Economia României în timpul Regelui Carol I

Economia României în timpul Regelui Carol I

Carol I

După domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866 Principele Carol a primit titlul de Domnitor, în timpul lui principatele române căpătând notorietate în România. Puteţi citi mai jos informaţii legate de economia şi evoluţia populaţiei române în perioada 1866-1906, bazate pe datele statistice de la acea vreme, dar şi o paralelă cu situaţia actuală.

Ştiri pe aceeaşi temă

În anul 1866 populaţia totală a României număra aproximativ 4 milioane de locuitori, iar în 39 de ani, adică până în 1905, a crescut cu puţin sub 2.400.000 de persoane. În comparaţie, din 1970 şi până în 2009 populaţia României a crescut cu aproximativ un milion de persoane. În anul 1960 populaţia totală a României număra 18.403.414 locuitori, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.

Nouă ani mai târziu, populaţia României a ajuns la 20 de milioane de locuitori. Timp de patru ani, în perioada 1988-1991, populaţia ţării noastre s-a menţinut la recordul de 23 de milioane de locuitori, iar apoi a urmat o scădere continuă, în 2009 numărul locuitorilor fiind de 21.469.959, comparabil cu cel din 1976.

Citiţi şi: Cum dispare populaţia României

În urmă cu 106 ani, numărul bebeluşilor născuţi era de 247.959, în timp ce în 2009 numărul naşterilor a fost mai scăzut, de doar222.388. În ceea ce priveşte numărul deceselor, în 1905 au murit aproape 160.000 de români, iar în 2009 circa 258.000. În ceea ce priveşte oficializarea căsătoriilor, în 1905 au fost înregistrate 51.000 de mariaje, iar în 2009 şi-au unit destinele 134.275 de români.

Click pe imagine pentru a mări


Agricultura asigura aproape 80% din exporturile ţării. În intervalul 1866-1906, recordul de recoltă la grâu a fost atins în 1906, când producţia a fost de 36.412.747 hectolitri. Cea mai mare producţie de porumb a fost înregistrată în 1886 (25.545.000 hectolitri), iar cea de orz şi ovăz în 1896 (16.389.000 hectolitri).

Industria

Tot în vremea lui Carol, am fost a doua ţară din lume, după SUA, în privinţa industriei extractive a petrolului, în 1905 producţia de petrol atingând un record de 496.870 de tone. În 2010, România ocupa locul nouă în topul producătorilor de petrol din Europa şi Eurasia. Astfel, România a înregistrat anul trecut o producţie de 4,3 milioane de tone. Potrivit estimărilor Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, „România mai are petrol şi gaze naturale doar pentru 14 ani".

Click pe imagine pentru a mări


Infrastructura

Carol I s-a implicat activ în modernizarea ţării. De la 921 de km de cale ferată, existenţi în 1876, în 1905 reţeaua de cale ferată ajunge la 3.179 km, în timp ce lungimea drumurilor ajunge la 26.543 km, în 39 de ani.

Click pe imagine pentru a mări


Potrivit Institutului Naţional de Statistică,  lungimea totală a infrastructurii feroviare era, în 2010, este de 10.785 km. Lungimea totală a drumurilor publice din România număra, în 2010, 82.386 de kilometri. În ceea ce priveşte autostrăzile, lungimea acestora a crescut doar cu 51 de kilometri în ultimii doi ani, ceea ce înseamnă un ritm de construire de 2,1 kilometri pe lună, adică mai puţin de 70 de metri pe zi.

Situaţia financiară - Click pe imagine pentru a mări


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările