În mai 1990 românii de pe cele două maluri ale Prutului aveau să rupă graniţa, şi peste 1 milioan de oameni au venit să se bucure de acest lucru. A fost cea mai amplă mişcare socială românească din ultima jumătate de secol. Căderea comunismului în România şi reformele din URSS au lăsat oamenilor libertatea de a-şi decide singuri viitorul. În ciuda faptului că graniţa s-a deschis, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul Germaniei, clasa politică post-decembristă nu a ţinut cont de doleanţele poporului , lucru care a generat o mare dezamăgire pe ambele maluri ale Prutului. Germania a ştiut ca în maxim 1 an să facă şi Unirea efectivă, în schimb noi nu am ştiut să profităm de moment. Poate că nu era nici momentul deoarece Germania Federală avea o experienţă democratică în faţă în timp ce pe cele două maluri ale Prutului societatea civilă nu era conştientă de puterea pe care o avea. Aveam nevoie să ne maturizăm.

Lipsa experienţei şi probabil frica de a pierde susţinerea Moscovei şi automat a puterii, a făcut ca liderii post-decembrişti să nu acţioneze conform voinţei românilor, aşa cum s-a întâmplat în cazul Germaniei. Obişnuiţi să întrebe în afară în loc să facă, asemenea înaintaşilor lor, au ratat un moment important.
 
Ulterior cele două state româneşti aveau să ia două direcţii diferite. Republica Moldova, descumpănită de reacţia de la Bucureşti a urmat un traseu propriu, dar în lipsa unor politicieni de marcă totul s-a transformat într-un proiect statul eşuat. Acest lucru a determinat transformarea celui de al doilea stat românesc în cel mai sărac stat al Europei şi cu o populaţie dornică de a-şi părăsi locurile natale pentru un trai mai bun.
 
 
De multe ori, descumpănită de realităţile sociale şi politice, societatea de dincolo de Prut a ieşit constant în stradă pentru Unire, acest element devenind un element central al campaniilor electorale. Lipsa reacţiei de la Bucureşti a stârnit indignare şi descumpănire. Dar nu vorbim aici doar de clasa politică ci inclusiv de lipsa de responsabilitate a intelectualilor şi a societăţii civile. În tranziţia spre democraţie parcă ne-am pierdut demnitatea şi unitatea. Practic în ultimii 20 de ani românii au fost privaţi de o informare reală cu privire la ceea ce se întâmpla dincolo. În timp ce Iurie Roşca scotea zeci de mii de oameni în stradă pentru Unire, aici informaţia lipsea cu desăvârşire, pusă sub cenzura unor televiziuni străine care nu erau interesate de viitorul nostru naţional.
 
 
În 2009 tinerii basarabeni au ieşit în stradă pentru a STOPA dominaţia Rusiei în Republica Moldova prin înlăturarea de la putere a comuniştilor. Este cunoscută poziţia pro-rusă a acestora, anti-românească şi anti-unionistă. După falsificarea alegerilor, la presiunea străzii, o nouă putere democratică a venit în fruntea celui de al doilea stat românesc. În 2009 tinerii care au ieşit în stradă au cerut două lucruri interconectate: Căderea Comuniştilor şi Unirea cu România. Steagurile tricole şi sloganurile unioniste au stat pe buzele tuturor celor din capitala Republicii Moldova. În mod simbolic steagul României a fost arborat pe principalele două edificii ale Republicii Moldova: clădirea Parlamentului şi cea a Preşidenţiei. Îndepărtarea comuniştilor de la putere era o etapă neapărat necesară pentru anularea graniţei de pe Prut.
 
 
Atunci, în semn de solidaritate, a fost pentru prima oară când şi România a ieşit în stradă. La Bucureşti, Iaşi, Cluj şi alte oraşe importante, românii au ales să fie alături de fraţii lor de dincolo de Prut. Mediatizarea în spaţiul românesc a determinat o presiune  externă deosebită şi a forţat pe comunişti să renunţe la utilizarea forţei, aşa cum de altfel începuseră.
 
 
În 2012, la 200 de ani de la primul rapt al Basarabiei şi de la dezmembrarea Moldovei lui Ştefan cel Mare, zeci de mii de români au ieşit în stradă la Chişinău. Aceştia nu au cerut altceva decât Unirea cu România. Marea lor majoritate erau tineri şi intelectuali. Mesajul cu greu a reuşit să străbată pe partea aceasta a Prutului, bătălia politică fiind cea care ocupa prima pagina a ziarelor.
 
 
În 2011 asociaţiile neguvernamentale şi grupurile de iniţiativă, care lucrau separat până în acel moment, s-au unit sub titulatura de Platforma Civică Acţiunea 2012. Cu peste 40 de entităţi componente în acest moment, cu peste 1500 de voluntari activi în toată România şi cu 87,25% din populaţia României susţinătoare a curentului unionist, a început o puternică campanie de mediatizare în spaţiul public a necesităţii Unirii, ca unică soluţie pentru soluţionarea problemelor celor trei milioane de români de dincolo de Prut.
 
De curând românii au stabilit că Mihai Viteazu, simbolul Unirii tuturor românilor într-un stat, este cel mai important simbol al poporului român iar un sondaj comandat de Adevărul arăta foarte clar că părerea celor de la Vest de Prut este foarte bună faţă de cei de la Est de Prut. Acest lucru denotă o cunoaştere mai profundă a realităţilor şi a trecutului istoric comun, dar şi a necesităţii unui viitor comun. Acelaşi studiu consideră Marea Unire de la 1918 ca fiind cel mai important eveniment din istoria românilor(lucru normal).
Cu o perspectivă Europeană foarte îndepărtată, Republica Moldova are ca şansă reală integrarea europeană prin Unirea cu România. Pentru acest lucru nu este nevoie însă doar de susţinerea clasei politice ci şi de reacţia societăţii civile. Aşa cum Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia a legitimat popular Unirea Transilvaniei cu Regatul României, tot aşa e nevoie ca românii să legitimeze acţiunile celor care ne reprezintă.
 
 
Totul depinde doar de noi, tot aşa cum şi celelalte evenimente majore au stat tot în mâinile noastre. Trebuie să ştim că ONU garantează autodeterminarea naţiunilor, iar voinţa paşnică şi comună de Unire nu depinde nici de Rusia, nici de America şi nici de Germania. 
 
Duminică, 20 octombrie, la Bucureşti va avea loc o manifestaţie prin care se cere ca Unirea cu Republica Moldova să devină prioritate naţională pentru politicienii români. După integrarea Nord-Atlantică şi cea Europeană, România trebuie să facă următorul pas spre normalitate, următorul pas pentru ducerea la îndeplinire a anulării(cel puţin parţiale) a consecinţelor Pactului Ribbentrop-Molotov. După 1989 atât Parlamentul Uniunii Sovietice cât şi cele ale Republicii Moldova şi al României, au considerat ca fiind ilegal Pactul Ribbentrop-Moltov, iar consecinţele lui au fost declarate nule. Deşi declaraţiile vizau luare de măsuri în acest sens, lipsa unei autorităţi reale a făcut ca nici  o măsură să nu fie implimentată efectiv.
 
Pe 20 octombrie vor veni la Bucureşti persoane din toată România, inclusiv de dincolo de Prut, pentru că ţara noastră nu este cea pe care vedem acum ci mai mare. România are responsabilitate nu faţă de Republica Moldova, ca stat, ci de cei peste trei milioane de români de dincolo de Prut. În condiţiile în care statul  Republica Moldova nu poate asigura un climat favorabil dezvoltării naţiunii români şi atâta timp cât comuniştii susţinuţi de Moscova sta de veghe şi ameninţă cu revoluţii, soarta românilor de acolo este una incertă.
 
Timp de 4 luni 1000 de voluntari au strâns peste 117 000 de semnături pentru o lege ce îşi doreşte să anuleze barierele dintre cele două state şi să pregătească Unirea lor. Astfel de departamente au existat în Germania Federală înainte de unificare şi există acum  în Coreea de Sud. Acest departament trebuie să aibe grijă ca promisiunile făcute de politicienii români să fie duse la îndeplinire. E nevoie de interconectare energetică, e nevoie de poduri peste Prut, e nevoie de investiţii româneşti dincolo de Prut. Pentru asta e nevoie de cineva să le urmărească. 
 
Un stat mai mare este un stat mai puternic. A demonstrat acest lucru şi Unificarea Germaniei, lucru care a dus la cea mai puternică unitate statală a Europei.
 
Este Unire un deziderat real? 1918 demonstrează că DA.
 
Duminică românii vor ieşi în stradă pentru că le pasă. Republicani, monarhişti, de stânga, de dreapta sau de centru, cu toţii ieşim pentru că Unirea aparţine tuturor. 
 
(POZĂ DIN ALPII ELVEŢIENI)