Examenul de licenţă va avea două probe, începând de anul acesta

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Educaţiei a înăsprit nu numai regulile de intrare la facultate, ci şi pe cele de finalizare a studiilor superioare. Un ordin de ministru obligă facultăţile să organizeze, pe lângă susţinerea lucrării de licenţă, şi o probă de evaluare a cunoştinţelor.

Ordinul se aplică începând cu promoţia anului universitar 2011 – 2012, precum şi celor care au terminat în anii anterior, dar îşi iau abia acum licenţa.

Ordinul a apărut la sfârşitul lunii februarie şi precizează că examenul de absolvire şi examenul de licenţă/diplomă vor avea două probe, una de evaluare a cunoştinţelor fundamentale şi de specialitate şi proba de prezentare şi de susţinere a lucrării.

De asemenea, precizează ordinul, “cel puţin una dintre cele două probe… se desfăşoară prin contact direct, nemijlocit, prin prezenţa, în acelaşi loc şi în acelaşi moment, a comisiei de examen şi a examinatului”.

Scade numărul studenţilor

Anul acesta, Ministerul Educaţiei a solicitat doar 45.887 de locuri în facultăţile de stat, spre deosebire de aproximativ 60.000, anul trecut.

Decizia a fost luată ţinând cont de situaţia înregistrată anul trecut la bacalaureat, când promovabilitatea foarte scăzută a făcut ca majoritatea facultăţilor să organizeze şi a doua sesiune de admitere. 

Pentru a creşte calitatea studenţilor intraţi în anul I, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, a decis anul acesta ca admiterea în facultăţi să nu s emai facă pe baza notelor din liceu, din cauza relativităţii acestora.  Astfel, de anul acesta, admiterea se va face pe baza notelor de la bacalaureat sau prin concurs.

Totalul numărul de studenţi, de la stat şi de la privat, a scăzut puternic, faţă de anii de dinaintea crizei. Dacă în 2007 şi 2008, în toate formele de învăţământ superior erau cuprinse aproximativ 900.000 de persoane (maximul înregistrat vreodată în România), în 2010 numărul s-a redus  la 673.000.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite