Discuţie cu un ţăran

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Suntem prieteni. Dat fiind faptul că locuieşte în afara Bucureştiului, dar la o distanţă respectabilă, ne vedem de vreo două ori pe an, o dată toamna, când se mândreşte în propria curte cu vinul lui alb şi sec ”fără pereche în lume”, şi o dată iarna, când îmi întoarce vizita la Bucureşti, având o poftă nebună să discute cu mine mereu unele probleme care nu îi sunt clare.

Ţin la Gică (de la Gheorghe) ca la ochii din cap, deoarece nu e puţin lucru să fii prieten cu un ţăran gospodar, aflat acum la a doua tinereţe, care mai este şi instruit, îngrijit şi cu mare lăcomie în a şti cât mai multe. Îmi este drag pur şi simplu.

Este atent la tot ce se petrece în ”ţărişoara noastră”, numai că pe unele le înţelege, pe altele nu, din păcate. No! În imaginaţia lui, eu aş fi cel care pot să-l ajut, dat fiind că sunt ”mai aproape de palatele astea două de la voi, Cotroceni şi Victoria”. La ultima noastră întâlnire, ca şi cum aş fi şeful statului, Parlamentul şi Guvernul României la un loc, mi-a pus mai multe întrebări, aşteptând o explicaţie pe loc la numeroasele sale ”de ce-uri” năucitoare:

De ce de agricultura României, care ar fi putut să salveze ţara de la dezastrul economic în care se află, se ocupă mai mult cei de la Bruxelles decât autorităţile române?

De ce nu se stopează tăierile ilegale ale pădurilor, care s-au produs în faţa şi cu ştiinţa tuturor guvernelor româneşti de după 1989? Nu s-ar putea trage de aici concluzia că unii cei de la putere sunt mână în mână cu hoţii?

De ce nu sunt judecaţi ”regii asfaltului” pentru pagubele uriaşe pe care le-au pricinuit statului român? Suntem ţara cu cele mai multe gropi din Europa şi poate din lume. Cât timp vor mai păşi românii din groapă în groapă, într-o ţară pe care Dumnezeu ne-a dat-o atât de frumoasă? Peste cât timp vom putea să vedem un astfel de rege după gratii?

De ce ne înghesuim să vindem străinilor aurul ţării, dar şi alte bogăţii naturale, de parcă românii s-ar pregăti să plece pe altă planetă? Nu cumva cei pe care i-am votat se gândesc doar la buzunarul propriu, singura lor strategie fiind ”După noi, potopul!”?

De ce nicio instituţie a statului român nu acţionează cu adevărat pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu flori, cu produse petroliere şi cu atâtea altele? Evaziunea fiscală se produce şi cu ajutorul unor facturi în alb care se vând pe marginea drumului de 23 de ani. Dintre guvernanţi, chiar nimeni nu vede?

De ce un şef al statului român a declarat că a fost înfrânt de ”băieţii deştepţi”, care căpuşează masiv economia naţională, recunoscând astfel că este incompetent? În această situaţie, a acceptat că statul este slab, sau inexistent. Atunci, şeful statului cum este, de ce mai e în funcţie?

De ce când serviciile secrete informează şefimea română că în punctul X se produc fraude financiare, în loc să se ia măsuri, se gândeşte aşa: ”Să-i lăsăm în pace, acolo lucrează Ionel, nepotul meu, are şi el nevoie de bani!”?

De ce legea nu interzice, în sfârşit, vânzarea şi cumpărarea capacelor de canal care sunt furate non-stop în toate oraşele ţării? Cel care le cumpără şi le plăteşte din banii noştri, pe post de fier vechi, ştie că sunt furate. De ce închide ochii şi se face că nu vede, înainte de a-şi rupe roţile propriului autoturism, sau de a cădea el însuşi într-un canal descoperit?

De ce oraşele ţării sunt împânzite de palate ţigăneşti construite de cetăţeni români care nu muncesc nicăieri? De ce nu stopăm cel puţin construirea lor în viitor? De ce se organizează descinderi cu mascaţi la aceste palate, care nu sunt urmate de trimiteri în instanţă, totul fiind un fel de ”foc de paie”?

De ce electoratul român este mereu trădat de către aleşi, care nu îşi onorează de cele mai multe ori promisiunile? După ce promit că vor lupta împotriva corupţiei, aleşii se întrec în a fura masiv din sacul comun, semănând cu lupul care este pus paznic la oi? Unde duc oamenii ăştia România?

De ce ajunsul la putere cu orice preţ, dar şi prin orice mijloace (minciună, şantaj, mituire, trafic de influenţă etc.), este privit doar ca un mijloc de căpătuire personală?

De ce şeful statului râde mai ales când nu e cazul? Hăhăitul domniei sale are loc şi atunci când anunţă că preţurile la alimente în România au crescut cu 15%, când este primit în mod oficial de către un alt şef de stat, când spune că ”am scăpat de două referendum-uri”, ca şi cum acesta ar fi un titlu de mândrie etc. ”Când îl aud cum se trezeşte râzând, parcă îmi e ruşine, şi întorc capul în altă parte, deoarece am votat cu el”, îmi spune apăsat omul din faţa mea, dragul de el.

Întrebările prietenului meu au venit cam repede una după alta, am fost aproape mitraliat cu ele, nu le-am putut reţine pe toate. În timpul discuţiei am încercat câteva răspunsuri, până în clipa în care mi-am dat seama că, de fapt, întrebările lui sunt şi ale mele. Probabil, sunt şi ale majorităţii românilor.

În ce mă priveşte, eu îmi pun câte o astfel de întrebare din când în când, una la două-trei zile, dar Gică al meu le are pe toate în cap în acelaşi timp, le cară în spate ca pe o desagă care îl cocoşează de atâta greutate. Lui trebuie să-i fie mult mai greu decât mie.

De data aceasta, nu am reuşit să ne bucurăm de faptul că ne-am întâlnit, cum s-a mai întâmplat uneori. Cele două pahare de vin ”fără pereche în lume” au rămas neatinse.

Cum să ne bucurăm de acest rod al pământului din grădina lui Gică, când ne bântuie atâtea întrebări, la care există răspunsuri de-a dreptul oripilante şi greu de aşternut pe hârtie? Ne promitem o nouă întâlnire la toamnă. Cine ştie? Pleacă cu privirea în pământ, fără să mă mai îmbrăţişeze.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite