Dumnezeu canta prin semne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit unor date statistice neoficiale, in Romania sunt inregistrate, in diverse asociatii de profil, peste 50.000 de persoane care sufera de handicap auditiv, dar, in realitate, numarul lor este

Potrivit unor date statistice neoficiale, in Romania sunt inregistrate, in diverse asociatii de profil, peste 50.000 de persoane care sufera de handicap auditiv, dar, in realitate, numarul lor este mai mare. 70-80 la suta au aceste deficiente din pricina unor boli netratate corespunzator in copilarie si numai la 20-30 la suta acest lucru este congenital. Marginalizati de societate, acesti vitregiti ai soartei sunt abandonati de propriii parinti, de la varste fragede, prin caminele scolilor speciale. Doar in proportie foarte mica acestia reusesc sa-si desavarseasca educatia intr-o facultate, pentru ca, la noi, statul s-a ocupat prea putin de acest segment al populatiei. Peste 50 de astfel de cazuri "fericite" se pot intalni la Facultatea de Teologie Ortodoxa "Sfanta Mucenita Filofteia" din cadrul Universitatii Pitesti. Este singura institutie de invatamant superior din tara si, dupa stiinta noastra, chiar din Europa, care are o specializare de "comunicare si slujire in limbaj mimico-gestual". Prin grija rectorului Gheorghe Barbu, cei 52 de studenti beneficiaza de burse de 500.000 lei pe luna, precum si scolarizare si cazare gratuite. Traiesc printre noi. Ii intalnim oriunde: pe strada, la piata, in magazine. Cand ii privesti, nu iti atrag atentia decat gesturile lor deosebite. Este limbajul lor, al celor pe care, popular, ii numim surdomuti. Specialistii in domeniu spun ca cei mai multi provin din familii nevoiase de la tara, dar ca nu putine sunt cazuri in care acesti copii au parinti intelectuali, cu stare materiala si sociala foarte buna. Din pacate, in majoritatea cazurilor, copiii deficienti de auz sunt priviti de familie ca o povara ce trebuie carata in spate toata viata sau ca o pedeapsa ce trebuie ispasita. Raul Gabriel Popescu are 22 de ani si este de loc din Ramnicu Valcea. Inalt, blond, elegant si imbracat ingrijit, se vede de departe ca provine dintr-o familie buna. Student in anul II la teologie pastorala, pe Raul l-am cunoscut la seminarul de "dezvoltare comunitara". Este tot numai ochi si pare ca soarbe de pe buzele profesoarei orice cuvant. "Vorbeste" cu ea fie direct, prin semne, fie cu ajutorul unei colege "auzitoare". "Sunt fericit ca am ajuns la facultate, pentru ca altii ca mine nu au aceasta posibilitate. Cand am venit aici, acum doi ani, eram ateu, nu stiam nimic despre Dumnezeu si despre Biserica Ortodoxa, dar m-am schimbat. Am invatat cateva lucruri despre Dumnezeu si mi-au placut, mi se pare ca este interesant si important pentru viitor tot ce am aflat. Am citit foarte mult si acolo unde nu am inteles, am folosit dictionarul sau m-au ajutat colegii auzitori", marturiseste Raul. Este nerabdator sa treaca anul acesta pentru ca, din toamna viitoare, sa o aduca la Pitesti, la facultate, pe prietena lui, Maria, care este acasa, la Ramnicu Valcea. Raul are ganduri mari dupa terminarea facultatii. "O sa devin preot si vreau sa fac misiune special pentru deficientii de auz. Predicand cuvantul lui Dumnezeu in aceasta lume a celor care, desi nu-L pot cunoaste pe Hristos prin auz, pot ajunge la el cu inima, sunt convins ca intunericul poate fi invins prin Lumina lui Hristos", mai spune Raul. Pana atunci, el lucreaza la un dictionar de cuvinte si semne religioase, care sa poata fi folosit de cei asemenea lui. Colega de facultate cu Raul, Aida Motiu este din Bucuresti si a absolvit, acum doi ani, cursurile Liceului de Arte Plastice "Nicolae Tonitza", sectia de design vestimentar. Acum este studenta in anul II la sectia de Asistenta sociala din cadrul Universitatii Pitesti si crede cu convingere ca aceasta este calea pe care trebuia sa o urmeze. Si-a facut deja cateva prietene "auzitoare", cu care locuieste in aceeasi camera din caminul facultatii. Tot timpul si-l petrec impreuna: merg la cumparaturi, invata, gatesc sau se coafeaza reciproc. Se simt foarte bine impreuna, ceea ce o face pe Aida sa nu simta lipsa familiei. Desi a participat, ca eleva de liceu, la prezentari de moda, Aidei nu-i pare rau ca a ales sa devina asistent social si marturiseste ca daca ar putea sa vorbeasca ar spune tuturor cat de fericita este ca a devenit studenta. Ionel Cucu face nota aparte intre studentii Facultatii de Teologie Ortodoxa, specializarea de Comunicare si slujire prin limbaj mimico-gestual. El are deja 40 de ani si este hipoacustic, putand sa si vorbeasca. Ionel este tatal a doi copii si munceste pentru a-si intretine familia. Cu toate ca-i este foarte greu si cu familia, si cu serviciul, Ionel nu lipseste de la nici un curs. Ne spune ca povestile de viata ale colegilor lui sunt, in marea majoritate, foarte triste. "Cei mai multi dintre ei vin din scoli speciale. Intre ei si familii exista adevarate prapastii, ceea ce-i face sa fie foarte circumspecti. Dupa ce te-au citit, insa, lucrurile se schimba si ei iti dovedesc ca au o sensibilitate iesita din comun. Din pacate, familia, cea care ar trebui sa fie un adevarat sprijin pentru orice om, dovedeste ca nu ii pasa. Cei mai multi dintre parinti nici macar nu s-au sinchisit sa invete de la propriii copii limbajul mimico-gestual, ca sa poata comunica cu ei", ne dezvaluie Ionel. De altfel, tinerii cu handicap auditiv pe care i-am cunoscut la Pitesti erau dispusi sa "vorbeasca" despre orice, numai despre parinti nu. Toti cei cu care am discutat pareau profund religiosi, fapt confirmat si de parintele Constantin Onu, sufletul corului bisericesc format din studentii cu deficiente de auz. Ei isi cauta un refugiu in credinta si fac asta cu tot sufletul. Cel putin o data pe saptamana, la Biserica Mavrodolu din Pitesti, parintele Onu face repetitii cu 12 baieti si fete, reuniti intr-un cor cel putin neobisnuit. La inceput, cateva miscari de incalzire, dupa care "muzica" porneste. Gesturile lor spun totul, in timp ce nici un glas nu se aude in biserica. Doar hainele fosnesc surd si o vibratie nedefinita se simte plutind peste capetele tuturor, inaltandu-se. E un mister ce se intampla si o bucurie imensa le lumineaza fetele tinerilor. Ei simt muzica intr-un fel aparte decat noi, auzitorii, dupa cum singuri marturisesc. Pot deosebi, prin nu stiu ce minune, glasul de femeie de cel de barbat. In timp ce "canta", se vede pe fetele lor ca sunt fericiti si nici nu este nevoie de cuvinte ca sa exprimi starea lor de spirit. O ora de repetitie ii vlaguieste pe toti, dar privirile lor arata ca nu se simt singuri. Sunt fericiti. Si fericirea lor este atat de la indemana tuturor...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite