Dreptul la fericire într-o Românie anapoda

Fericirea ar trebui garantată prin Constituţie, întocmai ca libertatea. Mulţi vor obiecta că fericirea este o noţiune abstractă, un concept fără graniţe sigure. La fel este şi libertatea. Şi că este relativă, o dovedesc puterile din orice ţară a lumii. Poţi spune că eşti liber într-o lume în care condiţionarea şi manipularea sunt regula ”liberului arbitru”?

Cum ar arăta o Românie în care fericirea ar fi garantată prin Constituţie? Poate ar fi o Românie a respectului, a bunului simţ, al oamenilor de bine care nu vor nici capra şi nici moartea vecinului lor. Poate ar fi o Românie în care munca să fie respectată şi de angajatori dar şi de angajaţi, ar fi o lume în care agresivitatea şi-ar reduce cotele în numele toleranţei. Da, ar fi o lume, nu doar o Românie. Deci o lume utopică. 

Pastila de fericire la purtător

Adrian A. este unul dintre micuţii beneficiari ai mei. S-a născut într-o făcătură de cartier al Clujului, lângă rampa de gunoaie a oraşului. N-a ieşit de acolo niciodată. Şi cum ar putea s-o facă doar nu are nici haine curate, nici apă să se spele, nici încălţări? Are doar o viaţă, primită şi aia fără cerere. În ziua aceea, copiii ca el au avut şansa să facă o baie, să mănânce şi apoi să iasă, pentru prima oară într-un parc în oraş. 

A coborât din microbuz într-o evidentă stare de uimire. A rămas ţintuit locului privind în jur. Apoi într-un chiot dincolo de puterea trupului său firav a exclamat: ”Uite ce de ălaaa!”. Am privit încotro arătau degetele lui inuman de subţiri, semn al foamei îndurate constant. Indicau în toate direcţiile. A mai ţipat o dată cu aceeaşi voce-chiot, uimită, şocată şi gâtuită: ”Ioooi, uite ce de ălaaa!”. L-am pus să meargă să atingă acel ”ăla”. 

A alergat împleticindu-se şi a îmbrăţişat fericit un copac. 

Abia atunci am realizat că în mediul în care se născuse şi crescuse, din care evadase în acea zi pentru prima oara, nu existau copaci. 

În acea zi, înainte de a pleca din parc, a alergat la primul copac din apropierea lui şi l-a strâns în brate cu o mină de fericire absolută pe chip. Foamea dispăruse. O uitase. Până în acea zi cel mai mult îşi dorise să nu mai simtă foamea. Din acea zi şi-a dorit să aibă un copac al lui, ori să se întoarcă în parc să stea din nou lângă copaci.

Apropo, de Ziua Internaţională a Fericirii ce sărbătorim de fapt şi ce urare ne facem unii altora?