Discursul Regelui ne-a pus în faţa unei prime alegeri: democraţie parlamentară sau prezidenţialism?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Invatamintele Regelui
Invatamintele Regelui

Regele a exprimat de la tribuna Parlamentului imaginea perfectă a unui şef de stat constituţional, a unui Monarh parlamentar, idealul conducătorului neutru politic, aflat în serviciul ţării şi nu al unor interese.

Parlamentarii au participat la o lecţie de moderaţie şi la un exerciţiu constituţional de care am fost dezobişnuiţi, din cauza unui Preşedinte iresponsabil şi mânat de o viziune nedemocratică şi autoritaristă asupra Statului. Cum putem valorifica acest moment? România de după 25 octombrie 2011 are de ales, în perioada următoare, nu atât între republică şi monarhie-pentru această alegere este nevoie de timp-cât are de ales între a reforma statul prin asumarea unei democraţii parlamentare, sau de a continua politica de prezidenţializare a statului, iniţiată în 2003 şi dusă la cote periculoase pentru democraţie în mandatele lui Traian Băsescu. Statul nu trebuie lăsat în seama unui singur om, ci controlat de un Parlament cât mai puternic şi mai reprezentativ.

Citeşte aici continuarea şi spune şi tu: democraţie parlamentară sau prezidenţialism?

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite