Dr. Marius Geantă: Identificarea tulpinii B117 în România trebuie să crească nivelul de alertă epidemiologică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină
Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină

Dr. Marius Geantă, preşedintele Centrului pentru Inovaţie în Medicină, afirmă că identificarea şi în România a tulpinii B.1.1.7 care circulă în Marea Britanie trebuie să crească nivelul de alertă epidemiologică, având în vedere că se transmite cu până la 70% mai repede.

Într-o postare pe reţeaua de socializare, medicul Marius Geantă reaminteşte că acest prim caz este rezultatul unei trransmiteri comunitare, pacienta confirmată neavând un istoric de călătorie în Marea Britanie. 

Redăm mai jos întreaga postare

Unele tipuri de teste PCR pot ridica suspiciunea prezenţei tulpinii B.1.1.7 (mai precis, una dintre modificări - deleţia 69/70). 

Implicit, pe termen scurt, ca prim palier de supraveghere epidemiologică, este nevoie ca numărul testelor PCR efectuate zilnic să crească şi să fie folosite kit-uri potrivite. 

Apoi, trebuie introdus pe scara extinsă un nou palier diagnostic. 

Testele PCR care indică suspiciunea trebuie să fie urmate de testarea prin secveţiere Sanger sau, mai potrivit, secvenţiere de nouă generaţie (NGS) pentru a confirma/infirma prezenţa tulpinii B.1.1.7. 

Pe termen mediu (câteva luni), trebuie implementat un sistem de secvenţiere reflexă a SARS-CoV-2, conform unui algoritm, a cel puţin 10% dintre probele pozitive (pentru a identifica nu doar B.1.1.7, ci şi alte variante şi tulpini care vor mai apărea). 

Generarea, colectarea şi analiza acestui tip de date ne vor ajuta să creştem rezoluţia imaginii pandemiei în România şi să putem lua decizii bazate pe date - de exemplu, de închidere/deschidere a şcolilor sau de instituire a lockdown-ului (pe modelul din Israel, Marea Britanie sau Irlanda).

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite