Acum vreo 3 săptămâni am ţinut un curs de formare cu un număr de cadre didactice din judeţul Bacău ca parte a unui proces de instruire în cadrul proiectului „Incluziune socială prin furnizarea de servicii integrate la nivelul comunităţii – Servicii comunitare pentru copii”, implementat de Reprezentanţa UNICEF din România în parteneriat, printre alţii, şi cu Fundaţia noastră, pentru componenta „Modele de Succes – Ce vrei să te faci când vei fi mare?”. Cursul pe care îl ţin, alături de colegii mei, este despre istoria şi tradiţiile romilor şi mai ales despre modul în care trebuie să relaţionăm cu elevii de etnie romă astfel încât „abordarea centrată pe nevoile copilului/elevului” să aibă în vedere şi valorizarea elementelor identitar-culturale ale acestuia. În sală au fost 27 de profesori, cvasi-majoritatea lor din mediul rural, cu licenţă (chiar şi doctorat) în istorie, limba română, limbi străine, religie şi sport.

Nimeni, nici măcar profesorii de istorie deţinători de titlu doctoral, nu ştia că în spaţiul românesc romii au fost robi şi că robia de pe aceste meleaguri a fost cam cea mai lungă formă de servitute de pe faţa Pământului (aproximativ 500 de ani). Nimeni nu ştia că, pe lângă romi, tătarii au fost victime ale aceleiaşi realităţi, documentele istorice atestând starea lor de robie până prin secolul XVII. Nimeni nu ştia de faptul că în spaţiul actual românesc a existat ius primae noctis ca drept al boierului şi că acesta avea drept de viaţă şi de moarte asupra „avuţiei sale” formată din oameni. Nimeni nu ştia că Biserica Ortodoxă, prin mânăstirile sale, era principalul deţinător de robi şi că Ştefan cel Mare (şi Sfânt) a adus, în timpul domniei sale, 40,000 de romi robi, fie prin cumpărare directă, fie ca pradă de război din Valahia, după ce l-a învins pe Radu cel Frumos la Soci. Nimeni nu ştia de contribuţia României la Holocaust şi de faptul că zeci de mii de cetăţeni români, a căror etnie era considerată indezirabilă de către promotorii politicii eugeniste, au fost omorâţi în ceea ce s-a numit operaţiunea „Curăţirea terenului”. Nimeni nu ştia că acum 75 de ani, imediat după intrarea oficială a României în război, România a început să-şi pună în practică propria politică de puritate rasială, iniţiind acţiuni extrem de dure împotriva evreilor şi romilor, acţiuni care au culminat cu pogrom şi deportări...

România trăieşte în ignoranţă atunci când vorbim de istoria sa! Pagini întregi din istorie sunt şterse şi înlocuite cu panica dată de stereotipuri şi prejudecăţi, care ne face să trăim înlănţuiţi în propria noastră ignoranţă.

Reacţia cursanţilor la impactul cu aceste informaţii, oferite într-un mod cât se poate de didactic şi ştiinţific, a fost de negare şi chiar de respingere a celui care le oferea: „Nu e adevărat”, „Ce vreţi să spuneţi, că românii au chinuit ţiganii şi evreii??”, „Doriţi să culpabilizaţi poporul român pentru vini pe care nu le are”, „Nu sunteţi român şi de aceea spuneţi ceea ce spuneţi”, „Să le spuneţi ţiganilor să nu mai fure, nu nouă că am avut robi” etc. Chiar dacă am somatizat toate aceste reacţii, făcându-mi-se rău efectiv, am reuşit să mă controlez destul de bine continuând să ofer informaţii folosindu-mă de diverse filmuleţe, documentare, titluri de publicaţii din vremurile respective etc…, care arătau, fără putinţă de tăgadă, că ceea ce prezentam nu era o încercare de a distruge mitul românului „bun, harnic şi care nu a dorit niciodată nimic de la nimeni” ci doar realitatea. Le-am reamintit Mitul Peşterii lui Platon şi i-am îndemnat să reuşească să se scuture de lanţurile ignoranţei şi să vadă realitatea aşa cum este ea. I-am rugat să îşi răspundă, în mintea lor, de ce aceste pagini de istorie nu sunt prezente în manuale şi de ce ai noştri copii sunt învăţaţi că „dacă nu stau cuminţi, vine ţiganul şi îi fură”, în condiţiile în care niciunul dintre cursanţi nu a putut să îmi dea un exemplu de vreun copil furat de vreun rom… După aceste exerciţii, liniştea s-a aşternut şi procesul de reflecţie a început. Totul a culminat în ultima zi de curscând aceiaşi profesori care în prima zi puteau fi consideraţi „rasişti”, vibrau lăcrimând la poveştile unor tineri romi care se bat cu limitele lor în încercarea de a reuşi să aibă o traiectorie educaţională cât mai lungă şi de calitate, poveşti cuprinse într-un film ce se numeşte „Povestea lui Ilie”.

„Omul se naşte bun, societatea fiind cea care îl distruge”, zicea acum câteva sute de ani un filosof francez. Rasismul, xenofobia, homofobia, sexismul, ura în general nu poate fi stăvilită decât prin informare corectă, completă şi dată încă de la cele mai mici vârste. România trăieşte în ignoranţă atunci când vorbim de istoria sa! Pagini întregi din istorie sunt şterse şi înlocuite cu panica dată de stereotipuri şi prejudecăţi, care ne face să trăim înlănţuiţi în propria noastră ignoranţă.

Astăzi, 28 iunie 2016, comemorăm 75 de ani de la cel mai mare Pogrom care a existat în România modernă. În 2 zile (27-29 iunie) ale anului 1941, la doar 5 zile după intrarea oficială în al doilea război mondial, peste 20,000 de evrei au fost adunaţi din zona Moldovei, urcaţi în trenuri, lăsaţi fără apă şi mâncare şi ucişi prin împuşcare de către Armata Română. În memoria lor şi cu speranţa că aşa ceva nu va mai exista în ţara noastră, ne rugăm pentru sufletele lor, aprindem o lumânare şi iniţiem o acţiune de advocacy pentru a introduce în manualele de istorie informaţii despre robia din Principatele Române şi Holocaust. Este datoria noastră de a căuta „lumina” adevărului având certitudinea că după ce vor cunoaşte, mulţi vor înţelege mai bine realitatea actuală şi vor găsi căi mai bune de intervenţie!