Dragă Guvern, te rog, lasă-mă panicat!

Nu am auzit încă de cineva care să se plângă de duritatea decretelor militare emise de guvern. Am văzut însă din plin persoane care ignoră aceste recomandări, căci o recomandare fără sancţiune este o provocare a bunului simţ. Lipsa de fermitate şi insuficienta explicare a raţiunilor care stau în spatele ”recomandărilor”, politica paşilor mărunţi este ceea ce mă face să mă simt panicat.

Am convingerea (speranţa sună cam dubitabil) ca în grupul de coordonare al crizei se discută diferite variante de măsuri care trebuiesc luate. Cert este că frica de a greşi, probabil şi frică de a deconta politic aceste eventuale greşeli, au condus la secretomanie, la o comunicare minimală şi culmea, chiar şi aceasta criticabilă ca formă şi conţinut.

Azi, avioane cu orar secret aterizează ”în secret” la Constanţa, iar pasagerii sunt conduşi la ”locuri secrete” de carantinare, judeţele în care apar cazuri noi sunt secrete, prefecţii şi şefii de instituţii publice nu mai au dreptul de a comunica public. Comunicare este la secret! Dintr-o incredibilă obtuzitate (ca să nu spun prostie) Grupul de Comunicare Strategică s-a transformat în  Grupul de Cenzură Strategică.

Datorită acestei secretomanii ajungem să criticăm când nu este cazul, să facem sugestii inutile când poate cineva s-a gândit deja la ele, şi să să opunem o rezistenţă reflexă unor recomandări în loc să le respectăm. De ce? Pentru că nu ni se explică pe larg raţiunea “recomandărilor”.

 Nu am încredere în ministrul MAI şi secretarii săi de stat! Nu am încredere pentru simplul fapt că refuză conferinţele de presă, evită să răspundă la sute de întrebări legitime pe care le poate ridica presa în numele populaţiei! Vreau ca informaţiile să fie oferite de specialişti în epidemiologie, boli infecţioase, sănătate publică şi în curând organizare militară, în prezenţa oficialilor! Este aproape tonic să vezi cum preşedintele SUA, obişnuit cu exprimări bombastice şi coafarea adevărului este contrazis pe loc, public, în conferinţe de presă, de doctorul Fauci, consultantul administraţiei în probleme de boli infecţioase şi, ce să vezi, Preşedintele nu îl concediază! Dacă o fi să se întâmple ceva grav, vreau să ştiu, nu vreau să fiu minţit prin ascunderea unor informaţii importante! Avem motive serioase să fim îngrijoraţi (vezi Cu ce şi pentru cine ne luptăm?) şi numai autorităţile pot să ne liniştească, alimentându-ne cu informaţii reale, nu cu cu sfaturi se recomandări!

Dintre sute de sugestii...

Ceea ce urmează sunt câteva simple opinii personale, venite din partea unui cetăţean oarecare, şi nu a unui specialist, pentru că în astfel de pandemie, nimeni, dar nimeni, nu este specialist cu experienţă, cel puţin la noi, în România. Ceea ce contează este educaţia de bază, viziunea şi, din păcate, apropierea de persoana nespecialistă, care însă decide!

1.       Modificarea OUG 1/1999 privind starea de urgenţă. Aceasta nu a luat în seama decât starea de asediu şi starea de urgenţă datorată unor situaţii precum cutremure, inundaţii, revolte etc. Am convingerea că nimeni nu a luat în cosiderare starea de alertă epidemiologica gravă, situaţia prezentă şi drept urmare, măsurile şi limitările din reglementarea de acum 20 de ani (luată în urma mineriadei din acel an) sunt slabe! Armata ar trebui implicată major în situaţia dată, însă legea, aşa cum este ea acuma, lăsă totul pe umerii MAI, ceea ce este o inacceptabilă risipă de resurse umane şi materiale! Pe de altă parte, cu mult mai multă încredere aş avea în capacitatea organizatorică a fostului şef de stat major, actualmente ministru al apărării, decât în ministrul de interne, nou venit în funcţie! Ca urmare actul trebuie adaptat şi completat!

2.       Măsurile punitive, crescute prin OUG de modificare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal a uitat de una din cele mai banale infracţiuni din România – hoţia. Cei care vor fi tentaţi să fure medicamente, materiale sanitare, mâncare, ajutoare de orice fel trebuie să ştie că sancţiunile sunt adaptate situaţiei create. Sunt necesare sancţiuni penale cu închisoarea şi sancţiuni materiale descurajatoare, precum confiscarea mijloacelor de transport sau chiar a oricăror bunuri aflate în posesie până la o sumă consistentă! Iată câteva exemple banale, care vor reprezenta tentaţii în contextul actual: furtul de materiale de protecţie şi medicamente din spitale, aprovizionarea cu medicamente cu reţete dublate, eliberate de doi medici diferiţi, pentru că nu  mai există bariera dată de utilizarea cardului, furtul de ajutoare sau bunuri achiziţionate de autorităţi pentru a fi distribuite către persoanele izolate (măsură ce va deveni inevitabilă în viitorul apropiat), furtul de medicamente foarte, foarte scumpe din spitale în vederea exportului paralel etc.  

3.       Măsuri drastice pentru evitarea speculei. Cine urmăreşte preţurile alimentelor, inclusiv cele din hipermarketuri, poate observa cum preţurile cresc zilnic. O creştere cu 5% a preţului strugurilor pe care nu i-am cumparat seara, nu poate fi justificată a doua zi prin inflaţie sau devalorizarea monedei naţionale. Spirtul şi-a dublat preţul! La fel şi preţul legumelor din pieţe! Nu este vorba de cerere şi ofertă ci de speculă reală iar cel care trebuie să ne apere este Guvernul!

4.       Garantarea unor canale de aprovizionare cu alimente. Astăzi nu există goluri de aprovizionare a hipermarketurilor. Ce se va întâmpla însă când aceste societăţi vor avea întreg personalul bolnav sau când nu va mai avea cine să aducă marfa sau când panica va fi condus la golirea galantarelor? Care sunt măsurile pregătite de Guvern?

5.       Pregătirea personalului necesar pentru asigurarea serviciilor vitale precum, apă, gaze, electricitate, şi voi pune separat personalul medical, angajaţii MAI şi cei din telecomunicaţii! În ziua de azi, fără internet sau cablu tv, unii se vor arunca de la balcon!  

6.       Cartografiaţi persoanele vârstnice şi izolate, cărora nu le poţi cere să rămână la domiciliu 3-4 luni! Daţi publicităţii modul în care se planifica asigurarea aprovizionării şi îngrijirii la domiciliu a acestora! Autoizolarea de 14 zile este un simplu fum, este timpul necesar pentru a vedea dacă te-ai infectat. Pentru a evita infectarea timpul de izolare necesar este cu mult mai mare!

7.       Daţi publicităţii un calendar de măsuri economice pentru a înţelege ce se va întâmpla ”a doua zi după!” Ajutoarele plafonate pentru firme sau persoane fizice nu pot dura mai mult de 1-2 luni nu pot coexista cu pensii speciale astronomice, cu funcţionari ţinuţi la domiciliu. Dacă munca la domiciliu ar fi fost posibilă, de mult ar fi fost aplicată. Productivitatea se prăbuşeşte zilnic! Criza se va pondera la un moment dat însă economia va fi zob făcută. Ce măsuri are guvernul în vedere? Spuneţi-ne acum nu după ce lucrurile se vor fi petrecut.

8.       Treceţi în rezervă personalul medical pentru care nu putem asigura măsurile de protecţie. Va veni momentul in care va fi nevoie de ei, sănătoşi, nu în carantină la domiciliu.  

9.       Am lăsat la urmă comunicarea.

                 i. Lăsaţi-ne să ştim câţi s-au infectat şi câţi au fost testaţi în perioada respectivă,

                ii. Câte cazuri noi au survenit în fiecare judeţ şi oraş, spital etc

               iii. Spuneţi-ne câte focare sunt în comune şi ce măsuri s-au luat (dacă localităţile respective sunt izolate de poliţie, dacă li se asigura cele necesare etc).

               iv. Lăsaţi-ne să numărăm decedaţii dar anunţaţi şi câte persoane au murit zilnic din alte cauze, ca să nu ne isterizam inutil (în fiecare an moare aproximativ 1.5% din populaţie - în jur de 200.000 de persoane, aşa că 7-10-100 sau chiar 1000 de morţi nu ar trebui să ne sperie. Daca insa sunt in plus, lucrurile încep sa sune altfel!).

               v. Tot la urmă, dar înainte de toate, nu minţiţi, nu spuneţi jumătăţi de adevăr, nu ascundeţi adevărul refuzând răspunsuri legitime! Lipsa increderii costa!

În final, fac apel la premierul Ludovic Orban, odata dovedit sănătos, să treacă vizibil la comandă, comunicând şi explicând măsurile active şi mai ales situaţia existentă, zi cu zi. Dacă vrea să conducă executivul, apoi s-o demonstreze că poate şi că o face bine!

Nu panica mă omoară ci eforturile Guvernului de a mă convinge că nu sunt motive de panică, că undeva, departe de ochii noştrii cineva munceşte sau se face că munceşte!