Urmare a acestui gest necreştin (dacă chiar v-or fi greşit acei oameni, Iisus vă sfătuieşte să-i iertaţi nu de şapte ori, ci de şaptezeci de ori câte şapte), vă rog insistent să mă excomunicaţi din cele două parohii corespunzătoare proprietăţilor pe care le deţin. Dacă socotiţi că se impune, excomunicaţi-mă la nivel global, atât pe teritoriul naţional, cât şi în bisericile pe care BOR le administrează în străinătate.

Simultan excomunicării, vă rog să-i cereţi premierului, oricum se va numi el, să scadă proporţional acestei excomunicări  cota pe care v-o alocă din bugetul naţional. Socotiţi cât anume din taxele mele merge la dvs. şi renunţaţi la această parte. Sunt sigur că nici dvs., nici premierul nu mă veţi înşela.

Vă mărturisesc că, deşi m-aţi mâhnit, am încă puterea să vă iert. Şi nici nu trebuie să faceţi foarte multe pentru a  mă îmbuna.  Doar câteva lucruri.

În primul rând, încercaţi să zâmbiţi, dacă chiar doriţi să-l reprezentaţi pe Dumnezeul iubirii.  Renunţaţi la morga de om care tocmai s-a ridicat de la taclale despre Apocalipsă cu Tatăl. Poate v-ar prinde bine să vă diversificaţi meniul;  salata de corcoduşe verzi şi lămâie crudă dreasă cu pelin nu pare să vă priască.

După ce faceţi asta, permiteţi-vă libertatea de a avea haz. Când sunteţi acuzat că aghesmuiţi cu trafaletul, feriţi-vă să contraziceţi evidenţele. O acceptare amuzată a acestei situaţii este mult mai indicată şi, de ce nu, mai umană.

În al doilea rând, dacă vreţi să fiţi credibil, îmbrăcaţi-vă modest în timp ce predicaţi despre smerenie şi sărăcie. Este problema dvs. dacă în spaţiul privat doriţi să vă încotoşmăniţi în haine de aur, asortate la ţilindrul cu diamante şi să vă sprijiniţi într-o bâtă încrustată cu pietre rare. În public, însă, dă rău să vorbiţi despre bogăţiile din cer, în timp ce păreţi să fiţi preocupat de bogăţiile de pe pământ.

Reorientaţi priorităţile Bisericii. Sunteţi vaccinat, ca şi mine, iar când vă doare ficatul mergeţi la medic să vă trateze, nu la popă, să vă citească moliftele Sfântului Vasile.  Prin urmare, ar fi în spiritul creştinismului, dar şi al secolului în care vieţuim, să vă îndreptaţi către lume. Nici lumea, şi cu atât mai puţin, nici Dumnezeu nu au nevoie de puzderia de biserici, unele faraonice, pe care insistaţi să le ridicaţi. „Când vrei să te rogi, mergi în camera ta, închide uşa şi roagă-te Tatălui tău”, spune Isus. De ce-l contraziceţi pe Isus, cu ce v-a greşit? Ridicaţi spitale, şcoli, cămine sociale sau, de ce nu, centre culturale. Premiaţi olimpicii la matematică, daţi burse celor care iau primul loc la întrecerile de chimie. Vă vom fi recunoscători- şi credincioşii, şi ateii, laolaltă cu toţii, aşa cum visaţi să ne aduceţi.

Renunţaţi la şou. Conduceţi Biserica de parcă aţi vrea să o înscrieţi la „Românii au talent”. Lăsaţi contabilitatea pentru o săptămână şi mergeţi la bisericile din Maramureş, cele făcute din lemn, în care trebuie să te apleci ca să intri. Atâta câtă e, acolo s-a plămădit credinţa. Vedeţi ce faceţi cu moaştele- mie nu-mi miroase a bine treaba asta. De ce, dacă Isus a spus „nimeni nu vine la  Tatăl decât prin Mine”, dvs. aşezaţi, drept borne de-a lungul acestui drum, trupuri moarte? De-ajuns o moarte sfântă pentru toată umanitatea; pe restul să-i lăsăm odihnei veşnice, iar noi să ne vedem de viaţă.

Ar mai fi multe de spus, domnule Ciobotea, dar închei aici, reamintindu-vă că se impune să mă excomunicaţi pentru că, iată, nu sunt deloc de acord cu dvs. Din fericire, nu-mi puteţi lua credinţa- aici, oricât de mult v-aţi dori, nu aveţi cum să interveniţi. Sic!