DNA la Şosea?! O idee proastă atât pentru DNA, cât şi pentru Bucureşti

„Hotelul Triumf, operă în stil neoclasic românesc a arhitectul Petre Antonescu (cel care a proiectat şi Arcul de Triumf), a fost construit în anii ‘30 de către Banca Naţională ca ansamblu de locuinţe pentru funcţionarii săi.” FOTO: Click

Mutarea DNA în Hotelul Triumf ar fi o greşeală atât pentru imaginea instituţiei, cât şi pentru Bucureşti. Să mă explic: oraşele trăiesc în jurul unor clădiri simbol. Multe sute de ani aceste nuclee au fost bisericile (nici catedralele gotice, dar nici biserica maramureşană din lemn nu puteau fi depăşite în înălţime de vreo construcţie din jur), au fost apoi castele şi palate (Luvrul, Palacio Real sau Palatul Regal din Bucureşti).

Astăzi, acestor repere s-au adăugat sedii ale puterii administrative (Casa Albă, Palatul Victoria) instituţii de artă, cultură sau educaţie (Opera Scala, MoMA, Universitatea Bucureşti). Hotelul Triumf este, prin arhitectură şi poziţie, un reper bucureştean important, iar atribuirea sa ca sediu pentru DNA ar conferi acestei instituţii de cercetare penală o grandoare nocivă, nelalocul ei.

Deşi nu sunt specialist (nu am urmărit activitatea procurorilor anticorupţie mai mult decât în presă), eu cred că DNA-ul este astăzi una din instituţiile cele mai de folos societăţii. Şi asta se datorează, evident, profesionalismului celor care o conduc şi care lucrează acolo. Dar nu numai. Mi se pare că se datorează şi unui grad mare de simpatie publică. Nu ştiu dacă Doamna Procuror Şef Kövesi, Doamna Ministru Prună sau Domnul Prim Ministru Cioloş s-au gândit la asta până acum, dar cred că anumitor forţe politice le-ar fi foarte uşor să înăbuşe lupta anticorupţie dacă nu s-ar teme de protestul public. Simpatia de care se bucură Direcţia Naţională Anticorupţie se trage foarte mult din imaginea sa de Robin Hood, de buturugă mică, de Prâslea cel Voinic. Ori mutarea sa pe Kiseleff, într-o clădire atât de impozantă, ar afecta zdravăn această imagine.

Tot în aceeaşi direcţie de argumentaţie trebuie spus că, deşi e unul dintre motivele momentane de laudă, activitatea DNA nu trebuie să devină un simbol pentru România. Activitatea DNA e una igienică şi nu trebuie să ne definească, pentru că, evident, dacă ne defineşte eficienţa în anticorupţie înseamnă de fapt că ne defineşte corupţia. Nu m-aş grăbi spre exemplu să vizitez un oraş care se mândreşte cu eficienţa sa în deratizare (da, am făcut deliberat analogia între infestarea cu şobolani şi infestarea cu corupţi, mi se pare blândă).

Cred că intrăm şi noi uşor-uşor în rândul societăţilor care funcţionează normal şi moral. Astfel, sper ca activitatea DNA să scadă treptat, odată cu corupţia, până când va deveni, sper, cvasi-invizibilă, cam cum sunt Curtea de Conturi sau Consiliul Concurenţei. Şi atunci ce se va face cu sediul din Kiseleff? Atât ca imagine, cât şi practic?

Cum credeţi că s-ar simţi cei ce se plimbă sau merg cu bicicleta pe Bulevardul Kiseleff ca, în loc de hotelul cu parc deschis, terasă şi terenuri de tenis să treacă pe lângă o clădire cu gard înalt, poartă păzită şi arest?

Asta despre pierderea de imagine a DNA. Acum să vedem cum e cu Bucureştiul:

Hotelul Triumf, operă în stil neoclasic românesc a arhitectul Petre Antonescu (cel care a proiectat şi Arcul de Triumf), a fost construit în anii ‘30 de către Banca Naţională ca ansamblu de locuinţe pentru funcţionarii săi. Clădirea, înconjurată de un parc public generos, este emblematică nu doar pentru zona Kiseleff, ci pentru întregul Bucureşti. Şi este, după părerea mea, mult mai preţioasă arhitectural şi urbanistic decât foarte regretata Hală Matache. Hotelul Triumf este inclus pe Lista Monumentelor Istorice la numărul 1274. Cum credeţi că s-ar simţi cei ce se plimbă sau merg cu bicicleta pe Bulevardul Kiseleff ca, în loc de hotelul cu parc deschis, terasă şi terenuri de tenis să treacă pe lângă o clădire cu gard înalt, poartă păzită şi arest?

Apropo, ce o să facă DNA cu superbul parc de 15.000 de metri pătraţi? Iar reamenajarea imobilului (evident dificilă, pentru că nu a fost desenat pentru activitate administrativă, ci pentru locuire), cum va reuşi să respecte rigorile legii monumentelor? Şi, dacă o va respecta, nu va costa cât nu face? Iată de ce cred că mutarea unei instituţii mai degrabă sumbre în cea mai frumoasă zonă rezidenţială şi de plimbare va dăuna zdravăn oraşului.

Cineva ar putea argumenta (prost) că statul n-are încotro: că a încercat să vândă hotelul fără succes (din cauză de matrapazlâcuri înainte de 2009 şi de criză imobiliară după) şi că îl administrează prost (în lipsa vreunei renovări, hotelul are doar două stele). Aşa că mai bine îl dăm DNA-ului. Asta e o dilemă falsă, o eroare clasică de argumentare. Există o mulţime de alte variante mult mai bune. Şi dacă vreun factor de decizie chiar e curios, îi pot recomanda nişte consultanţi excelenţi care pot genera gratuit mai multe opţiuni posibile.

Aşa că fac un apel public către Domnul Prim Ministru Cioloş (înţeleg că atribuirea sediului a fost făcută prin ordonanţă de urgenţă a guvernului) să considere aceste argumente şi, dacă par solide, să regândească mutarea DNA la Şosea. Şi nu, nu e prea târziu! Prea târziu e când se dă astăzi, la trei ani de la demolare, o hotărâre judecătorească definitivă şi executorie să nu se dărâme Hala Matache. În cazul Hotelului Triumf ne putem încă răzgândi.

PS: Dacă tot m-am apucat să scriu despre clădiri din Bucureşti frumoase, dar cu destin incert, mai am o nelămurire: dacă PDL nu mai există, de ce nu primeşte Bucureştiul înapoi superbul şi foarte-neglijatul sediu din Modrogan, ca să îl transforme, spre exemplu, în centru cultural? Sau în Muzeu al Bucureştiului Interbelic? Doamna Primar, ce ziceţi?