Era ticăloşilor

Degringolada valorică proprie societăţii româneşti produce un nou specimen de ticălos. Acesta e diferit de cel propriu epocii comuniste.

Atunci, ticălosul era fie un mic mişel (ospătar, comerciant etc.), fie un mârşav turnător, fie un nemernic securist ce bătea oamenii închişi pentru că aveau plete; acum, ticăloşii s-au sofisticat şi, fapt extem de interesant, s-au diversificat într-o aşa de mare măsură încât sunt de găsit de la cele mai înalte niveluri politice până la colegii de birou, şefi, şefuţi ori şefişori.

Ticălosul de azi nu se mai mulţumeşte cu simplul furat; ar fi un simplu bandit, ca Adrian Năstase, Dan Voiculescu sau alţi foşti şi actuali parlamentari. Ticălosul de azi e un abject, nefiind mulţumit cu salariul său de zece mii de euro pe lună (de exemplu, ca membru al unei televiziuni de nişă sau ca preşedinte al unei federaţii), ci vrea şi o rentă pe viaţă (viageră) de cincizeci de mii de euro pe an, aşa cum doreşte abjectul Mircea Sandu.

Atunci când faptele reprobabile se înmulţesc, când ticălosul le face pe bandă rulantă (desigur, din motive personale, de grup, partinice sau pur şi simplu pecuniare), la fiecare mandat parlamentar, la fiecare mandat ministerial, se trece spre împieliţare. Acest ticălos, deşi aparent pios, drăguţ, simpatic, are în el pe diavol, căci faptele acestei specii de ticălos pot fi explicate numai dacă au fost comandate de Satana (cum a reuşit să ilustreze în mod genial Bulgakov, în Maestrul şi Margareta). E cazul paradigmatic al Ecaterinei Andronescu, ticăloşia şi nemernicia acestui personaj legendar fiind rezultatul unui împieliţat ce conduce ministerul învăţământului spre noi culmi ale dezastrului. Iar faptul că tot dumneaei conduce sistemul de învăţământ (subliniez: fără a mai fi ministru) e un semn clar că aici dracul şi-a băgat coada.

O specie interesantă de ticălos este parşivul. Acesta e de tipul unui şef sau şefuţ care te duce cu zăhărelul luni de zile până când problema ta nu mai e de actualitate şi cade de la sine. Parşivul e nu numai nelegiuit şi împieliţat, dar e mai ales mizerabil; te face să crezi că e de partea ta, că te susţine, când de fapt, pe la spatele tău, acţionează împotriva ta. De regulă, parşivul e şeful nostru de birou, sau alt şef, şefuţ sau şefişor de la un nivel sau altul al instituţiei. Alianţa aceasta uluitoare dintre ticăloşie şi putere dă în creuzet o specie nouă de om (,,omul nou”), cu un caracter josnic, mizerabil, dar mai ales parşiv. Se vede de aici cât sunt de importante valorile fundamentale ale societăţii (adevărul, binele, dreptatea, frumosul etc.); numai ele pot asigura o pavăză împotriva ticăloşiei. Faptul că ticăloşii (în general, cei răi) prosperă, nu trebuie să ne facă să înţelegem că tabla valorilor nu e cazul să fie respectată.

Ajung acum la o concluzie ce pare a fi generală, dar care mi se pare mie că nu este aşa: răul (vezi expresia din Rugăciune: ,,şi fereşte-mă de cel rău”). Cel rău este un ticălos în sensul că nu se află printre oamenii de bine, adică printre cei care fac fapte bune. Cel rău apare ca fiind cel din afara ordinii lucrurilor, adică printre cei urâţi (nu atât în sens estetic, ci moral; în plus, e urât de cei buni). Această înţelegere a ticălosului mi se pare paradoxală pentru că mi se pare greu de crezut că ticălosul e ticălos 24 de ore din 24. El poate fi părinte, soţ, în mod cert e fiu; deci, există câteva persoane faţă de care ticălosul nu are cum să facă fapte urâte. Trec peste obiecţia că sunt ticăloşi ce se poartă urât cu părinţii, soţii/soţiile, sau cu copiii. Înclin să cred că aceştia sunt o altă specie din bestiar.

Să notez această deplasare uluitoare de sens a termenului ,,ticălos”. Termenul ar trebui să fie pozitiv, căci conţine termenul ,,frumos”: etimologic, ,,ticălos” vine de la ,,ce frumos!” (,,tii kalos!”). E un termen intrat în limba română în epoca fanariotă, atunci când funcţionarii greci trimişi la sate să ridice birul erau impresionaţi de frumuseţea locurilor, oamenilor, hainelor, şi scoteau această exclamaţie. Strămoşii noştri au transformat expresia de mirare în una de batjocură, căci la noi niciodată cei ce ridică birul nu au fost agreaţi.

Se va spune că există şi alte specimene de ticăloşi în afara mişelului, mârşavului, nemernicului, banditului, abjectului, împieliţatului, parşivului sau răului - de care am vorbit în acest text. Voi relua problema în alt text, pentru a completa bestiarul ticălosului cu noi şi noi specimene.