Doctor Beatrice Mahler: Cred că am intrat în valul 3 al pandemiei de coronavirus. Situaţia din ultimele patru zile mă îngrijorează

Doctor Beatrice Mahler: Cred că am intrat în valul 3 al pandemiei de coronavirus. Situaţia din ultimele patru zile mă îngrijorează

Beatrice Mahler: Dacă numărul de internări va rămâne acelaşi, şi depinde de fiecare din noi Foto: Pixabay

Managerul Institutului "Marius Nasta" din Bucureşti, Beatrice Mahler, crede că, în România, valul trei al pandemiei a ajuns deja, ca urmare a creşterii din nou a numărului de persoane internate la terapie intensivă. Medicul avertizează că la Marius Nasta, de exemplu, nu mai este niciun loc liber.

Ştiri pe aceeaşi temă

 "Secţia ATI este complet plină, inclusiv unitatea mobilă. În secţie sunt câteva locuri libere, acolo fluxul de internări - externări permite să putem face externări şi să rămânem în cursul zilei cu câteva locuri, dar ultimele patru zile a însemnat o creştere a numărului de pacienţi şi asta mă îngrijorează. Iar cu tulpină britanică pe care o avem în circulaţie nu e deloc greu să avem o creştere a numărului de cazuri pentru că e extrem de contagioasă. La cum au evoluat lucrurile în Marius Nasta, e o părere personală, eu cred că am intrat în valul 3 şi evoluţia nu poate fi decât îngrijorătoare. Dacă numărul de internări va rămâne acelaşi, şi depinde de fiecare din noi cum vom respecta regulile şi cum vom înţelege că împreună putem depăşi acele momente de care ne e teamă tuturor, şi anume depăşirea capacităţii spitalelor de asistenţă pacientului COVID", a declarat Beatrice Mahler, potrivit Digi 24.

Numărul pacienţilor aflaţi la terapie intensivă potrivit ultimei raportări a ajuns luni la 1.022 de pacienţi.
 
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.334.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările