Escrocheria Southern Poverty Law Center şi politica liberală a spectacolului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
hate groups

Vă mai amintiţi de Southern Powerty Law Center (SPLC), ONG-ul american care a pus un cor de călugăriţe catolice şi „Merry Christmas” pe listele „grupurilor de ură”?

După ce a fost amendată cu 3,4 milioane de dolari pentru că a inclus un reformator musulman, Maajid Nawaz, militant împotriva ISIS, pe „listele de ură”, SPLC trece zilele acestea printr-un nou scandal de proporţii. Fondatorul SPLC, Moris Dees, şi preşedintele, Richard Cohen, au fost amândoi concediaţi în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală a unor angajate – comportamente care se desfăşurau, se pare, de mulţi ani.

„Unii dintre angajaţii Southern Povety Law Center spun că legendara organizaţie non-profit pentru drepturi şi libertăţi cetăţeneşti suferă de o «cultură sistemică a rasismului şi sexismului, cultivate la locul de muncă», scrie CNN. Angajaţii au descris scandalul din cadrul SPLC drept «o revoluţie împotriva conducerii organiaţiei», iniţiată de angajaţii care ar fi fost sătui de această cultură omniprezentă, promovată de cei de la vârf.”

„O organizaţie ipocrită la modul extrem”

„Dar organizaţia e, de multă vreme, disfuncţională la un nivel mult mai profund, iar povestea lui Moris Dees e utilă pentru a ilustra undele din cele mai rele şi mai ipocrite tendinţe ale liberalismului american”, scrie „Current Affairs”. „Dacă înţelegem întreaga amploare a lucrurilor care erau complet disfuncţionale în această organizaţie, vom înţelege mai bine modalităţile în care o «politică a spectacolului» foarte superficială poate să devină dominantă”.

„SPLC ilustrează perfect schimbarea socială făcută greşit. A fost o organizaţie autoritară, controlată de o conducere incompetentă şi venală. A fost ipocrită la modul extrem, predicând anti-rasismul în timp ce încuraja o cultură internă rasistă şi era condusă de oameni a căror raportare la ideea de egalitate era îndoielnică. Nu-i păsa să-i asculte şi să ţină seama de părerile oamenilor pe care în mod teoretic îi sljujea. Era obscen de bogată într-o epocă de sărăcie lucie, şi îşi risipea o mare parte din bogăţia foarte mare. În sfârşit, alegea ţintele politice greşite, şi se concentra asupra schimbării simbolice, şi nu asupra schimbării de substanţă. Fiecare dintre aceste practici nu se rezumă doar la SPLC, şi este endemică pentru un anumit tip de «liberalism de elită» care doreşte «progresul» fără nici un fel de sacrificiu. (...) Principalele caracteristici ale acestui liberalism sunt o ipocrizie profundă şi lipsa dorinţei de a provoca, cu adevărat, status quo-ul.”

„Fie că vinzi prăjituri, fie că vinzi cauze sociale, e fix acelaşi lucru”

Într-un articol din The New Yorker, jurnalismul Bob Moser povesteşte despre anii când a lucrat la SPLC. „În deceniul de dinaintea sosirii mele [în anii 1990, n.m.], reputaţia centrului de far al justiţiei fusese ştirbită de reporterii care priviseră dincolo de faţada sa strălucitoare. În 1995, ziarul Advertiser a ajuns în finala premiilor Pulitzer pentru o serie de investigaţii care au urmărit, printre altele, acuzaţiile angajaţilor cu privire la cazuri de discriminare rasială. Jurnalistlul Ken Silverstein arătase că centrul acumulase peste 120 de milioane de dolari în timp ce plătea salarii foarte grase membrilor conducerii şi cheltuia mult mai puţin decât alte organizaţii non-profit pentru cauzele pe care pretindea că le susţine. Marele jurnalist sudist John Egerton, scriind pentru The Progressive, pictase un portret foarte sumbru al lui Moris Dees, creierul de cursă lungă din spatele centrului, un «super-vânzător şi expert în fundraising», care vedea activitatea pentru susţinerea libertăţilor cetăţeneşti mai ales ca pe un instrument de marketing pentru a-i păcăli pe liberalii creduli din nordul Statelor Unite. «Ne conducem centrul exact ca pe o afacere», i-a spus Dees lui Egerton. «Fie că vinzi prăjituri, fie că vini cauze sociale, e fix acelaşi lucru.»”.

Anul trecut, The Federalist expunea sumele astronomice pe care le face SPLC: salarii anuale de 200.000 – 350.000 de dolari, la care se adaugă beneficii şi sporuri. În anul 2015, organizaţia a primit din „cadouri, granturi şi contribuţii” peste 50 de milioane de dolari, iar în anul 2017, când Donald Trump a candidat la preşedinţie, contribuţiile s-au triplat – la peste 132 de milioane de dolari. Din aceşti bani, doar 17% sunt cheltuiţi pentru programe caritabile.  The Federalist numeşte SPLC „a hate mongering scam” – „o escrocherie bazată pe comerţul cu ură”. „Orice credibilitate pe care organizaţia o avea în anii ’70, când a purtat câteva bătălii împotriva Ku-Klux-Klanului, SPLC şi-a pierdut-o de mult”, comentează The Federalist. Iată ce înseamnă să faci profit de pe urma campaniilor împotriva aşa-ziselor „grupuri de ură”.

„O escrocherie bazată pe comerţul cu ură”

Wall Street Jorunal arată că definiţia „urii” folosită de SPLC s-a extins tot mai mult, până când s-a transformat într-o „escrocherie” folosită pentru a strânge bani. Pe „listele de ură” ale SPLC a fost inclusă şi Alliance Defending Freedom, o organizaţie creştină de advocacy care a câştigat un caz faimos, la Curtea Supremă a Statelor Unite, în apărarea lui Jack Phillips, un cofetar din Colorado care a refuzat, din motive de conştiinţă, să facă un tort pentru a celebra o „căsătorie” gay.

„Avertismentele cu privire la un val de «ură» fac banii să curgă în conturile «Palatului Sărăciei», cum au numit unii dintre angajaţii SPLC sediul ONG-ului. Bugetul SPLC depăşeşte 470 de milioane de dolari. Cei care donează bani către SPLC ar trebui să profite de această ocazie, dacă nu au făcut-o deja, ca să găsească o cauză mai bună”, scrie The Wall Street Journal. Un alt articol amplu despre „escrocheria SPLC”, bazată pe comerţul cu ură, la linkul de aici.

Organizaţii precum Facebook, Google, Amazon şi Tweeter iau, în continuare, ca reper etichetele de ură puse de SPLC. O parte a presei româneşti şi unii activişti şi comentatori au preluat, anul trecut, eticheta de „ură” pusă de SPLC asociaţiei de advocacy Alliance Defending Freedom. Pe baza acestei etichete, au fost etichetate şi o mare parte a grupurilor religioase din România – de la ortodocşi la catolici, protestanţi, evanghelici şi mozaici, stigmatizaţi, in corpore, drept „grupuri de ură”. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite