Exodul medicilor: 15.700 de medici români plecaţi în Occident după 2007. Deficitul sistemului românesc: 4.700

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 15.700 de doctori au plecat în străinătate începând cu anul 2007, principalele destinaţii fiind Germania, Marea Britanie şi Franţa. Datele se desprind din cel mai recent studiu de profil care mai arată că sistemul sanitar este deservit, la ora actuală, de 57.300 de medici, repartizaţi în special în centrele universitare. Cu alte cuvinte, unui medic i-au revenit, în medie, 345 de pacienţi.

„Spitalele mici nu-şi ocupă posturile, lucrează cu pensionari iar această penurie de medici se răsfrânge asupra pacienţilor, la fel cum şi lipsa de medicamente şi lipsa de materiale de sanitare tot asupra lor se răsfrânge, fiind nevoiţi să le cumpere singuri. Din ce ştim noi, în momentul de faţă, 4.000 de medici români lucrează în Franţa, alţi 6.000 în Germania, 4.000 în Marea Britanie şi peste 600 îşi desfăşoară activitatea în spitalele belgiene”, a declarat Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR).

Din datele parţiale oferite de jumătate din direcţiile de sănătate publică din ţară, deficitul de medici specialişti este de 4.700. 

Şi lipsa de medici de familie este acută, 600 de localităţi fiind lipsite de astfel de cabinete, subliniază studiul realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii (ARPS) privind migraţia medicilor. 

Ce efect va avea majorarea salariilor

Potrivit şefului CMR, majorarea salariilor, anunţată pentru anul 2018, nu garantează că medicii tineri ar putea rămâne în ţară. Specialiştii au nevoie, între altele, şi de condiţii mai bune în spitale, dar şi de materiale sanitare şi medicamente. 

„Plecarea unui specialist înseamnă cel puţin 15 ani în care statul plăteşte totul. Ideal ar fi să putem schimba legislaţia şi să pretindem un soi de recompensă de la ţările care beneficiază de pe urma specialiştilor noştrii”, a completat şi academicianul Ioanel Sinescu, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Capitală. 

Cercetarea ARPS mai arată că nici la capitolul cercetători, România nu stă bine. Mai precis, 15.000 de cercetători lucrează în prezent în instituţii de cercetare din diaspora, notează studiul citat. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite