Evacuaţii Sistemului. O luptă ce se poartă de ani în şir prin tribunale, primării, proteste şi artă pentru dreptul la un acoperiş deasupra capului
0
Mii de persoane au fost evacuate din România din cauză că locuinţele lor, primite de la stat, au fost retrocedate vechilor proprietari sau unor intermediari. Prea puţini, însă, dintre cei evacuaţi primesc o altă locuinţă, deşi legea prevede că o persoană nu poate fi evacuată fără a i se asigura un alt imobil. Acesta este motivul pentru care mai multe femei care au trecut prin asta s-au solidarizat în lupta pentru dreptul la locuire.
,,Spuneţi-mi ce vedeţi!", îi îndeamnă o femeie blondă pe spectatori. ,,Vedem o familie care, probabil, stă afară în ploaie, pentru că se acoperă cu o pelerină sau cu altceva din plastic", răspunde o tânără pe la vreo 25 de ani. ,,De ce credeţi că stau afară?", îi întreabă aceeaşi fată minionă, îmbrăcată în negru. Urmează un moment de linişte...puţină ezitare, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei ştiu răspunsul. ,,Au fost evacuaţi din locuinţelele lor", răspunde în cele din urmă un bărbat chelios, care este ceva mai vocal.
Dialogul se regăseşte în piesa de teatru ,,Muzeul Locuirii" , unde 7 femei de vârste şi etnii diferite, care provin din mai multe cartiere din Bucureşti, şi-au unit forţele pentru aceeaşi cauză: garantarea dreptului la locuire. Practic, personajele din spectacol sunt ,,statui în muzeu" - ele joacă o scenă de îndată ce ghidul bate din palme. Între cadre, spectatorii sunt rugaţi să stea cu spatele la femei, pentru a nu vedea mutările pe care le fac ,,statuile" - acestea îşi schimbă locurile pe scenă, uneori ţin acte în mână, alteori au alte obiecte. După care, ghidul, femeia blondă, pe nume Nicoleta, înaintea fiecărui cadru, îi roagă pe spectatori să-şi dea cu părerea despre ce-ar putea urma, iar, după, să comenteze ce-au văzut la finalul fiecărei scene.
Povestea Nicoletei: ,,Am trăit tot timpul în frică"
,,Eram 27 familii care locuiam în acelaşi complex de locuinţe. Eu locuiam acolo cu părinţii mei de 21 de ani. Mama a primit locuinţa de la stat, aşa cum mulţi alţii au primit la începutul anilor '90. Prin 2004, după ce strânsese nişte bani, mama a vrut să cumpere locuinţa de la stat, însă, i s-a spus că este în litigiu, pentru că se întorsese vechiul proprietar care se judeca cu statul. Prin urmare, nu i s-a mai dat voie să o cumpere. După aceea, am depus dosar pentru o locuinţă socială la Primăria Sectorului 3, însă niciodată nu ni s-a dat vreun răspuns din partea autorităţilor. În fiecare an, suntem puşi pe drumuri să ne reînnoim dosarul, ca să rămânem pe lista celor care au nevoie de o locuinţă, deşi situaţia noastră a rămas la fel. Ni s-a spus că acest lucru este necesar pentru ca ei aibă situaţia actualizată", povesteşte uşor mâhnită Nicoleta.
,,Am trăit tot timpul în stres şi în frică, că ce ne facem dacă ne evacuează? Încotro o să ne ducem? Cui să îi cerem ajutorul? Cei de la Primărie ne ziceau că atunci când vom fi evacuaţi, să ne prezentăm la dânşii cu ordinul de evacuare, iar ei ne vor da casă. În toamna lui 2014 ne-au evacuat. Am primit o înştiinţare cu patru zile înainte. Pe 14 septembrie, au venit mascaţii şi executorul.Toată strada era înconjurată numai de mascaţi şi de poliţişti. Ne-au evacuat pe toţi, fără a ne da voie să ne luăm mare lucru din casă.
