Dr. Musta, despre riscul de infectare al celor care se bazează pe anticorpii produşi după boală: Cei cu forme uşoare se pot vaccina după 2 săptămâni

Dr. Musta, despre riscul de infectare al celor care se bazează pe anticorpii produşi după boală: Cei cu forme uşoare se pot vaccina după 2 săptămâni

Virgil Musta este medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

Un studiu realizat la Milano arată că anticorpii anticorpii neutralizanţi există în organism şi după 8 luni de la infecţia cu SARS-CoV-2. Cu toate acestea, medicul infecţionist Virgil Musta afirmă că nu există o protecţie clară faţă de reinfectare. Medicul spune că anticorpii post-vaccinare sunt de durată mai lungă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Anticorpii neutralizanţi împotriva SARS-CoV-2 persistă în organismul pacienţilor care au trecut prin boală cel puţin 8 luni de la infecţie în majoritatea cazurilor, asigură un studiu realizat de spitalul milanez San Raffaele şi de Institutul Superior de Sănătate (ISS) italian, relatează EFE, potrivit Agerpres.

Medicul Virgil Musta ţine să clarifice acest subiect şi accentuează ideea că dacă ai fost infectat cu virusul SARS-COV2, ai trecut prin boală şi ai anticorpii, nu există certitudinea că eşti ferit de o nouă infecţie. Vaccinul anti-covid demonstreză că produc anticorpi cu o durată mai lungă de 8 luni. 

„Nu există studii care să îţi arate exact protecţia, pentru că, aşa cum v-am spus, nu sunt standardizate metodele de determinare a anticorpilor, nici nivelul de anticorpi care te protejează 100%. Se poate spune, când ai un nivel crescut de anticorpi, mai mult decât nivelul de referinţă, că ai anticorpii care te protejează. Dar nu ştii cât de mult te protejează”, spune Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara, conform Mediafax.

Concluzia unanim acceptată este că anticorpii post-boală sunt prezenţi în organism 6 luni. Este şi perioada care va introdusă în certificatul verde.

„Studiile arată că post-vaccinare, protecţia este mai de lungă durată decât post-boală. Este recomandabil ca şi persoanele care au făcut boala, de la 3 luni, se pot vaccina. De fapt asta depinde. Pentru formele uşoare se pot vaccina după două săptămâni”, adaugă Virgil Musta.

Studiul conchide că anticorpii rămân în organism timp de 8 luni, indiferent de gravitatea bolii, de vârsta pacienţilor sau de prezenţa unor patologii prealabile. Rezultatele au ca bază urmărirea a 162 de pacienţi testaţi pozitiv la SARS-CoV-2 cu simptome diferite, transmite Agerpres.

În schimb, 79% dintre persoanele analizate au produs anticorpi în primele săptămâni de la începerea simptomelor, iar cei care nu au dezvoltat anticorpi au avut un risc mai mare de a face o formă mai gravă a bolii, dincolo de alţi factori.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările