Eugenia: o pseudo-ştiinţă foarte „cutting edge” (II)

În al doilea deceniu al secolului XX, o idee a devenit foarte la modă printre cei care simţeau că au dreptul sau chiar obligaţia să pună în aplicare noile inginerii sociale; şi în special printre elitele liberale ale lumii occidentale.

Din Statele Unite şi Canada, în Marea Britanie, Franţa şi Suedia, până în Germania nazistă, elitele societăţii susţineau pseudo-ştiinţa eugenică. Familiile bogate şi fundaţiile acestora, precum Fundaţia Carnegie şi Fundaţia Rockefeller, ofereau finanţări generoase pentru cercetările eugeniştilor – desfăşurate atât în SUA, cât şi în Germania. Până în 1934, 17 state americane, incluzând California, aveau legi de „sterilizare forţată”. Statele Unite erau, în acei ani, o democraţie liberală, iar programele de sterilizare erau privite în Statele Unite drept un progres firesc, pe care orice liberal ar fi trebuit să îl susţină. „Eugeniştii americani erau mândri că inspiraseră statul eugenic pur pe care naziştii îl construiau. În primii ani ai Celui de-al Treilea Reich, Hitler şi igieniştii de rasă au construit cu grijă o legislaţie eugenistă modelată după legile deja introduse în America şi susţinute de Curtea Supremă a US”, în prima parte a acestui articol.

G.K. Chesterton – singurul intelectual care a scris o carte împotriva eugeniei în perioada interbelică

Au existat intelectuali care s-au opus ideilor eugenice şi care au scris constant împotriva eugeniei, în perioada interbelică? Din păcate, filosofia eugenică a avut foarte puţini critici şi oponenţi serioşi printre jurnalişti şi scriitori. Singurul intelectual din spaţiul occidental care i s-a opus sistematic, scriind o carte împotriva acestei filosofii a fost G.K. Chesterton. Spre marele său merit, nu s-a lăsat intimidat de prestigiul (şi numărul) oponenţilor săi de idei. El a numit deschis eugenia ca fiind unul din marile flageluri ale societăţii moderne. Şi, într-o „profeţie” care avea să se îndeplinească cu exactitate, el a atras atenţia că ideile nocive pe care eugenia le dezlănţuise asupra lumii aveau să dea roade amare într-o altă ţară. Acea ţară s-a dovedit a fi Germania, „patria culturii ştiinţifice din care ne-a venit ideea unui Supra-om”. Şi în mod deloc imprevizibil, cele două grupuri pe care Hitler a încercat să le extermine, cel al evreilor est-europeni şi cel al slavilor, erau în fapt cele două populaţii a căror „inferioritate” biologică eugeniştii occidentali au încercat cu mult elan să o demonstreze.

Cartea lui G.K. Chesterton, „Eugenics and Other Evils”, a fost publicată iniţial în 1922, într-o vreme în care, aşa cum am arătat, ideile eugenice erau foarte „cutting edge”. La apariţia ei, „Birth Control News” a lui Margaret Sanger (fondatoarea corporaţiei Planned Parenthood) o descria astfel: „Este o carte reacţionară, şi, chiar dacă autorul reuşeşte să-i facă pe cei mai mulţi oameni să râdă, influenţa lui în direcţia greşită este considerabilă”. Iar revista „Eugenic Reviews” scria: „Singurul motiv pentru care cineva ar fi interesat să citească o astfel de carte este unul patologic. Este o revelaţie a gradului de stupizenie la care ignoranţa şi prejudecăţile oarbe pot reduce un om inteligent.”

„Negarea umanităţii pentru o întreagă categorie de oameni”

Din păcate, ideile eugeniste nu au dispărut o dată cu Adolf Hitler. La modul general, toate argumentele originale în sprijinul eugenieiei se regăsesc astăzi în ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea „Cultura morţii”. Şi în special printre idei foarte „cutting edge” ale prezentului, precum avortul „la cerere”, eutanasia, şi chiar clonarea umană. G.K. Chesterton a înţeles şi a anticipat toate aceste idei şi tendinţe, încă din 1910, când a început să lucreze la cartea menţionată mai sus. Eugenia, la fel ca avortul, îşi bazează presupusele beneficii pe negarea umanităţii pentru o întreagă categorie de oameni. În cazul eugeniei, era vorba despre cei „neadaptaţi”, ceea ce însemna, de obicei, cei săraci, persoanele cu handicap, cei slabi, sau, pur şi simplu, grupurile etnice nepopulare sau care aveau prea mulţi copii. În cazul avortului, presupusul beneficiu este bazat pe dez-umanizarea şi eliminarea celor mai slabi şi lipsiţi de apărare dintre oameni: copiii nenăscuţi. Aşa cum arăta G.K. Chesterton, „ei caută să detecteze semnele de viaţă [ale acestor copii] din simplul motiv că vor să le ia viaţa”.