Nu le-a păsat că acolo locuiau bătrâni, familii cu copiii sau oameni cu handicap. Vedeam vecini care îşi făceau insulina pe stradă. Mamei i s-a făcut rău şi am chemat salvarea. Pe alta o bufnise plânsul. Copiii se urcaseră pe acoperiş în semn de protest. Era un haos pe stradă şi în fiecare dintre noi. Nu ştiam ce să facem şi de ce să mai apucăm. Eu eram cu copilul în braţe, Silviu avea atunci un an şi jumătate, şi încercam să îmi revin. Să mă gândesc ce o să fac cu el. Era frig, şi fiind copil mic, era mai sensibil."
Silviu a făcut pneumonie din cauza frigului de afară
Nicoleta şi familia ei au stat timp de doi ani în stradă, fără a avea acces la canalizare, electricitate sau toalete. Şi-au improvizat nişte corturi din materiale textile, lemn şi alte plastice. Cel mai greu pentru ei a fost pe timp de iarnă. Iar pentru că era frig, devenise mai riscant şi pentru copii, mai ales în privinţa îmbăiatului. Nicoleta a ajuns cu Silviu de două ori la spital pentru că făcuse pneumonie. De aceea, acum, băiatul este mai tot timpul răcit.
De aproape un an, Nicoleta locuieşte cu ai ei la un adăpost pentru persoanele vulnerabile. Între timp l-a născut şi pe cel de al doilea băiat, Daniel, care acum are doi ani. Când s-au mutat, ,,paupere" este puţin spus pentru a descrie condiţiile în care locuiau. Camera era mizeră, iar mirosul de dinăuntru...irespirabil. ,,Am făcut curăţenie lună în fiecare colţişor, inclusiv salteaua am spălat-o cu clor", povesteşte zâmbind amar. Crede că adăpostul unde a fost cazată nu este un loc potrivit pentru a-ţi creşte copiii. ,,Îmi este teamă uneori pentru că aici sunt aduşi şi oameni găsiţi pe stradă, care au consumat alcool în exces sau care suferă de diferite boli ca TBC sau HIV. Nu că am vreo problemă personală cu ei...Doamne fereşte! Dar astea nu sunt condiţii decente ca să creşti un copil. Ca să nu mai zic că nu pot să le fac celor mici o tocăniţă sau o mâncare caldă pentru că nu am unde să gătesc. Când ne-am mutat aici, de multe ori, nici apă caldă nu aveam. Ori eu nu pot să spăl copiii cu apă rece că mi-i îmbolnăvesc de tot...Acum este mai bine. Ne dă apă caldă".
Nicoleta a încercat în fel şi chip să obţină o locuinţă. Şi-a reînnoit, anual, dosarul la Primăria Sectorului 3, a mers în audienţe atât la reprezentanţii cetăţenilor din Sectorul 3, cât şi la Primăria Municipală a Capitalei. A încercat să se mute în chirie, dar preţurile sunt mult prea mari pentru veniturile membrilor familiei. Soţul ei munceşte pe un salariu de numai 1000 de lei. Pe lângă aceşti bani, mai au indemnizaţiile de handicap pentru copii. Ambii suferă de ADHD, iar Silviu are şi probleme de mobilitate şi deplasare. În plus, ,,chiriaşii se feresc să dea camere în folosinţă familiilor cu copii, mai ales dacă suntem de etnie romă pentru că sunt rasişti", mai explică Nicoleta.
Ea a protestat în stradă alături de alţi evacuaţi şi de activişti care susţin dreptul la o locuinţă, a jucat în piese de teatru şi a scris articole de opinie despre problema locuirii. Spune că acum este o activistă pentru dreptul la locuire. Face asta pentru că problema dreptului la locuire nu e doar despre ea şi comunitatea din care face parte, ci şi despre alţi mii de oameni abandonaţi de statul român.
