Dimineţile unui băiat obraznic

O masă de fier, vopsită în alb, cu scaunele tot de fier, mâncate de rugină.

În capul mesei, un bărbat cu o ceaşcă de cafea mare cât o cratiţă, un teanc de ziare, un pachet de ţigări şi o brichetă, toate în faţa sa, pe masă. Se uita aiurea şi trăgea cu nesaţ dintr-o ţigară. Degetele de la mâna dreaptă erau îngălbenite de tutun, faţa nebărbierită, însă ochii... Avea nişte ochi de un albastru extrem de senin şi veseli. M-am aşezat pe scaunul liber din faţa lui, fără să-i cer permisiunea. Mai mult, mi-am permis să întind mâna şi să-mi iau ziarul „Adevărul" din teancul de pe masă şi să-mi aprind ţigara cu bricheta lui. Vizibil ofticat, bărbatul îmi întinde mâna şi se recomandă: Andrei Blaier, regizor. Dumneata fie eşti un student de-al meu, fie un ziarist. Doar voi aveţi tupeul să-mi umblaţi prin lucruri". Era în vara anului 2005. Trei zile am stat la Slătioara, judeţul Vâlcea, unde se desfăşura un festival internaţional de film. Trei dimineţi am petrecut la aceeaşi masă de fier, ascultând poveştile lui Andrei Blaier şi citindu-i ziarele. Ajuns în Bucureşti, am continuat să-l vizitez la Universitatea Media, unde a ocupat funcţia de decan onorific. Toţi studenţii îl iubeau. Oricine era binevenit în biroul lui, numai să nu îi umble prin lucruri. Apoi, am început să-l vizitez şi acasă, în locuinţa sa de pe strada Louis Blanc, din spatele Guvernului. M-am îndrăgostit iremediabil de „dom' Blaier", aşa cum îi spuneam cu toţii, eu, colegii mei care mă însoţeau uneori acasă la el şi studenţii săi. Ne trimitea mereu în cămara de la subsol să ne luăm singuri apă şi suc, dacă ne trebuia. „Adu-mi te rog şi o sticlă de vin, să nu bem apa goală", spunea Blaier. Aici, acasă la el, ne lăsa să îi umblăm prin lucruri. În fiecare an, de Sfântul Andrei, dom' Blaier îşi deschidea larg uşa şi aştepta să vin cu un cor să-l colindăm. Nu conta că nu venise timpul colindelor, el voia colinde de ziua lui. Nu invita pe nimeni la el, nu răspundea la SMS-urile cu felicitări, ci pur şi simplu lăsa uşa deschisă larg şi aştepta să i se umple casa de oameni. Actori, prieteni, familie, studenţi, şi băiatul obraznic care şi-a permis să-i ia ziarul din faţă la Slătioara. De fiecare dată când mă prezenta cuiva, le spunea aşa: „El va fi actorul principal într-un nou film de-al meu". Iar apoi povestea despre dimineţile unui băiat obraznic care îi umbla prin lucruri la Slătioara. În acest an, de Sfântul Andrei, uşa regizorului era închisă. A doua zi, în zori, a murit. Te-am iubit, dom' Blaier! Dumnezeu să te odihnească în pace!

Ovidiu Marincea este redactor-şef adjunct  ediţii locale "Adevărul''