia pornit din adolescenţă în viaţă, fie capul familiei responsabil al acestei celule fundamentale a societăţii care să nu se simtă sufocat, pândit nemilos de dramatica îngrijorare cu privire la ziua de mâine, cu privire la capătul răbdării la care s-a ajuns.

          Nu este greu de observat că îndreptarea clasei noastre politice se află foarte departe de un răspuns pozitiv, că flagelul corupţiei pe care se pare că nu-l stăvileşte, cel puţin deocamdată nici ,,carnavalul cătuşelor’’ despre care scriam în ultimul meu roman şi, mai ales, atâta timp cât, după câteva luni de recluziune, capete încoronate ale corupţiei au fost lăsate libere să-şi facă vacanţa în condiţiile strălucite pe care le permite ,,strânsura lor’’ din averea ţării.

          Aşadar, greu se poate întrevedea că va fi scurt drumul până la afirmarea unei clase politice care să nu furnizeze Justiţiei şi privării de libertate zeci de primari de municipii şi de oraşe mai mari sau mai mici şi aproape tot zeci de preşedinţi de judeţe, în sfârşit, deputaţi, senatori, miniştri, miniştri adjuncţi şi aşa mai departe.

          Prietenul amintit credea, şi am convingerea că are dreptate, că lipsa intelectualităţii, profesioniste ca să zic aşa, din rândurile ,,elitei’’ politice actuale, lipsa personalităţilor ştiinţei şi culturii din Parlament, din ministere, din Guvern, până la prim-ministru, lipsa autorităţilor ştiinţei şi culturii din jilţurile deciziei politice şi sociale, mediocritatea agresivă a majorităţii care ocupă astăzi asemenea funcţii, ca acelea amintite, reprezintă cauza fundamentală a eşecului politic şi social. Personalităţile ştiinţei şi culturii, elitele intelectualităţii, ale societăţii româneşti de azi, nu se prea găsesc nicăieri în spaţiul deciziei sociale şi politice. Este, după opinia prietenului meu şi, mă raliez la ea, cea mai mare pagubă a vieţii politice şi sociale româneşti.

Înainte, în epoca burgheză dinainte de război, se băteau partidele pentru a înscrie în rândurile lor şi a promova în parlament şi în guvern şi în fruntea instituţiilor naţionale, personalităţile cele mai de seamă ale vremii. Şi ţărăniştii şi liberalii şi celelalte partide mai mari sau mai mici se onorau să cuprindă în fruntea lor pe cei mai de seamă oameni ai timpului. Şi aceştia nu erau jucătorii de baschet, ci cărturarii, promotorii progresului social şi democratic al naţiunii.

          Cred şi eu că atunci când vom ajunge aici, încât să întâlneşti cei mai de seamă profesori universitari, academicienii reprezentând academiile de profil, apostolii morali şi sociali ai neamului în bord-urile partidelor politice, clasa politică alfabetizată va fi mai greu coruptibilă şi va sta mai greu în poziţie de drepţi şi cu paporniţa la picior în faţa Consiliului Europei.

          Aşadar, sugestia despre care pomeneam în titlul însemnării de faţă priveşte solidarizarea clasei intelectuale autentice şi păşirea ei curajoasă în viaţa politică şi socială a ţării. Mai mult ca oricând, azi este nevoie de această solidaritate a clasei intelectuale, de curajul ei, de solidaritatea ei, de participarea ei la procesul de redresare a societăţii româneşti întregi.

          Ar fi timpul ca lăsând la o parte baricadele mărunte, oamenii de artă şi cultură, de ştiinţă, profesorii universitari adevăraţi să se unească şi să renunţe la expectativa îngrijorată a lor de astăzi.

          Iată Sugestia.