FOTO: Facebook- FCDL
Firea a promis încă de la începutul mandatului că va face locuinţe sociale.
În fiecare an, zeci sau sute de persoane aplică pentru o locuinţă socială, însă sunt cazuri în care oamenii, chiar şi după 10 ani, au rămas pe lista de aşteptare. Doar la nivelul Bucureştiului sunt 3406 de persoane evacuate şi 9959 de persoane încadrate sub titulatura de ,,cazuri sociale", care au aplicat pentru a primi o locuinţă socială. Totodată, sunt numai 18 locuinţe sociale disponibile, potrivit unei centralizări realizată de Primăria Capitalei. Asta, în ciuda faptului că edilul Gabriela Firea promitea la începutul mandatului că va construi imobile în acest scop. De atunci a trecut aproape un an şi jumătate.
De altfel, singurul lucru pe care l-a făcut Primăria Capitalei este să creeze o societate comercială, menită să construiască locuinţe sociale, dar care este nefuncţională. ,, Primăria şi Consiliul General amână soluţionarea uneia dintre cele mai acute probleme la nivelul Capitalei - locuirea pentru cei mai vulnerabili. Mai mult, având în vedere structura (societatea comercială), este posibil ca profitul, fie el şi marginal, să fie o prioritate pentru aceasta structură, deci construcţia de clădiri noi să se concentreze mai degrabă pe locuinţe de tip ANL, pentru vânzare sau închiriere către persoane care nu se află în zona de excludere socială", explică Irina Zamfirescu, activistă.
,,Primăria spune că nu are bani pentru a achiziţiona/construi case care să aibă aceasta funcţiune.
Aceeaşi primarie oferă, numai în anul 2017, 65 milioane de euro pentru biserici (numai vreo 20.000.000 sunt oferite pentru şantierului Catedralei Mântuirii Neamului) şi vreo 30.6 milioane lei pentru construcţia unor statui. La un calcul simplu de adunare, vedem că pentru cele două capitole Primăria Bucureşti a alocat peste 95 milioane lei (un pic peste 20.000.000 euro). Suma este suficientă pentru a construi cam 50.000 metri pătraţi finisaţi ceea ce înseamnă vreo 1000 de unităţi locative. Înţeleg nevoia de a investi în statui şi credinţă. Mi se pare totuşi penibil să spunem că avem bani să investim în orice, mai puţin în oamenii aflaţi în nevoie", afirmă Gelu Duminică, preşedintele ,,Agenţiei Împreună", pe profilul său de Facebook.
Contextul mai larg al evacuărilor
În Europa de Est, lipsa de interes pentru locuinţele sociale a devenit tot mai acută, pe un fond de adoptare a unor forme de neoliberalism în forma lui cea mai pură. În anii ’90, stocul de locuinţe a fost privatizat în masă, ceea ce a determinat o creştere significantă a numărului de proprietăţi private. Acest proces s-a realizat fie prin achiziţionarea locuinţelor de către chiriaşi, fie prin retrocedarea locuinţelor confiscate de regimul comunist, scrie Irina Zamfirescu în lucrarea Housing eviction, displacement and the missing social housing of Bucharest.
În aceeaşi perioadă, fenomenul restiturii proprietăţilor naţionalizate a avut o amploare tot mai mare şi în România, determinând o scădere drastică a sectorului de locuinţe sociale şi la un model de privatizare intensă a sectorului imobliar. Dreptul la o locuinţă decentă, deşi este recunoscut la nivel internaţional, în România este profund neglijat, autorităţile având o atitudine delăsătoare faţă de grupurile vulnerabile. Acest comportament este îngrijorător ţinând cont de faptul că România este printre cele mai sărace ţări din Uniunea Europeană, mai completează Zamfirescu.
