Elevii, în plin sezon de restanţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este o săptămână plină atât pentru tinerii care susţin probele scrise la Bacalaureatul picat în vară, cât şi pentru elevii de gimnaziu care nu au reuşit, în timpul anului, să ia note de trecere la anumite discipline. 

Astfel, examenele de corijenţă au început luni, 30 august, iar vineri se vor afişa rezultatele finale. Subiectele sunt de dificultate medie, făcute de profesorii de la şcoală, astfel încât să acopere toată programa, câte două variante pentru fiecare clasă.

Corijenţii susţin examenul atât oral, cât şi în scris. „Sunt copii conştienţi, care s-au străduit să înveţe în vara asta şi reuşesc să scoată un 6“, spune Violeta Păduraru, profesoară de matematică la clasele V-VIII la Şcoala nr. 124 din Bucureşti.

Corijenţa este, oarecum, un lucru bun, îi ajută pe cei delăsători să mai înveţe câte ceva şi să aibă materia proaspătă în minte atunci când, în primele săptămâni ale anului şcolar, susţin un test de verificare a a cunoştinţelor dobândite în anul precedent, spun profesorii. Pentru a se asigura că elevii restanţieri nu vor avea probleme, dascălii au făcut şi pregătire cu ei înainte de examenul de corijenţă.

 „Dacă ştiu lucrurile elementare îi trecem, scopul nostru este să-i ajutăm, nu să le punem piedici. Chiar dacă la scris a luat 4, un elev se poate descurca mai bine la oral, îi mai punem şi noi întrebări ajutătoare şi poate scoate un 6, astfel încât să treacă cu media 5“, mai spune Violeta Păduraru.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite