Din nou despre nevoia de sinceritate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultima mea postare pe blog a stârnit multe reacţii. Mi s-a reproşat că nici vorbă să fie condamnarea unui fost ministru al Apărării şi fost şef al Statului Major General o lovitură teribilă pentru prestigiul instituţiei, ci doar „o confirmare a personalizării funcţiilor în întreaga societate”. Ei bine, nu sunt deloc de acord.

Despre România se afirmă că este o ţară „coruptă”. Un prieten din Germania, căruia i-am reproşat etichetarea, mi-a spus simplu: păi când un fost prim-ministru e condamnat, plus numeroşi ministri şi înalţi funcţionari, ce altceva pot să cred? Nu-i corect, am replicat eu: suntem 19 milioane în această ţară, cum să pui o asemenea etichetă, cum să faci o asemenea generalizare? Sunt o minoritate infimă, majoritatea îşi duce existenţa cât se poate de cinstit! Ce responsabilitate avem noi, cei mulţi şi oneşti?

Ei bine, o anumită responsabilitate avem. Când vorbim de accederea în funcţii extrem de importante într-o societate - secretari de stat, miniştri sau chiar şefi de guvern - vorbim de un întreg mecanism, care ne cuprinde pe toţi, într-un fel sau altul. Plecând de la alegeri şi până la acceptarea cu seninătate a unor incompetenţi sau corupţi, fără să mişcăm un deget în sens civic, avem, fiecare dintre noi, o doză de responsabilitate.

De aceea, când o persoană ocupă un fotoliu ministerial, nu e o simplă numire. E un mecanism care pleacă de jos, oricât am vrea să ne eschivăm. Un ministru corupt nu este doar „personal responsabil„, este produsul unui sistem.

În 2011, o tânără a murit la bordul navei şcoală germane Gorch Fock, o adevărată legendă printre marinarii din întreaga lume. În urma investigaţiilor au fost dezvăluite abuzuri aproape incredibile, mergând până la abuzuri sexuale şi ameninţări cu moartea. În cazul acesta, „responsabilizarea funcţiilor” a mers mult peste demiterea comandantului. Ministrul şi-a păstrat funcţia doar datorită sprijinului politic ferm al cancelarului, iar numeroase voci publice au cerut inclusiv  retragerea navei. Faptul că acest scandal a lezat imaginea Armatei n-a iscat polemici: lucrurile erau clare. Să amintesc cum s-a încheiat acuzaţia de plagiat la adresa ministrului Apărării din aceeaşi ţară? O să mi se spună că şi-a dat demisia. Da, pentru că întreaga societate a cerut-o.

Ar fi uşor să ne spălăm pe mâini şi să considerăm că noi nu avem nicio vină, nu suntem responsabili de hoţiile celor chemaţi - tot de noi - să ne conducă. Ar fi uşor, dar ne-am minţi singuri. În aceeaşi ordine de idei, am să-l parafrazez pe Soljeniţîn, spunând că adevăratul patriotism îl reprezintă sinceritatea, nu cosmetizarea faptelor. Când ne vom înţelege responsabilităţile, mai mari sau mai mici, în funcţie de implicarea noastră în viaţa comunităţii, când ne vom accepta şi asuma greşelile, când ne va fi limpede că hoţiile făcute de o persoană publică se răsfrâng şi asupra noastră, atât din punctul de vedere al imaginii cât şi din cel al răspunderii, când vom avea voinţa civică să ne implicăm activ în viaţa comunităţii, atunci societatea va arata mai aproape de dorinţele fiecăruia dintre noi.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite