Dioxidul de carbon din atmosferă a atins un nou nivel maxim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Cantitatea de dioxid de carbon (CO2), cel mai răspândit gaz cu efect de seră, ce duce la încălzire globală, a atins un nou record.

Nivelul de gaz din atmosferă, care e măsurat cu instrumente ce se află deasupra Observatorului Mauna Loa din Hawaii, a depăşit 410 de părţi per milion (ppm) în luna aprilie, relatează CNN.

Aceasta este cea mai mare concentraţie de gaz care captează căldura, înregistrată la Observator, unde au loc astfel de măsurători de mai bine de 60 de ani. 

Depăşirea valorii de 410 ppm „ este importantă pentru că marchează o piatră de hotar în creşterea cantităţii de dioxid de carbon” susţine Ralph Keeling, şef al programului Scripps CO2, de la Insitutul Oceanografic  Scripps din California.

„ În ritmul actual, vom ajunge la 450 ppm în doar 16 ani şi la 500 ppm în 20 de ani după aceea. Valorile acestea se încadrează în aria periculoasă pentru sistemul climatic,” a adăugat Keeling.

Tatăl lui Keeling, Charles David Keeling, a început să măsoare valorile de CO2 deasupra vulcanului Mauna Loa în anul 1958, când concentraţia era de 315 ppm. Curba Killing, denumirea dată nivelurilor de dioxid de carbon măsurate în Hawaii, arată o creştere alarmantă de când au început măsurătorile.

Însă această creştere a cantităţii de dioxid de carbon a început cu mult înaintea anului 1950. Înainte de Revoluţia Industrială , nivelurile au fluctuat în mod natural de-a lungul a milenii, însă niciodată în 800.000 de ani nu au depăşit valoarea de 300 ppm.

„Creşterea reprezintă o consecinţă directă a eliberării în atmosferă a unei mari cantităţi de dioxid de carbon, rezultată în urma arderii de combustibili fosili,” a declarat Keeling pentru CNN.

Oceanele şi plantele terestre ajută la înlăturarea excesului de dioxid de carbon, însă nu fac faţă cantităţii mari.

Ralph Keeling speră ca, odată cu sursele regenerabile de energie, în următorii zece ani să scadă cantitatea de dioxid de carbon din atmosferă. Acest lucru este, însă, posibil doar printr-un efort comun la nivel global. 

Donald Trump a anunţat în 2017 retragerea SUA din Acordul de la Paris în domeniul schimbărilor climatice.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite