Europa, în vizită în şcolile de la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fel ca pe vremuri, elevii din şcolile judeţului Dâmboviţa au făcut repetiţii pentru întâlnirea cu personalităţile venite să le vorbească despre funcţionarea Europei unite. Demarată în urmă cu mai multe săptămâni, campania de informare aduce jurnalişti, politicieni şi artişti faţă în faţă cu elevii, cărora le împărtăşesc propriile experienţe legate de UE.

Europa a intrat în şcolile din România

Sala de sport a Şcolii Generale nr. 2 „Ion Alexandru Brătescu Voineşti" din Târgovişte este neîncăpătoare, la sfârşitul orelor de dimineaţă, pentru cei peste 100 de elevi de clasa a III-a şi a IV-a. Hărmălaia obişnuită adunărilor şcolăreşti lipseşte însă, pentru că cei mici sunt supravegheaţi atent de mai multe învăţătoare îngrijorate că elevii orăşelului ar putea lăsa o impresie proastă „invitaţilor de la Bucureşti", în principal tenorul Vlad Miriţă, solist al Operei Române, el însuşi absolvent al acestei şcoli.

Vizibil emoţionat, directorul Nicolae Nicolăescu face pe maestrul de ceremonii şi dă semnul de start. Şi pentru ca atmosfera „ca pe vremuri" să fie completă, evenimentul a început cu intonarea imnului Uniunii Europene de către elevi, în timp ce portarul şcolii, care ratase debutul ceremoniei, a intrat în fugă în sala de festivităţi, pentru a arbora mândru steagul Uniunii Europene. Unii copii nu-şi mai amintesc chiar tot cântecul, dar cei care stau în spate nu au probleme. Învăţătoarea lor le-a dat versurile, în română, pe foi xeroxate.

Copiii i-au cerut autografe lui Vlad Miriţă, solist al Operei Române



Dacă nu chiar totul iese ca la repetiţii, măcar discuţiile se încing apoi. „Ştim că sunt 12 steluţe pe steag", spune Andreea, care are 9 ani. Ea îşi mai aminteşte că la orele de educaţie civică a învăţat despre drepturile copilului. „Există o Cartă europeană, fiecare copil are dreptul la învăţătură, la  o familie, poate să facă parte din mai multe grupuri, grupul de familie, de la şcoală, de la joacă." Apare întrebarea: ce este democraţia? „Încă nu ştim", spune fetiţa. În faţă, pe scenă, o altă elevă, de clasa a IV-a, răspunde la întrebarea: ce înseamnă separarea puterilor în stat? „Înseamnă că un om nu poate decide singur asupra întregii ţări". „Drepturile copilului mi-au atras atenţia la educaţie civică. Am auzit că, în ţări nedezvoltate, copiii sunt puşi să muncească, drepturile lor sunt încălcate", spune Naomi.

Voluntariat acasă   

image

Liceenii din Băleni, într-o discuţie despre ţările Uniunii Europene 



Aşa cum repetaseră, copiii vor să-şi demonstreze cunoştinţele despre ţările Uniunii Europene. Mulţi au şi călătorit, majoritatea în Franţa, „la Paris şi la Nisa", ori „în Marea Britanie şi Bulgaria", „în Grecia". Câţiva elevi fac prezentări ale statelor pe care le ştiu mai bine.„Regatul Belgiei îl are ca rege pe Albert al ­II-lea. Aici se fabrică o ciocolată foarte bună. Capitala se află la Bruxelles şi poate fi considerată şi capitala Uniunii Europene", spune un băiat.

Tenorul Vlad Miriţă îi întreabă în schimb dacă ştiu ce e voluntariatul. „Facem voluntariat şi atunci când ajutăm o bătrână să treacă strada. Seamănă cu ajutorul dat cuiva din familia noastră, nu? Fiindcă nu aşteptăm nimic în schimb. Acesta este voluntariatul în faza de început, voluntariatul adevărat este cel în care ajuţi pe cineva fără să-l cunoşti". Tânărul tenor i-a sfătuit pe elevi să ajute copiii în dificultate şi i-a pus să dea exemple de situaţii. Un băiat de clasa a IV-a este disponibil să-şi ajute colegul dacă n-ar înţelege o problemă la  matematică: „eu i-aş explica-o." „Mătuşa mea lucrează în Bucureşti, educatoare la o grădiniţă unde are un copil care nu vorbeşte şi are prieteni imaginari. L-aş ajuta", spune o altă fetiţă.

Becali şi Elena Băsescu , cei mai cunoscuţi

După-amiază, dezbaterea se mută la Grupul Şcolar „Udrea Băleanu" dintr-o comună unde majoritatea locuitorilor trăiesc din cultivarea legumelor.  Adolescenţii au fost încântaţi să afle că pot vizita instituţiile europene gratuit, dacă organizează o astfel de excursie cu profesorii. Nu ştiau când este Ziua Europei (9 mai), dar ştiau că imnul Uniunii este pe muzica lui Beethoven (Simfonia a IX-a).  Ce nume de eurodeputaţi cunosc tinerii? Nu prea multe: George Becali, Vadim Tudor şi Elena Băsescu. În schimb, pentru liceenii din Băleni, numele comisarului european pentru agricultură, românul Dacian Cioloş, rămâne un mister.

„Europa, casa noastră" - în 500 de şcoli

Campania „Europa, casa noastră" este derulată de Reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti ca program-pilot, pentru orele de educaţie civică, în peste 500 de şcoli din toată România. Pe lângă personalităţile invitate să explice diverse aspecte ale blocului comunitar, profesorii pot să abordeze tot felul de teme legate de Uniunea Europeană în timpul orelor, de la aspectele cele mai conceptuale, precum construirea unei uniuni între ţări cu istorii şi culturi extrem de diferite, până la cele mai practice, precum intrarea gratuită pentru elevi şi studenţi la cele mai multe muzee din marile capitale europene, ori programele de schimb de elevi şi de studenţi între statele comunitare.

image
Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite