Emanciparea României

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhivă personală
FOTO Arhivă personală

Roşia Montană este martorul lăcomiei umane şi consecinţa acesteia: minerit invaziv, acaparări de terenuri şi corupţie, toate într-o ţară cu o democraţie în fază incipientă. Deşi România este membră NATO din 2004 şi UE din 2007, tranziţia către o societate cu adevărat democratică este departe de a se apropia de sfârşit. Principalul vinovat este corupţia.

Corupţia supravieţuieşte pentru că politicienii aflaţi la putere distorsionează sistemul în avantajul lor. Lucrurile s-ar putea schimba dacă oamenii ar cere împreună standarde mai înalte de la conducătorii lor, iar justiţia ar fi independentă şi le-ar cere socoteală. Doar că tocmai justiţia este subminată cu tenacitate de cei aflaţi la putere. 

Lucrurile se vor schimba în România, căci societatea românească are un spirit civic din ce în ce mai pronunţat. Existenţa acestuia nu mai depinde numai de frecvenţa protestelor sau de coerenţa lor numerică. Vorbim de cetăţeni care-şi solicită drepturile şi-şi respectă obligaţiile, de norme de coexistenţă în societate, de un nivel mai ridicat de aşteptări pentru efectele concrete ale plăţii impozitelor, o mai mare conştientizare a responsabilităţii pe care trebuie s-o aibă aleşii faţă de cei care-i aleg. Datorită accesului la tehnologie şi informaţie şi experienţelor din străinătate după aderarea României la UE în 2007, românii au descoperit valorile democratice şi o atitudine patriotică inspirată de valorile europene. Dar să nu uităm că datorită protestelor pentru salvarea Roşiei Montane s-au născut societatea civilă în România, spiritul civic şi conştiinţa unei naţiuni. 

Pentru generaţiile tinere care nu au fost martore ale Revoluţiei din 1989, Roşia Montană înseamnă adevărata revoluţie românească:

„După participarea la protest, următorul pas normal a fost să căutăm soluţii care ar putea aduce schimbarea, prin urmare mulţi tineri au început să se implice civic. Pot să spun că un adevărat simţ civic din generaţia mea s-a născut cu protestele pentru salvarea Roşiei Montane. Iniţiativele care s-au născut apoi au făcut pentru România mai mult decât s-a făcut în toţi anii de după căderea comunismului. Şi suntem tot mai mulţi cei care ne implicăm pentru a aduce schimbarea reală în România“. (Mihai Mardarev, 28 de ani).  

Pentru toţi aceşti mulţi, atacul asupra Roşiei Montane a fost perceput la nivel foarte personal. „Înainte de a se strânge ca reacţie generalizată, civică şi comunitară, gravitatea şi virulenţa atacului au fost primite de fiecare dintre noi ca atac direct. Deci, reacţia imediată a fiecăruia dintre noi a fost una de respingere individuală a atacului. Mai târziu, aceste reacţii au fost legate într-un organism comun şi au format reacţia societăţii civile în favoarea conservării patrimoniului natural şi cultural şi împotriva a ceea ce reprezintă o ameninţare generală la adresa vieţii bazate pe normalitate“. (Dan Clinci, 50 de ani)

„Munţii Apuseni au un loc special în memoria mea. Obişnuiam să-i explorez acum 50 de ani, în timpul studiilor mele în arhitectură. Această explorare m-a marcat în plan personal. Când am simţit că echilibrul acestui loc este în pericol, am vibrat profesional, dar mai ales personal, din perspectiva apartenenţei la acest loc. Din pacate, ceea ce s-a întâmplat în Roşia Montană se extinde. Pe Valea Loviştei, de exemplu, companiile miniere construiesc mănăstiri pentru a putea acapara terenuri. Ceea ce nu merge într-un loc, merge în altul“. (Şerban Sturdza, 70 de ani)

Atunci când o ţară nu este pregătită să oprească lăcomia corporaţiilor străine, comunităţile ar putea lupta revenind la drepturile fundamentale: „Salvând Roşia Montană apăram unele dintre drepturile noastre fundamentale: dreptul la istorie şi la un mediu curat. Nu este vorba despre aur, munţi şi galerii romane, ci despre dreptul la patrimoniu şi identitate milenară“. (Roland Müller, 35 ani)  

Când terenul care urmează să fie acaparat este şi depozitarul moştenirii culturale, trebuie să ne amintim că, dincolo de dreptul de proprietate, există dreptul la istorie, o moştenire care nu este atribuită niciunuia dintre noi printr-un act de proprietate şi că, de fapt, în cazul în care nu există legi clare care să împiedice acapararea terenurilor, locurile în care există mărturii istorice au o şansă în plus de salvare. Roşia Montană este un astfel de exemplu: proiectul minier a avansat chiar dacă proprietarii nu erau dispuşi să-şi vândă terenurile, dar a putut fi oprit deoarece zona de exploatare se revarsă peste kilometri de galerii romane care sunt protejate de legislaţia naţională de patrimoniu încă din 1992.

„Participarea la cercetarea arheologică de la Roşia Montană în 2001 m-a făcut să înţeleg cu ce provocare uriaşă se confruntă comunitatea locală. Atunci când Roşia Montană a devenit un subiect de actualitate, patrimoniul cultural a ocupat o poziţie centrală bine meritată, o noţiune cheie la care se raportează diferite comunităţi şi grupuri. Prin urmare, tema moştenirii culturale a devenit un fenomen public cu un impact major în ultimii ani, fiind nucleul real al cristalizării societăţii civile româneşti“. (Ovidiu Tentea, 44 de ani) 

Roşia Montană este, de fapt, un simbol al apărării comunităţilor. Protestele au adunat atât de multă susţinere şi au mobilizat atât de mulţi oameni din atâtea ţări, deoarece istoria este plină de corporaţii lacome şi guverne corupte care au distrus comunităţile. Oamenii din întreaga lume au rezonat cu această temă universală a luptei ancestrale şi s-au solidarizat cu localnicii şi cu întregul popor român, opunându-se exploatării pe baza de cianuri propusă în proiectul minier extrem de controversat. Sub presiunea lor, proiectul minier a fost oprit. Este remarcabil ceea ce pot face oamenii obişnuiţi atunci când se solidarizează! 

Pentru mine, depunerea dosarului la UNESCO în vederea înscrierii perisajului cultural minier de la Roşia Montană pe Lista Patrimoniului Mondial la începutul lui 2017 a fost simbolul emancipării acestei ţări. O ţară marcată de sărăcie îşi recâştigă demnitatea în faţa unei corporaţii lacome. Acesta este un nou punct de cotitură în istoria României, determinat de presiunea valorilor oamenilor uniţi. De aceea eu cred că a venit vremea să iniţiem o schimbare a înţelegerii solidarităţii la nivel global, născută din speranţa unui viitor comun care oferă noi posibilităţi pentru omenire. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite