Azi, 18 noiembrie, are loc o nouă rundă de discuţii la Bruxelles pe marginea propunerii unei directive cu privire la asistenţă judiciară în materie penală (detalii aici), adică avocaţi din oficiu de care pot beneficia suspecţii şi inculpaţii.

Încă din 2013 avem o directivă privind dreptul la un avocat, directivă pe care ar trebui s-o transpunem în legislaţia naţională până în noiembrie 2016. Conform unor estimări recente, aproximativ 40% din populaţie se confruntă în continuare cu riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Oare pentru aceşti 40% dintre români ce înseamnă dreptul la un avocat? Acest drept poate fi derizoriu pentru toţi cei care nu-şi permit să plătească onorariile unui avocat. Din acest motiv este important să putem oferi servicii juridice gratuite celor care nu şi le permit, pentru a le garanta tuturor o şansă reală la a-şi fructifica drepturile, inclusiv dreptul la un proces echitabil.

În România, conform legii, pot beneficia de un avocat din oficiu toţi suspecţii sau inculpaţii pentru care este obligatorie asistenţa juridică, conform articolul 90 din Codul de Procedură Penală, dacă nu au un avocat ales. Conform unor estimări ale APADOR-H, realizate în urma studierii a 67 de dosare şi a intervievării mai multor magistraţi, reiese că în aproximativ 80% din cazuri avocaţii din oficiu sunt cei care oferă asistenţă juridică în fazele incipiente ale procesului penal, la primele audieri, sau înfăţişări în faţa judecătorului. Contribuţia unui avocat din oficiu în aceste faze incipiente ale procesului penal poate fi determinantă pentru desfăşurarea întregului proces penal, de aceea este esenţial ca asistenţa juridică oferită să fie de bună calitate.

În practică, însă, se pare că această calitate este afectată de mai multe aspecte:

-    Onorarii scăzute- deşi onorariile avocaţilor din oficiu au crescut semnificativ din vara anului 2015 (vezi aici) ele sunt în continuare mici şi obligă pe mulţi avocaţi să preia cât mai multe cazuri pentru a reuşi să cumuleze un venit decent. De asemenea, aceste onorarii nu acoperă eventuale cheltuieli de transport pe care un avocat le-ar face pentru vizitarea clientului privat de libertate.

-   Avocaţi cu puţină experienţă – tot o consecinţă a onorariilor foarte mici este că de cele mai multe ori oficiile sunt acordate de avocaţi care se află la început de carieră, cu foarte puţină experienţă practică.

-   Puţin timp de pregătire – în interviurile cu avocaţii din oficiu a reieşit că în practică aceştia au de cele mai multe ori foarte puţin timp să se pregătească pentru un anumit caz, sunt anunţaţi doar cu una-două ore înainte de o audiere că sunt desemnaţi pe un anumit caz, uneori văzând dosarul cu câteva minute înainte de audiere şi întâlnind clientul pentru prima dată cu ocazia audierii. Unii au semnalat că în practică sunt  chemaţi şi în toiul nopţii la secţia de poliţie pentru a oferi asistenţă juridică.

Toate aceste aspecte pot afecta în mod negativ calitatea serviciilor juridice oferite şi pot afecta dreptul la un avocat precum şi dreptul la un proces echitabil.

Aceste sunt doar unele dintre problemele din România cu privire la asistenţa judiciară din oficiu. Ele se regăsesc şi în alte state membre.

APADOR-CH împreună cu alte organizaţii non-guvernamentale din întreaga Europă a contribuit la o descriere a diferitelor sisteme de asistenţă judiciară din 12 ţări membre ale Uniunii Europene. Analiza arată abordări diferite la nivelul tuturor ţărilor, precum şi o serie de probleme comune.

Din păcate propunerea de directivă care se discută în aceste zile nu oferă soluţii pentru problemele semnalate de APADOR-CH cu privire la avocaţii din oficiu din România.  De asemenea, propunerea de directivă se limitează doar la acei suspecţi sau inculpaţi privaţi de libertate şi cei pentru care există o cerere de extrădare, directiva excluzându-i pe cei care se află în libertate.

APADOR-CH împreună cu alte 18 organizaţi non-guvernamentale din 18 ţări membre ale Uniunii Europene consideră că această limitare a directivei îi îngrădeşte excesiv aplicarea şi cere ca o eventuală directivă să fie mai acoperitoare. În plus, pentru ca acest instrument să fie cu adevărat util este nevoie ca toate aceste probleme practice care îngrădesc în mod real dreptul la un avocat să fie abordate, iar această directivă să vină cu soluţii reale la problemele cu care se confruntă cei care nu-şi permit serviciile unui avocat.


Text de Cristinel Buzatu

Cristinel Buzatu este absolvent de studii juridice şi a unui master în domeniul Drepturile Omului din cadrul Universităţii Central Europene din Budapesta, Ungaria. Lucrează în societatea civilă de peste 5 ani, şi a activat în ONG-uri din România, Ungaria şi Statele Unite ale Americii. S-a alăturat APADOR-CH în iulie 2013. Domeniile lui de expertiză sunt: sisteme internaţionale de protecţie a drepturilor omului şi politici penale comparate.