Eine Reise nach Galatz

E normal să fim solidari cu cei aflaţi în dificultate, mai ales atunci când sunt loviţi de stihiile naturii sau de vreo boală ticăloasă.

Dar în primul rând să fie solidari ei înşişi cu ei. Dacă sunt în putere, să pună mâna pe lopată şi să-i ajute pe voluntarii veniţi să le ridice diguri. Iar în cazul bolnavilor, să respecte indicaţiile medicilor şi să nu se afunde în prima crâşmă, cum se întâmplă adesea.

Un mesaj postat ieri pe www.adevarul.ro, semnat Mihai Dumitrescu, surprinde o hibă veche a unor compatrioţi ai noştri: nepăsarea, indolenţa sau chiar nesimţirea în faţa pericolului.

„La radio auzim şi la televizor vedem oameni ameninţaţi de ape, oameni care se lamentează, aşteaptă dezastrul cu speranţa la Dumnezeu.

Acest tablou te face să crezi că respectivii nu prea ştiu şi nu au ce face pentru a-şi apăra bunurile de furia apelor.

În zonele respective, pe fiecare uşă de intrare, începând cu cea de la primărie şi sfârşind cu cele de la adăpostul vitelor, ar trebui să existe o listă a măsurilor ce trebuiesc luate în situaţii de pericol.

Nu aud şi nu văd oameni care să-şi protejeze interiorul caselor, unde au bunurile familiei, precum şi cele de la magazii şi grajduri, prin placarea uşilor de intrare cu zidărie de cărămidă, saci de plastic cu nisip etc., pe înălţimea parapetului (circa un metru).

Nu aud şi nu văd preocupare pentru lărgirea albiei de scurgere, pentru a mări viteza de evacuare a apelor, prin eliminarea a tot ce poate împiedica scurgerea.

Nu aud şi nu văd preocuparea pentru a mări secţiunile de scurgere ale şanţurilor şi viteza de scurgere prin creşterea pantei acestora.

Nu aud şi nu văd oameni agitându-se precum furnicile sau albinele atunci când muşuroiul sau stupul sunt în pericol.

Nu aud şi nu văd responsabilii comunităţilor agitându-se şi agitând comunitatea în lupta cu apele.

Nu aud şi nu văd..."

Superbul text rezonează perfect cu situaţia întâlnită de reporterii ziarului „Adevărul" la Galaţi. Localnici în plină putere, vlăjgani care ar putea muta munţii din loc, şi-au pus mâinile în şolduri şi privesc indiferenţi lupta jandarmilor şi a voluntarilor pentru a ridica un dig în calea apelor ameninţătoare ale Dunării. Unii luptă din greu cu sticlele de vodcă sau de bere. Alţii se amuză la gândul că vecinii le-ar putea intra la apă.

Acest tablou gălăţean îmi aminteşte, ironic, de o poveste din manualul de germană - cred că se întâmpla prin clasa a VIII-a. Lecţia avea titlul „Eine Reise nach Galatz" („O excursie la Galaţi") şi descria vizita unui grup de pionieri la Combinatul Siderurgic din oraşul dunărean. Acolo aflam că Galaţiul e populat doar cu oameni minunaţi, harnici, muncitori, gata în orice clipă să-ţi sară în ajutor.

Lecţia asta, servită de propagandă, o auzeam prin anii '80. Pesemne că atunci nu existau personaje precum cele care aşteaptă acum, cu o mână în şold şi cu alta pe sticla de tărie, să le ridice alţii digul.

Eine Reise nach Galatz...