Doar fizionomii flanând pe stradă. Iată un detaliu de care ar trebui să ne îngrijim în viitor. Ceea ce urmează să se întâmple la fiecare pas este un prezent în desfăşurare, iar hotărârile noastre, gesturile fiecăruia, reuşită sau eşec, toate însumate, ne vor duce fie într-o nehotărâtă învârtire în cerc, fie într-o călătorie pe care ochii noştri o vor descoperi treptat, cu fiecare pas făcut înainte, deşi vizibilitatea viitorului este întotdeauna redusă, precum mersul în noapte, cu farurile aprinse, pe un drum lung. Acesta este destinul şi perioada de viaţă a fiecăruia dintre noi. Ştim cu siguranţă că drumul este drept şi are o singură direcţie.

Însă tot ceea ce trăim acum şi lăsăm aparent în urma noastră se păstrează în ceea ce devenim cu fiecare an, cu fiecare generaţie. Dar ce putem şti despre instrumentele de care se foloseşte destinul pentru a-şi insinua avertismentele?

Avem un straniu sentiment de nesiguranţă pentru viitorul pe care-l putem privii. Nesiguranţă hrănită de o mare nerăbdare pentru război în exterior şi o mare linişte în interior. Uneori în istorie, bagajele se fac în deplină tăcere. Vecinătatea să nu simtă pregătirea ta pentru plecare. Cei de sus o ştiu. Şi ştiu foarte bine să o facă, deoarece, tot aşa, au şi intrat în istorie. Şi în viaţa noastră.

Aici este vorba despre cei „aleşi“ şi o viaţă trăită între ce am ales noi şi ce pretenţii au ei. În această uriaşă inadecvare, dintre indiferenţa lor şi speranţa noastră, se acumulează o dorinţă puternică de prezenţă civică, nepornită încă. Ultimii 29 de ani reprezintă ceva mai mult de un sfert din viaţa fiecăruia dintre noi, care s-a consumat deja în această îndelungată aşteptare, alta decât aceea aflată la graniţa dintre imperii, şi despre care am scris într-un articol precedent.

Un timp suficient pentru a aştepta venirea, alături de tinerii anilor 1980, şi a tinerilor care au prins viaţă între timp şi au dorinţa de a trăi diferit şi deţin potenţialul de a schimba compromisul unui timp, care s-a obişnuit „să meargă şi aşa“ după formatul optzecist al secolului trecut.

Pericolul este real, iar schimbarea a devenit imperioasă. Aceasta deoarece în istorie, naţiunile mor şi statele dispar nu prin practicarea violenţei şi încălcarea legilor, ci prin indiferenţă şi sustragere de la obligaţii.

Ordinea din gândire decide ordinea din comportament şi ordinea fiecărui cetăţean decide ordinea întregii societăţi.