Educaţia copiilor, promovată de o sportivă internaţională care va parcurge la pas peste 600 de kilometri

Educaţia copiilor, promovată de o sportivă internaţională care va parcurge la pas peste 600 de kilometri

Într-una dintre taberele organizate de Asociaţia Love for Life pentru copiii de la sat   FOTO: Adevărul

Proiectul „600+ km pentru educaţie“ a fost gândit de Asociaţia Love for Life, a cărei preşedinte este Raluca Ciulei. Pornind din Bistriţa, pe 30 iulie, până pe 19 august, când va ajunge în Piaţa Victoriei din Bucureşti, sportiva şi-a propus să promoveze importanţa educaţiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Raluca Ciulei se va opri o vreme în fiecare localitate de pe traseu pentru a aplica metode nonformale de educaţie şi pentru a împărtăşi, gratuit, experienţa dobândită în cele două decenii petrecute în Germania, Statele Unite şi Elveţia, unde a studiat: informatica şi logica la University of Pennsylvania, respectiv matematica la ETH Zürich, care a dat peste 20 de laureaţi ai Premiului Nobel, cel mai cunoscut fiind Albert Einstein. Mai mult, sportiva s-a situat în clasamentul mondial la tenis de câmp.
 
Cu aceste ocazii, mai mulţi copii de toate vârstele vor avea ocazia să descopere lucruri noi prin joc şi poveşti despre teme de actualitate precum energia verde, protecţia mediului, reciclarea plasticului şi altele, care să le stârnească curiozitatea şi să le dea curaj de a-şi începe propriile proiecte în comunitatea lor.
 
„Prin implicarea activă a fiecăruia dintre noi, aspirăm la un viitor în care niciun copil nu este lăsat pe dinafară de societate şi de sistem, fiecare copil are şansa să îşi realizeze întregul potenţial, să iasă din cercul vicios al sărăciei şi excluderii sociale, să evite astfel transmiterea situaţiei defavorizate de la o generaţie la alta, un viitor în care nicio comunitate nu este lăsată în urmă. Plec pe 30 iulie, ajung pe 19 august. Este o călătorie lungă, dar am încrederea că vom întâlni mii de copii care vor descoperi că învăţarea poate fi şi amuzantă. Îmi doresc să mă însoţească în această experienţă copii şi adulţi, atunci când trec prin localitatea lor“, spune iniţiatoarea proiectului.
 
Programul complet precum şi detalii despre activităţile din fiecare oraş pot fi găsite pe pagina de Facebook şi pe site-ul Asociaţiei Love for Life
 
citeste totul despre: