Eugen Nicolăescu: afecţiunea rezolvată în ambulatoriu este de 20 de ori mai ieftină decât prin internare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Calculele ministrului arată că se pierd foarte mulţi bani prin internarea pacienţilor pe bandă rulantă
Calculele ministrului arată că se pierd foarte mulţi bani prin internarea pacienţilor pe bandă rulantă

O afecţiune rezolvată în ambulatoriul de specialitate poate costa de aproape 20 de ori mai puţin decât dacă ar fi tratată în internare continuă, a anunţat vineri, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că şi-ar dori ca 70% din cazuri să fie tratate în acest sistem.

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a prezentat, şi vineri, într-o nouă videoconferinţă, proiectul privind pachetul de bază, referindu-se la ambulatoriul de specialitate.

Ambulatoriile de specialitate pot fi integrate sau nu spitalelor, constând în cabinete ale medicilor specialişti cu diferitele lor forme de organizare - individuale, asociate, grupate, societăţi civile medicale (fostele policlinici).

"Una dintre direcţiile principale ale reformei, la care ne-am referit permanent, este reechilibrarea componentelor sistemului sanitar, prin creşterea rolului ambulatoriului de specialitate şi mutarea accentului dinspre spital înspre partea de prespital - ambulatoriul de specialitate şi medicina primară. Din datele pe care le avem, la nivelul anului 2012, aproximativ 1 milion din cazurile de internare continuă în secţiile de acuţi în spitalele din România puteau fi rezolvate în ambulatoriul de specialitate. Aceasta înseamnă peste 1 miliard de lei care puteau fi economisiţi sau mai eficient cheltuiţi, în condiţiile în care subfinanţarea a fost constant una dintre problemele sistemului sanitar", a spus ministrul Sănătăţii.

Nicolăescu a mai spus că aceeaşi afecţiune, rezolvată în ambulatoriul de specialitate, ar putea costa aproximativ de 20 de ori mai puţin decât dacă ar fi tratată în internare continuă.

Cum se fac consultaţiile în ambulatoriu

Conform proiectului pachetului de bază, consultaţiile în ambulatoriu se fac pe baza trimiterii de la medicul de familie şi sunt programabile în funcţie de nivelul de prioritate pe care îl prezintă problema pacientului.

Astfel, în cazul nivelului de prioritate 1 (semiurgent), al afecţiunilor cu impact potenţial semnificativ al intervenţiei precoce de a salva viaţa sau de a preveni complicaţii severe, se impune programarea în maxim 7 - 28 de zile, în cazul nivelului de prioritate 2 (intermediar), al situaţiilor clinice neameninţătoare de viaţă, dar cu un orizont de timp limitat pentru ca intervenţia să prevină deteriorarea funcţională, programarea trebuie să se facă în maxim una - trei luni, iar la nivelul de prioritate 3 (de rutină) - cazul pacienţilor stabili a căror afecţiune nu prezintă potenţial de deteriorare rapidă sau afectare uşoară sau moderată a statusului funcţional - se programează consultaţia în maxim 3 - 6 luni.

Nicolăescu a mai spus că este nevoie de o mai bună finanţare a ambulatoriului, pentru ca acesta să fie mai atractiv pentru medici.

"Avem în vedere plata diferenţiată a consultaţiilor în funcţie de gradul lor de complexitate. În acest moment analizăm împreună cu casa (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, n.r.) şi cu partenerii din sistemul sanitar mai multe variante de creştere a tarifelor", a mai spus Nicolăescu.

În plus, pachetul prevede reconfigurarea ambulatoriului de specialitate, cu posibilitatea de a avea două ture, astfel încât să fie acoperită cererea de servicii la acest nivel, acolo unde există condiţiile necesare, creşterea accesului pacienţilor la consultaţii şi investigaţii de specialitate şi închiderea cazurilor la nivel de ambulatoriu - medicul specialist să poată gestiona un caz de la capăt la altul.

Bilanţul stării de sănătate

"O noutate absolută pe care o introduce pachetul de bază este consultaţia complexă, multidisciplinară, anuală, care se acordă bolnavilor cu anumite boli cronice. Aceasta presupune bilanţul stării de sănătate, examen clinic, investigaţii, urmărirea planului de management al bolii. Consultaţia complexă este efectuată de o echipă multidisciplinară alcătuită din medici specialişti.", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii (MS) vor explica, profesioniştilor din sistem şi opiniei publice, în şase videoconferinţe, noile reglementări ale pachetelor de servicii medicale care ar trebui adoptate în primul trimestru din 2014.

Vineri a avut loc cea de-a doua videoconferinţă, următoarele urmând să aibă loc zilnic în perioada 23 - 27 ianuarie.


Pe aceeaşi temă:

Sancţiuni pentru românii care nu merg la medic

Începând cu luna martie, data la care noile pachete de servicii medicale ar trebui să devină funcţionale, românii care nu se prezintă la controlalele periodice ar putea fi sancţionaţi prin lege.

Promisiuni nerespectate

Promisiunile publice făcute de reprezentanţii Ministerului Sănătăţii cu privire la pachetul de bază şi lista medicamentelor compensate nu au fost respectate, potrivit Coliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC).

Lista medicamentelor, amânată din nou. Pacienţi cronici: Ministerul Sănătăţii nu-şi onorează promisiunile

Promisiunile Ministerului Sănătăţii legate de pachetul de bază şi de lista medicamentelor compensate rămân neonorate, astfel că mulţi pacienţi nu ştiu în ce măsură vor avea acces la tratamente noi sau la servicii medicale în 2014, consideră Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice (COPAC).

Observatorul Român de Sănătate: noul pachet de bază transferă costurile actului de îngrijire pe umerii pacienţilor

Chiar dacă noul pachet de servicii medicale de bază are un conţinut cuprinzător, trăsătura sa fundamentală este deplasarea unei părţi din costul actului de îngrijire asupra pacientului. Deşi serviciile acoperite sunt acum mai transparente pentru asiguraţi, pachetul este în mare măsură bazat pe documente normative deja existente. Concluziile se desprind din cel mai recent raport de cercetare elaborat de Observatorul Român de Sănătate (ORS).

 Ce servicii medicale prevede noul pachet de bază pus în dezbatere duminică

Noul pachet de bază prevede o singură consultaţie preventivă la trei ani, făcută de medicul de familie, pentru persoanele asimptomatice între 18 şi 39 de ani şi cel mult două consultaţii în trei luni în cazul pacienţilor "cu risc normal", care au o problemă nouă sau acută de sănătate. Oficialii au stabilit şi de câte consultaţii vor beneficia tinerii până la 18 ani, dar şi pachetul pentru femeile însărcinate.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite