Fals Jurnal de ieri şi de azi: Adesea, „Fiecare potrivit conştiinţei sale“: umbreluţă pentru o ploiţă de vară

Se pare că s-a încetăţenit bine de tot în viaţa noastră politică şi, fireşte, parlamentară, această formulă cu o aparenţă foarte democratică, dar cel mai adesea menită să ţină locul unei umbreluţe de domnişoară în cazul unei ploiţe de vară uşoare de tot şi care, până la urmă, poate să şi lipsească; ploiţa, chiar dacă te udă niţel, în lipsa umbreluţei, tot nu te poate duce până la pneumonie.

Dar, această umbreluţă de domnişoară are totuşi darul să te scoată cu obrazul curat, oricât ar fi el de mizerabil udat în furtuna politică prin care trecem acum, şi să te scape de răceală.

Chemat să voteze sub acoperirea umbreluţei numită „potrivit conştiinţei“, alesul, care a ajuns ales tot cu jurământul asigurat de formula slujirii ţării potrivit conştiinţei fiecăruia, e pus la adăpost de confruntarea la vedere cu votul său când acesta e dat la vedere sau pe numele său.

Aşa se face că multe decizii, hotărâri, chiar legi, votate potrivit conştiinţei fiecăruia, aşadar sub acoperirea umbreluţei faţă de o ploicică uşoară de vară pot ajunge să reprezinte răsplata jertfei patriotice pentru diverse grupuri organizate, ca să nu mai adăugăm arhicunoscutele adjective.

Au fost şi cazuri când partide întregi, coaliţii, dar şi formaţiuni mai mărunte, unele abonate la votul sub acoperirea conştiinţei, ajung la guvernare sau rămân acolo la nesfârşit, atârnate în şuşletele căruţei aflate la putere, prevalate de  aşa zise frământări de conştiinţă care îi conduc pe destui aleşi la apelul pomenitei umbreluţe.

Umbreluţa fiecare potrivit conştiinţei sale, care acoperă de atâtea ori, din nefericire, şi salvează şi justifică libertatea interioară de alegere, intimitatea deciziei şi secretul ei şi al votului, te poate apăra de orice păcate.

Şi, neapărat, de o răspundere directă.

La adăpostul ei, poţi sta şi în parlament şi la guvernare cât ţine democraţia originală.

Apelul la cât îl lasă pe fiecare conştiinţa e unul cât se poate de democratic, cel mai democratic, poate, dar   implică, nu odată, şi uneori  tocmai în împrejurările cruciale, replica lui  Caragiale şi şansa fugii de răspunderea directă în faţa istoriei.

Românul politicianist, bietul de el, are, însă, la îndemână şi la nevoie, pe lângă umbreluţa numită elegant democratic, fiecare potrivit conştiinţei, şi justificarea filosofică strămoşească formulată pe şleau şi astfel pe înţelesul tutulor, vorba cuiva: fuga e ruşinoasă, dar e sănătoasă.

Şi democraţia merge înainte, nu supără pe nimeni, îngăduie şi salvează şi conştiinţa şi locul în banca puterii şi traiul pe banii babachii.

Şi pensia de ales care s-a frământat cât a putut, în intimitatea potrivită conştiinţei sale.

Până când ajunge să răspundă şi la întrebările cât a minţit şi cât a furat din avutul obştesc, fiecare după conştiinţa lui….