Toate aceste curente şi filosofii, şi atunci, şi acum, foarte „cutting edge” se bazează pe tirania unor elite care decid cine are dreptul să trăiască şi cine trebuie să moară. Cercetările eugeniste au fost, în perioada interbelică, finanţate de industriaşi şi magnaţi extrem de bogaţi; aceiaşi magnaţi au finanţat, mai târziu, Planned Parenthood. G.K. Chesterton arată că elitele financiară, şi (pseudo)ştiinţele pe care le susţin aceste elite desfăşoară experimente cu totul inumane, şi atunci când acestea eşuează se apucă să desfăşoare experimente chiar mai inumane. Şi sunt inumani pentru că sunt „fără nici un dumnezeu”. Dar sunt „fără nici un dumnezeu deoarece nu vor să recunoască cât de inumani au devenit”. Magnatul şi industriaşul s-au transformat în agnostici „nu pentru că nu ştiau ce fac, ci pentru că voiau să uite. Mulţi dintre cei bogaţi s-au apucat să se îmbete cu scepticismul aşa cum cei săraci s-au apucat să se îmbete cu alcoolul: pentru că era o aparentă portiţă de evadare.”

Deşi Chesterton a fost, practic, singur împotriva curentului în perioada interbelică, istoria i-a dat dreptate. În prezent există un consens larg asupra faptului că eugenia s-a născut din paranoia alimentată de anumite idei darwiniste şi de „ignoranţa şi prejudecăţile oarbe” ale elitelor culturale şi politice. Să nu uităm însă că G.K. Chesterton a fost singurul, în epoca sa, care a arătat aceste lucruri – condamnând ceea ce mulţi dintre scriitorii, intelectualii şi jurnaliştii vremii îmbrăţişau şi aplaudau fără rezerve.

 Ecouri şi întrebări ale prezentului

Închei această retrosepctivă cu o altă referire la ceea ce se întâmplă în prezent. Într-o intervenţie intitulată „De ce Hitler făcea baie chiar mai des decât aţi crede”, profesorul Jordan Peterson arată că Hitler era mânat de o obsesie igienistă, făcând baie de câte 4 ori pe zi; această obsesie era reflectată şi în plan ideologic prin viziunea sa asupra rasei ariene, văzută ca un „corp” care trebuia să rămână curat şi să fie ferit de „paraziţi” şi de „predatori”. Aşadar, această atitudine poate fi descrisă prin metafora unui „dezgust imunologic”. Jordan Peterson face apoi referire la la un studiu din Plus One intitulat „Patogeni şi politică: Noi dovezi asupra faptului că prevalenţa patogenilor anticipează regimuri autoritare”, care arată că există şanse mai mari ca regimurile autoritare să apară în regiuni sau ţări cu o rată mare prevalenţă a bolilor infecţioase.

Jordan Peterson mai arată că, înainte ca Hitler să pornească să cureţe Germania de elementele „non-ariene”, a desfăşurat o campanie de igienizare (deratizare) a fabricilor unde a folosit gazul Zyklon B; acelaşi gaz avea să fie folosit mai târziu în lagărele de exterminare a evreilor. După campania de deratizare a urmat o campanie de eutanasiere forţată a oamenilor consideraţi „o povară pentru societate”, desfăşurată în numele „compasiunii”: e un act de „milă” să îi ucizi pe cetăţenii „de mâna a doua” care sunt o povară pentru ei înşişi, pentru famillile lor şi pentru stat, susţinea Hitler. Următoarele campanii au devenit din ce în ce mai rasiste, şi au fost toate desfăşurate urmărind idealul „purităţii”; şi alimentate de teama şi dezgustul pentru elementele impure sau contaminante. Raportându-ne la anul 2020, ne putem întreba dacă nu cumva reacţia descrisă de filosofi sau specialişti de marcă drept una exagerată şi amplificată faţă de pericolul unei pandemii nu ascunde şi nu cheamă din adânc monştri eugenişti care nu au dispărut, ci doar dormitează în aşteptarea momentului oportun pentru a face din nou ravagii prin lume. Spaima de infectare este uşor de transferat în spaima faţă de agentul infectării: omul, fie că este agentul „negaţionist” care contestă regulile sau interpretările oficiale, fie că este simplul trecător de care trebuie să te fereşti; sau, de ce nu, copilul sau nepotul care poate să aducă virusul de la şcoală şi te poate ucide.

Preocuparea pentru înţelegerea pseudo-ştiinţei eugenice este una foarte validă, şi cred că este foarte important să cunoaştem istoria şi efectele monstruoase din secolul XX ale acestei filosofii (o bibliografie detaliată a acestei istorii găsiţi aici). Dar este în acelaşi timp posibil ca formele sale să fie mai surprinzătoare decât credem. Şi, similar liberalilor şi „progresiştilor” din anii interbelici, multe idei, politici şi stări de fapt care ni se par astăzi „naturale” şi „nechestionabile” ar putea în fapt să se reveleze a fi doar alte modalităţi de autoritarism biopolitic.