O disciplină atrage altă disciplină: cine face sport, are şi o imunitatate crescută; cititorul pasionat capătă o exprimare îngrijită; omul care se roagă dobândeşte un psihic solid. Nu întâmplător, fiecare materie studiată la şcoală se numeşte, din nou, „disciplină.” Vechii greci îi spuneau „askesis”. Rigoarea şi abnegaţia atrag după ele profesionalismul, eleganţa şi excelenţa.
 
Cei din vechime înţelegeau mai bine decât noi importanţa regulilor. De la primele şcoli rabinice ale Antichităţii şi până la pedagogia modernă a doamnei Maria Montessori, oamenii tradiţiei au ştiut că viaţa trebuie simplificată printr-un Decalog.
 
În ultimele decenii am abandonat rigoarea spartană în beneficiul consumerismului. În vremuri de molimă, e timpul să redescoperim acele tabieturi sănătoase care par triviale, dar sunt vitale: ne spălăm cu apă şi săpun, nu flegmăm, păstrăm distanţa şi respectul pentru ceilalţi, facem gimnastică, murmurăm un psalm. Gesturile mici înfruntă cu succes marile tragedii ale vieţii.
 
A nu respecta igiena cea mai strictă, a nu spune adevărul medicilor, a nu practica distanţarea socială, a subestima prin băşcălie puterea absolut distructivă a virusului COVID 19 — iată reţeta dezastrului petrecut deja în Italia.
 
Mai mult decât psihoza canalelor media, indiferenţa şi lipsa de grijă a oamenilor pot transmite mai departe boala. Nu mă credeţi? Priviţi la Singapore. Pasiunea pentru curăţenie a asiaticilor a dat roade. „Virusul nu alege, ci te ia pur şi simplu prin surprindere”, îmi scria o prietenă. N-aş schiţa acum scenarii apocaliptice şi n-aş stimula isteria colectivă ori asaltul dement asupra magazinelor. Ce poate diminua pandemia e, mai curând, o suită de gesturile mărunte, paşnice, discrete. Mă pot spăla pe mâini la două ceasuri distanţă preţ de 20 de secunde. Pot elimina raporturile tactile cu semenii. Pot trimite mâncare prin UberEats unor bătrâni nevoiaşi. Iar peste toate #StauAcasă...