Diversiunile de la Revoluţie, pregătite în vara lui ’89

Mai mulţi ofiţeri constănţeni afirmă că zvonurile care anunţau atacuri iminente ale teroriştilor seamănă perfect cu aplicaţiile făcute de Armată cu şase luni înainte de Revoluţie. „Adevărul“ vă prezintă o serie de mărturii care limpezesc în bună măsură originea diversiunii teroriste începute după 22 decembrie 1989.

Peste 950 de oameni au murit în Revoluţie după 22 decembrie 1989, urmare a diversiunii începute în după-amiaza aceleiaşi zile prin Televiziunea Română (devenită Liberă!). Pe lângă isteria provocată de mass-media comunistoide, comandamentele militare şi centrele de putere revoluţionare din fiecare oraş important al ţării au fost bombardate cu sute de zvonuri alarmiste care prevesteau o adevărată apocalipsă teroristă.

Cele mai multe dintre zvonuri au venit pe cale oficială şi au avut la bază date care nu puteau fi deţinute de persoane civile. O analiză la rece a acestei diversiuni conduce către concluzia implicării unor structuri de la vârful statului şi a unui scenariu după care acestea au acţionat.

O posibilă cheie: reţeaua CI-iştilor

Mai mulţi ofiţeri de Armată, care în momentul Revoluţiei activau la Constanţa, afirmă că informaţiile primite în perioada evenimentelor din decembrie 1989 semănau izbitor cu cele folosite în timpul aplicaţiilor din vara aceluiaşi an. „Toate zvonurile apărute în acele zile erau asemănătoare cu «Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic» exersat la ultimele aplicaţii ale comandamentului. La o analiză mai atentă se va vedea că acestea nu au fost nici măcar adaptate corespunzător situaţiei. Cert este că toate aceste dezinformări şi incitări la violenţă în Armată au fost difuzate numai prin fir militar", afirmă colonelul în rezervă Vasile Floca. În momentul Revoluţiei, Floca lucra la Centrul de Instrucţie al Marinei Militare.

Mulţi dintre cei care oferă astfel de mărturii fac referire la ofiţerii de contrainformaţii  militare (CI-işti) care existau în fiecare unitate. Teoretic, aceştia aparţineau de Direcţia a IV-a a Securităţii, dar practic se considerau parte a structurilor militare, întrucât lucrau în permanenţă în unităţi. „În ziua de 26 sau 27 decembrie, în jurul orei 10.00, la grupa operativă s-a primit informaţia «că o coloană mixtă de tancuri şi TAB-uri lungă de cinci kilometri se află în deplasare, cu capul coloanei la Crucea, şi are o viteză de 30-40 kilometri pe oră». În acel moment mi-am recunoscut expresiile folosite în «Planul de difuzare a informaţiilor despre inamic», întocmit pentru aplicaţia tactică din vara anului 1989. Imediat m-am gândit la ofiţerul de contrainformaţii, care pe timpul întocmirii documentelor pentru aplicaţie mi-a solicitat acest document", declară colonelul Marin Barbu în cartea „Erori umane. Victime colaterale", scrisă de Remus Macovei. Barbu este fost ofiţer în Marina Militară.

S-a constatat, de asemenea, existenţa unei concordanţe între acţiunile unor forţe despre care avea cunoştinţă un număr limitat de cadre din comandamente şi informaţiile care erau transmise către alte elemente aflate în dispozitive de luptă, prin care acţiunile respectivelor forţe erau atribuite „teroriştilor". Au rezultat astfel situaţii confuze, soldate în unele cazuri cu victime. Tot spre ideea unor ofiţeri din unităţi care alimentau diversiunile conduce şi faptul că telefoanele instalate în acele zile în comandamente au fost aflate imediat, inclusiv de persoane civile care sunau şi lansau diverse zvonuri. S-a remarcat că o parte dintre civilii care sunau păreau să acţioneze după un plan, întrucât mulţi dintre ei foloseau termeni militari. Astfel, o femeie din zona Tomis-Nord comunica pe un astfel de telefon că „bărci pneumatice de asalt" străbat lacul Techirghiol.

O posibilă explicaţie ar fi aceea că CI-iştii aveau reţelele de informatori, formate atât din civili, cât şi din militari, care puteau pune în aplicare un plan de dezinformare, respectând textele şi termenele stabilite anterior. De remarcat că, în majoritatea oraşelor din ţară, diversiunile au început abia în noaptea de 22 spre 23 decembrie, moment în care la Televiziune se cam încheiase asocierea securiştilor cu teroriştii. Între timp, Securitatea trecuse deja în subordinea Armatei, iar CI-iştii aveau tot interesul să activeze aceste reţele de diversiune pentru a se face utili noii puteri şi pentru a intra în graţiile grupului Iliescu-Brucan-Militaru.

BRIGADA VEDETE

Comandorul Ilie Truţă, de la Brigada 29 Vedete Mangalia, oferă un exemplu concret: „Primul care a lansat zvonul că s-a debarcat desant la litoralul românesc a fost ofiţerul de contrainformaţii, căpitanul de rangul III Daniel Barabas. Acelaşi ofiţer a anunţat, după dispersarea navelor, că au intrat nave de desant în portul Mangalia, urmarea acestui zvon constând în executarea focului de către militarii de la nava bază «Ialomiţa» asupra unei şalupe aparţinând Diviziei 42 Maritimă".

"Acum ştim cu certitudine că din punct de vedere militar a fost o grandioasă înscenare."
comandor Ioan Dudaş
fost ofiţer în Regimentul 57 Aviaţie de Vânătoare

Navetiştii de la Hârşova, la un pas să fie mitraliaţi

Ioan Maliciuc, colonel în rezervă   Foto: Mihai Ciobanu

Un exemplu de diversiune pusă la cale prin liniile telefonice oficiale este povestit de colonelul Cornel Mocanu, care în 1989 era şef de Stat Major la UM 01903, unitate însărcinată cu paza Aeroportului de la Mihail Kogălniceanu.

„În noaptea de 23 decembrie a venit prin telefon de la «Casa Albă» (n.r. - sediul Judeţenei de Partid Constanţa), de la colonelul Maliciuc, că se îndreaptă nişte terorişti cu 3-4 autobuze către Hârşova. Către ziuă au spus că au trecut de Hârşova şi se îndreaptă spre Constanţa, şi să nu-i lăsăm să treacă. Şi atunci am mers cu un transportor şi câţiva subofiţeri, fără soldaţi. Când am ajuns în comuna Nicolae Bălcescu, primesc de la punctul de comandă că teroriştii intră în Bălcescu. Şi atunci au apărut şi autobuzele la orizont. Ceilalţi mi-au şi cerut acordul să deschidă focul, dar eu le-am zis că nu ştim sigur dacă sunt terorişti. Şi atunci am hotărât să-i blocăm, erau două autobuze", povesteşte Mocanu, acum colonel în rezervă. Totul s-ar fi putut transforma într-o tragedie de proporţii dacă militarii nu şi-ar fi păstrat luciditatea.

„Am pus mitralierele pe autobuze, dar i-am avertizat să nu cumva să tragă decât dacă mă lichidează pe mine sau dacă le fac semn. Am coborât şi am cerut actele şoferului: era cursa Hârşova-Constanţa, iar al doilea autobuz era rata Horea-Constanţa. Erau pline cu oameni, navetişti, inclusiv copii. Le-am cerut scuze şi le-am dat drumul mai departe. Norocul a fost că am rămas lucizi, altfel putea ieşi o nenorocire", mai spune Cornel Mocanu. Colonelul Ioan Maliciuc, care coordona obiectivul de la „Casa Albă", afirmă răspicat că toate informaţiile pe care le-a transmis mai departe au venit de la Bucureşti: „Zvonurile, diversiunile, cum vreţi să le spuneţi, veneau pe fir operativ de la Ministerul Apărării şi de la Frontul Salvării Naţionale din Bucureşti. Acum le numiţi zvonuri, dar atunci erau ordine. Noi ne-am conformat şi le-am transmis mai departe. Toate veneau pe fir operativ, unde nu aveau acces decât cei aflaţi în marile instituţii".

„Armata avea planuri de creare a diversiunilor. Probabil că după ele s-a acţionat în decembrie"

Cornel Mocanu a făcut parte din trupele de cercetare-diversiune ale Armatei  Foto: Mihai Voinea

Cornel Mocanu, colonel în rezervă, a făcut parte, până în 1983, din trupele de cercetare-diversiune ale Armatei Române, cele despre care s-a spus că ar fi creat haosul din zilele Revoluţiei. Este pentru prima dată când un fost component al acestui serviciu special  acceptă să vorbească deschis despre ce ştiau să facă aceste trupe, cum erau antrenate şi după ce fel de planuri acţionau.

„Adevărul": În ce perioadă aţi făcut parte din trupele de cercetare-diversiune ale Armatei Române?

Cornel Mocanu: Din 1975 până în 1983, când am plecat la Academie. Am fost la batalionul de cercetare al Diviziei 9 Mărăşeşti, însă în perioadele de antrenament eram grupaţi cam toţi din ţară în acelaşi loc. Fiecare divizie avea un batalion de cercetare, obişnuit sau de cercetare în dispozitivul inamicului, inclusiv diversiunea şi inducerea în eroare.

În ultimii 21 de ani s-au creat multe scenarii care spun că trupele de cercetare-diversiune din cadrul Direcţiei de Informaţii a Armatei, celebra DIA, ar fi acţionat la Revoluţie.

Cei din Batalionul 404 de la Buzău au fost la Timişoara pentru culegere de date, s-au infiltrat printre muncitori. Asta e tot ce ştiu la modul concret. Cercetarea nu dispune de trupe de forţă. Dacă acţionează, creează o diversiune pentru a se împuşca oamenii între ei, pentru a crea panică şi aşa mai departe.

Şi la Revoluţie au existat diversiuni în urma cărora s-au împuşcat oamenii între ei...

În cazul unei diversiuni, problema e că nu prea se mai găsesc probe după aceea. Cred că la Sibiu a fost o diversiune, dar cine o poate proba?  Mulţi nu vorbesc pentru că se tem. Li se transmite că s-ar putea să aibă un accident sau altceva. Guşă a şi recunoscut că i
s-ar fi tras de la o cafea, pe care a băut-o şi apoi a fost inconştient. În pregătirile pe care le făceam ne spuneau şi despre astfel de tehnici.

„Cei care trec de un nivel nu mai pot da înapoi"

Colonelul Maliciuc ne-a spus că informaţiile privind autobuzele pe care le-aţi oprit la Nicolae Bălcescu au venit de la Bucureşti.

Cei care au pus la cale ştiau orarul curselor, ştiau tot. La Ministerul Apărării erau astfel de date, pentru că era specificul militar de a crea diversiune. E foarte posibil ca cei din Marele Stat Major al Armatei, care se ocupau cu aşa ceva, să fi pus la dispoziţie aceste planuri şi după ele s-au făcut toate diversiunile. Existau astfel de planuri. În primul rând, cei din cadrul DIA deţineau astfel de informaţii şi erau şi pregătiţi să le aplice.

Dacă aceste planuri existau, înseamnă că în zilele Revoluţiei doar au fost activate.

Diversiunea de la Revoluţie nu putea decât să fie planificată dinainte. La Cercetare, când faci o diversiune îţi trebuie cel puţin o săptămână să pui la punct un plan. Ideea e să creezi panică, să distrugi un obiectiv. Să nu vă închipuiţi că a fost nevoie de forţe colosale. Nu s-a dorit o luptă, ci un haos care să producă pierderi şi apoi să justifice ceva. Dacă au acţionat nişte persoane din DIA sau din alte structuri, ele au fost racolate dinainte.

Până în 1983 aţi activat în trupele de cercetare-diversiune. Dacă v-ar fi prins Revoluţia acolo şi aţi fi primit ordin de la noua Putere să puneţi în aplicare un astfel de plan, ce aţi fi făcut?

Aici este un aspect. Oamenii care trec de un anumit nivel în structurile speciale ale unui stat nu au cum să mai dea înapoi, să se mai gândească ce consecinţe au diversiunile pe care le fac. De aceea, de la un anumit nivel nu trec decât cei fără scrupule. Eu, fiind la Cercetare, urmam o carieră frumuşică, dar am refuzat să mai trec de un anumit nivel din cauza ataşamentului faţă de familie. Practic, de la un anumit nivel ajungi să deţii informaţii care te transformă într-o ţintă nu doar pentru inamic, ci chiar pentru structurile din care faci parte. Când îţi dai seama de asta te retragi tu, iar cei care merg mai departe sunt de obicei oameni care nu au mamă, nu au tată. Aşa se poate explica de ce unii au fost capabili să pună în aplicare o diversiune care a produs atâtea victime.

Cum se antrenau trupele de cercetare-diversiune

Cât de bine pregătit era un militar român specializat în cercetare-diversiune?

Foarte bine pregătit. Pregătirea noastră era mai dură decât ceea ce vedeţi în filmele de comando. Vă dau un exemplu simplu: te luau şi te aruncau într-un camion. Trăgeau prelata şi te duceau în munţi. Când te dădeai jos, se formau echipe de doi-trei şi ţi se spunea că până mâine- dimineaţă la ora 10 trebuie să fii în punctul cutare. Fără mâncare, fără hartă, fără nimic. Ajunsesem de vedeam mai bine noaptea decât ziua. Sau ne paraşutau pe Făgăraş, nu-i interesa cum pici, unde pici, de fapt erau şi iresponsabili în multe privinţe. Nici paraşuta nu trebuia să o pierzi, că valora cât o Dacie.

Şi după ce aterizaţi ce se întâmpla?

Îţi continuai misiunea de luptă. Trebuia să te întorci pe jos la punctul stabilit, fără mâncare, fără nimic. Pentru că şi supravieţuirea era un test important. Oricum, în afara de zona Făgăraş, se mai găsea mâncare. Mai treceai printr-o grădină şi imposibil să nu găseşti o ceapă, un usturoi. La un moment dat ne-au dat nişte pilule despre care au spus că, dacă le luăm, două zile nu mai avem nevoie de mâncare.

Şi chiar aşa era?

De unde? Ce crampe am mai avut, vai de capul nostru! Eram pe creasta Făgăraşului. Pastilele nu erau bune de nimic, au făcut experimente pe noi. Îţi era şi foame, te durea şi stomacul.

Ce pregătire mai făceaţi în afară de aceste exerciţii speciale?

Făceam schi, judo, înot, paraşutism, alpinism, conducere, de la şofer profesionist pe orice fel de maşină civilă până la tanc. Pregătire de cel mai înalt nivel. Plus cursuri de supravieţuire. Noţiuni de botanică, ce ciuperci sunt comestibile, cum să-ţi faci adăposturi, cum să faci foc în orice condiţii, tot ce ţine de supravieţuire. E foarte frumos până pe la 35 de ani, apoi începi să fii legat de familie şi devine foarte greu.