Eugen Nicolăescu: Cristian Buşoi va consolida relaţia dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări

Eugen Nicolăescu: Cristian Buşoi va consolida relaţia dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa de Asigurări

Ministerul Sănătăţii va avea o relaţie mai bună cu CNAS, după numirea lui Buşoi la cârma instituţiei FOTO Adevărul

Relaţia dintre Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate va fi în sfârşit consolidată, în favoarea pacientului, odată cu instalarea în funcţie a noului preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi.

„Primul mesaj pe care i l-am transmis a fost acela de colaborare, de deschidere, de transparenţă, de sprijin şi mă bazez pe cel puţin două elemente: îl cunosc de aproape 15 ani, am activat împreună în toate comisiile de sănătate şi, în al doilea caz, mă bazez pe experinţa pe care o are din Parlamentul European pe partea de sănătate, unde are contribuţii foarte, foarte importante”, a spus Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii, după ceremonia de instalare în funcţie a noului preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Cristian Buşoi.

„Unele directive la care a lucrat acum suntem obligaţi să le transpunem, să le aplicăm şi în România. Cred că, în sfârşit, va fi o relaţie consolidată între Minister şi Casă, în favoarea pacientului. Am avut discuţii multe, prieteneşti, subiecte pe care am dorit să le discutăm cu mai multă aplecare şi urgenţă. Dar cred că este foarte important ca el să-şi poată prelua foarte bine funcţia şi cred că are nevoie de o săptămână - două pentru a fi foarte bine informat. După aceea, deciziile se vor lua în cunoştinţă de cauză. După ce vom face aceşti paşi, cred că vom putea lua împreună anumite atitudini publice”, a mai spus ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a precizat că o decizie foarte importantă este aceea că şefii celor două instituţii vor fi prezenţi la întâlnirile organizate în board-ul Ministerului Sănătăţii şi în cel al CNAS.

„Ceea ce am hotărât astăzi nu s-a mai făcut la Casă din 2008, şi anume să particip la toate şedinţele Consiliului de Administraţie al CNAS, iar preşedintele CNAS să participe la toate întâlnirile ministrului cu secretarii de stat. În felul acesta ne informăm reciproc, în permanenţă ştim despre ce este vorba şi astfel mai uşor ne aşezăm şi poziţiile faţă de anumite probleme. Îi urez succes noului meu coleg şi îl asigur de toată disponibilitatea mea în rezolvarea cu bine a problemelor sistemului”, a conchis ministrul Sănătăţii.

Premierul Victor Ponta l-a numit vineri pe europarlamentarul PNL Cristian Buşoi la conducerea Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, după ce Doru Bădescu şi-a dat demisia din funcţie.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările