„Eroisme” contra cost

Constat că nu puţini sunt acei care, atât de pătrunşi fiind de sentimentul ”patriotic”, au convingerea, ba chiar pretind, că salvându-se pe ei înşişi, salvează patria ― de altfel aceasta este şi cheia de boltă a propriei lor existenţe sociale şi fundamentala lor grijă ”naţională”.

 Iată una dintre cauzele importante, după părerea mea, care au determinat închegarea societăţii româneşti într-un soi de bâlci tragic în care tocmeala megalomană ia tot mai pregnant aerul unei permanente dispoziţii ”sacrificiale”, al unui adevărat act ”eroic”. Aşa se face că, privind lucrurile din perspectivă colectivă, globală, fiecare breaslă în parte a ajuns să se creadă mai importantă decât celelalte, mai ”specială”, mai cu moţ. Adică ”eroisme” contra cost, iar costul trebuie să fie numaidecât unul aparte, mănos, ”special”. Altminteri ”eroismul” se lasă pe altă dată, istoria se amână, ”eroii” intră văicărindu-se în grevă. Societatea, fără ei, se surpă, iar, odată cu ea, omenirea. 

Mercenariatul nu are nimic eroic în el, şi nici pasional, fiindcă entuziasmul este evacuat, în locul său fixându-se mercantilul. Actul eroic nu se stabileşte prin contract, nu se negociază, nu-i de reglementat ― neputând intra sub incidenţă mercurială. Eroismul implică, înaintea actului propriu-zis, adică înaintea acţiunii de bravură numaidecât volitivă, benevolă, o cutezanţă a conştiinţei, o dârzenie a spiritului. Actul eroic nu înseamnă îndeplinirea normei, fie şi conştiincios, ci depăşirea ei. Aşadar, eroismul este surplusul de faptă prin care conştiinţa, aflată într-o expansiune facultativă, salvează umanul căzut în excepţie fatidică ― altfel spus, umanul se recuperează pe sine, riscând.