În ultimele trei decenii, Fondul public de locuinţe a scăzut de la 30% la sub 2%. ,,Din cauza retragerii statului din rolul de producător de locuinţe, a privatizării fondului public deja existent şi a favorizării speculanţilor imobiliari-bancari în crearea de locuinţe noi, locuinţa s-a transformat în marfă. Crearea şi susţinerea pieţei imobiliare private este politică de stat. Efectul este excluderea de la locuinţe a celor mai sărace clase sociale prin rasism instituţionalizat, rasializarea sărăciei şi precarizarea muncii. Pe de altă parte, programele guvernamentale care promit clasei de mijloc locuinţe în proprietate privată sunt de fapt instrumente de susţinere şi dezvoltare a pieţei, care îndatorează şi constrâng pe viaţă noii proprietari, mărind profitul dezvoltatorilor privaţi şi al băncilor", explică cei de la Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) într-un apel transmis senatorilor şi deputaţilor.
Autorităţile locale susţin de cele mai multe ori că nu există bani în buget pentru locuinţele sociale, ori conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2007, Art. 1(1), consiliile locale şi Consiliul Municipiului Bucureşti trebuie să asigure ,,fondul de locuinţe necesar pentru acoperirea cerinţelor pe plan local, având prioritate cererile formulate de chiriaşii evacuaţi sau care urmează a fi evacuaţi din locuinţele retrocedate foştilor proprietari”. De asemenea, încă din 1995, în baza Art. 5 din Legea 112/1995, este consfinţit faptul că evacuarea locatarilor se poate face numai după ,,acordarea efectivă a unei locuinţe corespunzătoare de către autoritătile publice sau de către proprietar”. În Constiutuţia României, Art.47(1) nu este stipulat dreptul la o locuinţă, ci dreptul la un trai decent, însă nu se poate discuta de un trai decent fără o locuinţă decentă. La nivel European, în Carta Drepturilor Fundamentale a UE, dreptul la locuinţă este clar stipulat în Art. 34(3).
FOTO: totb.ro
Propunere legislativă: Mai mulţi bani pentru locuinţe sociale
În propunerea legislativă, trimisă la Senat pentru dezbatere, este prevăzută modificarea şi completarea Legii nr.114 din 11 octombrie 1996 privind locuinţele, prin introducerea unui ,,nou Articol 38" prin care se cere suplimentarea fondului pentru locuinţe sociale astfel încât să acopere numărul de solicitări.
Locuinţele sociale nu încurajează asistaţii sociali, ci oferă demnitate cetăţenilor activi
„Oraşele noastre sunt tot mai mari, dar locuitorii sunt tot mai îndatoraţi băncilor. Plătim chirii tot mai mari şi trecem prin tot mai multe evacuări. Primăria vinde tot mai mult din fondul locativ în timp ce nevoia de locuinţe sociale creşte. A locui decent a devenit o monedă de schimb pentru administraţie, speculanţii imobiliari şi bănci.
Asigurarea de locuinţe sociale proprietate de stat pentru persoanele cele mai sărace înseamnă satisfacerea nevoii lor de locuinţă, dar şi respectarea dreptului lor la locuinţă adecvată. Ele sunt persoane productive, lucrează în economia formală sau informală, sau lucrează pentru venitul minim garantat. În acest sens, ele sunt integrate în mod advers în societate, adică prin poziţii marginale şi exploatate. O locuinţă socială adecvată proprietate de stat ar însemna pentru aceste persoane creşterea siguranţei, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi reducerea vulnerabilităţii faţă de relaţiile de exploatare. De aceea, considerăm că este nefondată opinia exprimată anonim pe pagina de internet a Senatului României în legătură cu această propunere legislativă, conform căreia accesul lor la o locuinţă socială proprietate de stat va menţine aceste persoane în <<îngrijirea celorlalţi membri productivi ai societăţii>> şi că prin aceste măsuri <<nu se doreşte integrarea persoanelor sărace într-un circuit economic productiv>>" , mai explică cei de la FCDL.
Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire (FCDL) este o iniţiativă a oamenilor al căror drept la locuire este pus în pericol sau încălcat.
Se încarcă comentariile...
