Domnule Preşedinte,

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vă scrie, la îndemnul „Adevărului” (titlu de presă provocator) un „extra-teritorial…”.  Aşa m-au numit patrioţii ceauşisti în vremea când deloc nu plănuiam să părăsesc ţara şi, iată, nu pot decât să preţuiesc azi nedorita lor injurie, devenită profeţie.


N-aş avea nesăbuinţa să enumăr prea multele probleme şi dileme care ar fi să preocupe clasa politică a ţării, carenţele îndelung nerezolvate ale vieţii sociale şi ale sănătăţii morale a naţiunii.  M-aş referi, însă, măcar sumar, în cele ce urmează, doar la extra-teritorialii care duc numele ţării în lume şi îi fac, nu odată, renumele, deşi se confruntă, nu chiar plăcut, cu faima ei, nu tocmai admirabilă. Inevitabil, asemenea consideraţii sunt legate şi de viaţă culturală şi produsele ei de marcă, devenite şi de „export”, care de cele mai multe ori sunt mai curând izbânzi personale, fără sprijinul oficialităţii şi uneori şi fără ecoul meritat în audienţa internă.

Nimeni nu se exilează pentru că a fost supra-fericit în ţara sa. O concluzie de bun-simţ pentru rusul, indianul, nigerianul, polonezul sau românul care a parcurs această experienţă extremă.

Dar şocul dislocării şi disposesiei nu poate anula, totuşi, cu totul, o fie şi ciclică nostalgie faţă de vârstele şi locurile părăsite. „Trauma privilegiată”, cum am numit adesea exilul, ne învaţă multe despre noi şi despre lume, dar şi despre Patria rămasă în trecut şi în depărtare.

Nu altfel s-a întâmplat şi cu subsemnatul, căruia nu i-a fost lesne să-şi adjudece un loc în cosmopolita Republică globală a Literelor, cu laurii şi lacunele de rigoare. În mai mult de un sfert de veac de când mi-am înjghebat un domiciliu şi mi-am autentificat numele în Lumea Nouă, am întâlnit, fireşte, mulţi români expatriaţi, adică extra-teritoriali - înţeleg că sunt deja câteva milioane - şi am admirat curajul, tenacitatea şi, nu o dată, succesul transhumanţei lor în Europa, America, Israel şi chiar şi în geografii mai depărtate.

Într-un recent exemplar interviu al Doamnei Alexandra Bellow,  publicat în Adevărul, se poate găsi o ilustra confirmare a celor afirmate mai sus.

Descendentă unei familii de distinşi intelectuali care şi-au pus înalta calificare medicală şi o nedesminţită credinţă umanistă în slujbă tariii şi ea însăşi o strălucită matematiciană stabilită şi onorată în America, Alexandra Bellow reprezintă, fie şi în alt colţ al lumii, faţa mai puţin văzută, dar de înaltă calitate a României, chiar dacă puţini dintre contemporanii noştri din ţară ştiu asta. 

Emblema unei astfel de Românii este întruchipată în secolul XX de Brâncuşi, Enescu şi Ionesco, cărora li se adaugă şi li se vor adăuga mulţi alţii, fără îndoială.

Am avut prilejul de a discuta cu mulţi studenţi români de mare înzestrare şi cu o foarte variată şi cosmopolită serie de intelectuali de anvergură, aflaţi cu toţii în afară ţării şi care fac cinste şi glorie locului din care au venit . Mi s-ar părea firesc ca performanţele lor să fie cunoscute şi preţuite şi în locurile natale şi,  dacă se poate, foştii lor conaţionali chiar să înveţe, atât cât se poate învăţa, de la ei. M-am întrebat nu o dată şi i-am întrebat şi pe ei de ce atâţia emisari străluciţi ai ţării nu pot schimba în bine şi ţara din care ei şi eu provin, de ce această benefică zestre spirituală nu poate influenţa decisiv societatea românească de azi.

Dovedindu-se de atâtea ori de success, cultura rămâne marca de elită a specificului şi harului naţional, esenţială în regenerarea unei repoziţionări de prestigiu în contemporaneitate.

După 1989, mulţi scriitori şi artişti din ţară s-au impus spectaculos în străinătate. Sprijinul statului ar fi să fie major în viitor, cred eu,  dacă vrem să fructificăm oportunităţile în creştere ale schimbului accelerat de valori în lumea de azi.  

Efectele unei înţelepte şi eficiente politici culturale ar fi cu dublă semnificaţie - internă şi intrenaţională. Vasta activitate editorială de azi, înaltă calitate artistică a Teatrului românesc dintotdeauna, Festivalul Enescu, ca şi numeroasele alte manifestări internaţionale de cultură şi creativitate găzduite la noi, nu în ultimul rând succesele noii generaţii de cineaşti ar justifica pe deplin o astfel de redirecţionare a interesului naţional.

Faptul că trăim într-o vreme excesiv materialistă şi mercantilă, victimele unei drastice simplificări şi vulgarizări ale existenţei, în dauna aspiraţiilor noastre cele mai profunde ar fi argumente în favoarea unei viziuni înnoitoare.

Chiar şi în prezentul atât de tensionat de conflicte politice, religioase şi armate, când tunurile riscă să acopere murmurul artei, pledează pentru o vie contra-replică spirituală. Poate că am putea s-o dăm. Şi noi, împreună cu mulţi alţii.

În ciudă puţinelor motive de optimism, extravaganţa speranţei nu mi-e, totuşi, străină.    


* * * La invitaţia ziarului „Adevărul”, romancierul Norman Manea transmite această scrisoare publică Preşedintelui României. Facem precizarea că articolul a fost redactat înainte de rezultatul final al alegerilor prezidenţiale.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite